Știri 22 noiembrie 2017
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri de la ora 16.30, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sf. Ecaterina” din localitatea Tuzla.
Sâmbătă, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, care își serbează hramul.
Duminică, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți de la ora 8.15, pictura bisericii „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele din jud. Constanța, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Stelian, aduse spre închinare de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
O parte din constănțeni vor rămâne fără apă.
Pentru executarea unor lucrări de remediere a avariei pe conducta de distribuție apă, de pe strada Ștefăniță Vodă, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, în intervalul orar 9.00 – 14.00.
Vor fi afectați consumatorii de pe strada Ștefăniță Vodă, porțiunea cuprinsă între str. Badea Cârțan și b-dul Aurel Vlaicu, cei din blocurile de pe aleea Afinelor și Complexul Comercial Vivo.
Cotidianul Ziua de Constanța lansează o bibliotecă virtuală dedicată Dobrogei.
Aceasta se va numi Fondul documentar online – Dobrogea de ieri și de azi.
Evenimentul va avea loc mâine.
Fondul de documente este compus din cărți vechi, rare, fotografii de presă, dar și ilustrate și provine din achiziții din anticariate, din donații și din colecții private puse la dispoziția redacției Ziua de către proprietari.
Biblioteca virtuală se alătură altor inițiative naționale, cum ar fi bibliotecile digitale de la Cluj, Iași sau cea a Academiei de Științe Economice București.
Plafonul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi de 8500 de lei.
Așa a decis ieri, Camera Deputaţilor.
Prevederile actului normativ sunt în vigoare din luna septembrie şi s-au aplicat inclusiv indemnizaţiilor care erau în plată.
Astfel, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se stabileşte la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele douăsprezece luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului.
Deputaţii au aprobat ieri şi înfiinţarea Avocatului Copilului, care va funcţiona în cadrul instituţiei Avocatul Poporului.
Votul decizional le aparţine însă senatorilor.
Guvernul vrea să reducă birocraţia în activitatea medicilor de familie şi să majoreze fondurile cabinetelor medicale.
Afirmațiile au fost făcute de premierul Mihai Tudose, după discuţiile avute luni, cu reprezentanţii medicilor de familie.
Potrivit Executivului, se doreşte, de asemenea, rezolvarea, pe termen lung, a problemei lipsei medicilor de familie din zonele defavorizate.
Reprezentanţii acestora s-au plâns, în cadrul întâlnirii că birocraţia excesivă le îngreunează activitatea şi îi împiedică să îi trateze pe pacienţi.
În plus, ei spun că proiectul noului contract cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu aduce îmbunătăţiri din acest punct de vedere.
Mai mult de jumătate din copiii români nu frecventează învăţământul preşcolar.
Așa se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Potrivit unui studiu al Organizaţiei Salvaţi Copiii, în România, unul din doi copii este expus riscului de sărăcie, fapt care se reflectă şi în educaţia acestora.
Acelaşi studiu arată că peste 50% din copii nu frecventează învăţământul preşcolar.
În context, FSLI susţine că instituţiile responsabile ar trebui să aibă grijă ca orice copil să meargă la grădiniţă şi la şcoală.
Asociația InfoCons atrage atenția asupra produselor de post din comerț.
Astfel, halvaua conține doi aditivi E965 și E420 care nu pot fi folosite în alimentația copiilor, iar în margarină au fost găsiți 8 aditivi care pot afecta sănătatea, dar și o cantitate mare de sare.
Un alt factor important este conținutul de grăsime, care poate ajunge până la 70% din produs.
Specialiștii spun că grăsimile sintetice tip margarină nu pot fi arse de către organismul uman.
De asemenea, Asociația InfoCons vine în sprijinul consumatorilor și lansează aplicația Scanează Codul de Bare.
Aceasta poate fi descărcată gratuit atât pe sistemele Android cât și iOS și accesează o bază de date de peste 30.000 de produse, începând de la produse alimentare, cosmetice, curățenie, până la produse electronice și electrocasnice, printr-o scanare a codului de bare.
Consumul de antibiotice a scăzut, pentru prima dată, în România, anul trecut, cu 10%.
Există însă, în continuare, o mare problemă în spitale, unde se dau antibiotice foarte puternice.
De aceea, ţara noastră este pe primul loc în Europa la capitolul bacterii rezistente ucigaşe.
Datele unui studiu realizat anul acesta în peste o sută de unităţi medicale arată că aproape jumătate dintre pacienţii internaţi primeau antibiotice, în ziua verificării.
Media europeană este de 35 la sută.
Guvernul i-ar putea obliga pe studenți să își plătească studiile dacă vor să plece din România.
Ministerul Educației spune că ar putea impune absolvenților de studii superioare beneficiari de locuri subvenționate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenționate de stat.
Este propunerea inclusă și de Academia Română în „Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani”.
Ministerul Educației vrea introducerea unui contract pe care studenții aflați pe locuri subvenționate de stat să-l semneze la începerea studiilor.
Unul dintre domeniile în care este simțită cel mai acut plecarea din țară a noilor absolvenți este cel medical.
Astfel, mulți absolvenți de studii superioare cu acest profil aleg să plece din țară pentru salariile mult mai mari din alte state europene, cum ar fi Germania sau Franța.
În această perioadă este marcată Săptămâna Europeană a Testării pentru HIV şi hepatite.
Noutatea este că cine nu vrea să ajungă la spital pentru testare, se poate testa singur acasă.
De-a lungul timpului, s-a dovedit că diagnosticarea timpurie a infecţiei înseamnă o reacţie mai bună la tratament şi o viaţă mai lungă.
De asemenea, începerea imediată a tratamentului reduce rata de transmitere a infecţiei la alte persoane, spun medicii.
În România trăiesc peste 14 mii de pacienţi cu HIV/SIDA.
Campania de testare se va derula până la sfârşitul acestui an.
Plenul Senatului a adoptat tacit inițiativa legislativă care schimbă condițiile de funcționare a ONG-urilor declarate de utilitate publică.
Aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum.
În expunerea de motive se precizează ca necesară creșterea gradului de transparență și se propune obligația ca ONG-urile să publice semestrial o declarație detaliată de venituri și cheltuieli.
În cazul acestui proiect, Camera Deputaților este for decizional.