Ştiri 20 noiembrie 2012
Sfântul Dasie, originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“. Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că si-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.
Tot astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
S-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
Acesta s-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea şi astfel a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.
Arhiepiscopul Atenei a mulţumit ruşilor ortodocşi pentru ajutorul financiar acordat săracilor din Grecia.
Preafericitul Ieronim a menţionat într-o scrisoare adresată întâi-stătătorului Bisericii Rusiei că banii s-au împărţit în toate cele 81 de mitropolii ale Greciei, pentru susţinerea programelor de masă gratuită, operelor caritative pentru victimele crizei economice profunde prin care trece ţara.
El a spus că acest ajutor dovedeşte încă o dată legăturile frăţeşti spirituale între cele două popoare ortodoxe.
Cu binecuvântarea Patriarhului Kirill al Rusiei, s-au făcut chete în toate Bisericile ortodoxe ruseşti şi s-au strâns peste 500 000 de euro.
Oficialităţile din Paris au respins proiectul de construire a unui centru ortodox rus din apropierea Arcului de Triumf.
Acest refuz ar putea cauza un scandal diplomatic, întrucât Kremlinul urmăreşte proiectul cu deosebit interes.
Prefectul Parisului a refuzat să autorizeze planul pentru construcţia unui centru ortodox rus şi caută acum un proiect pentru un centru care s-ar integra mai bine în stilul arhitectural al zonei.
Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.
Liceele pedagogice pot pregăti din nou învăţători.
Decizia a fost luată de Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi va fi aplicată din acest an şcolar.
De asemenea, a fost luată hotărârea reînfiinţării specializării de educator-învăţător.
Ministerul Educaţiei hotărâse la începutul acestui an desfiinţarea acestei specializări şi transformarea ei în educator-puericultor.
În următoarele două săptămâni vremea se va răci accentuat iar temperaturile vor deveni negative.
Regiunile unde frigul se va resimţi cel mai mult şi unde se va depune primul strat de zăpadă sunt Maramureş, Moldova, Transilvania şi la munte.
În Dobrogea, vremea se va răci uşor, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la 12 grade cât se înregistrează în prezent, până spre 2-3 grade săptămâna viitoare.
Astfel, vor fi posibile precipitaţii sub formă de ploaie şi burniţă şi este posibilă apariţia poleiului.
Studenţii pot merge gratuit la teatre, filme, concerte şi muzee, în cadrul festivalului Studenţiada.
Acesta se desfăşoară timp de o săptămână în Capitală şi în alte 12 centre universitare, printre care Constanţa, Timişoara, Iaşi sau Târgu-Mureş.
Astfel, studenţii pot beneficia, până duminică, gratuit, de activităţi distractive, culturale, sportive şi de carieră, printre care vizite la muzee, proiecţii de film, spectacole de teatru şi de operă.
Festivalul Studențiada este organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România.
Producătorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie de luna viitoare într-un registru electronic.
Acesta va fi înfiinţat pentru a monitoriza activitatea producătorilor alimentari şi pentru a cunoaşte ce alimente se produc şi în ce cantităţi şi va fi postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Astfel, producătorii îşi vor putea desfăşura activităţile doar dacă sunt înregistraţi în Registrul Industriilor Alimentare şi deţin un certificat de înscriere.
Medicii români, specializaţi în străinătate, ar putea profesa în ţară.
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site proiectul de act normativ prin care sunt recunoscute calificările pentru profesiile reglementate din sectorul sanitar, precum şi specializările medicilor, medicilor dentişti şi ale farmaciştilor.
Potrivit notei de fundamentare, exista medici care au obţinut specializări în afara Uniunii Europene şi care doresc să revină în România pentru a profesa.
În cazul celor care au obţinut specializările în Statele Unite, Canada şi Europa, actul normativ propune “recunoaşterea automată a acestora, în vederea practicării profesiei în România”.
Marile companii nu îşi vor mai putea muta profitul în paradisuri fiscale.
După luni întregi de dezbateri, Comisia Europeană lucrează la un proiect legislativ care să nu mai permită corporaţiilor să îşi mute în acte o parte din venituri şi profituri în ţări cu un nivel mai scăzut al impozitelor.
Primul pas al Comisiei presupune ca statele comunitare să introducă o clauză „anti-abuz” în legislaţia naţională care să permită organelor de control să ignore orice înţelegere a companiei cu alte state, menită să ajute la ocolirea unor impozite şi taxe.
Din cauza acestor practici, guvernele Uniunii Europene pierd anual aproximativ 60 de miliarde de euro.