Ştiri 1 decembrie 2012
Potrivit Constituţiei la articolul 12, ziua de 1 decembrie este declarată Ziua Naţională a României.
Această sărbătoare legală a fost instituită în amintirea şi cinstirea zilei de 1 decembrie 1918 când Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, a adoptat o Rezoluţie care proclamă unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România.
Rezoluţia mai proclamă şi libertatea minorităţilor, libertatea şi egalitatea confesiunilor religioase, întemeierea unui regim democratic precum şi libertatea presei, a opiniilor, a asocierilor şi a întrunirilor.
Mai târziu, Legea Unirii a fost ratificată de către regele Ferdinand I prin Decretul-Lege din 11 decembrie 1918 şi apoi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor din 29 decembrie 1919.
Astfel, Ziua naţională marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală şi totodată Marea Unire de la Alba Iulia, care, potrivit istoricilor, nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, ci este fapta istorică a întregii naţiuni române.
Potrivit tradiţiei bisericeşti, de Ziua Naţională a României, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale, în mânăstiri şi şcolile de teologie ortodoxă se oficiază slujba de Te Deum şi se pomenesc eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor.
Salariile bugetarilor au fost majorate cu 7,4% de astăzi.
Banii urmează să intre efectiv în plată în luna ianuarie 2013.
Aceasta este a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010.
Prima etapă de majorare a fost în luna iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% faţă de nivelul din mai.
Porumbul toxic, modificat genetic rămâne pe piaţă.
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară a respins definitiv concluziile studiului cu privire la toxicitatea porumbului modificat genetic produs de compania Monsanto.
Experţii au conchis că acest studiu prezintă lacune importante din punct de vedere metodologic, iar că rezultatele nu sunt susţinute prin date.
Totodată, agenţia a precizat că nu este justificată o reexaminare a evaluărilor precedente ale siguranţei consumului de porumb modificat genetic.
Grepfrutul poate avea efecte negative asupra corpului uman.
Acest fruct opreşte acţiunea medicamentelor şi le împiedică să se descompună în ficat şi intestine.
Specialiştii canadieni au găsit 43 de medicamente care interacţionează cu grepfrutul.
Printre medicamentele implicate în acest proces sunt unele luate pentru hipertensiune, cancer sau alte afecţiuni, care coboară nivelul colesterolului din sânge.
Oamenii de ştiinţă consideră că farmaciştii trebuie să îi avertizeze pe oameni în legătură cu efectele grepfrutului.