Tămăduirea femeii gârbove – Litera şi spiritul poruncilor divine
Textul evanghelic relatează minunea vindecării de către Hristos, în zi de Sabat, a unei femei care era legată de 18 ani de către diavol, a cărui putere este simbolizată prin numărul de ani (6 întreit, 6×3).
Cu toate acestea, femeia nu-şi pierduse credinţa în Dumnezeu, de vreme ce venise la sinagogă, ceea ce ne arată puterea rugăciunii stăruitoare făcută chiar şi în ispite.
Astfel, Domnul este Cel care ne ajută în mod real în lupta contra ispitelor şi neputinţelor, dorind vindecarea sufletului şi trupului deopotrivă.
Ideea centrală a textului este aceea că poruncile lui Dumnezeu nu trebuie înţelese strict literal, ci pătrunse în spiritul lor, după cum va spune Sf. Ap Pavel: „Litera ucide, iar duhul face viu”.
Vindecarea femeii va provoca revolta mai-marelui sinagogii, învăţător al legii lui Dumnezeu, care, blocat în litera Legii, ajunsese să nu mai înţeleagă sensul real, duhovnicesc şi îndreptător al acesteia, anume acela de a-l întâlni pe om cu Dumnezeu, confundând astfel binele cu răul. („nu omul este pentru sâmbătă ci sâmbăta este pentru om”)
Hristos ne învaţă că poruncile divine au, de fapt, rolul de a-l ajuta pe om în calea lui spre mântuire, nicidecum de a limita sau restrânge libertăţile sau darurile date acestuia de către Dumnezeu.
Prin aceasta înţelegem şi că omul este de fapt cununa Creaţiei şi că tot ceea ce Dumnezeu a creat este spre folosul omului.
Cu toate acestea, femeia nu-şi pierduse credinţa în Dumnezeu, de vreme ce venise la sinagogă, ceea ce ne arată puterea rugăciunii stăruitoare făcută chiar şi în ispite.
Astfel, Domnul este Cel care ne ajută în mod real în lupta contra ispitelor şi neputinţelor, dorind vindecarea sufletului şi trupului deopotrivă.
Ideea centrală a textului este aceea că poruncile lui Dumnezeu nu trebuie înţelese strict literal, ci pătrunse în spiritul lor, după cum va spune Sf. Ap Pavel: „Litera ucide, iar duhul face viu”.
Vindecarea femeii va provoca revolta mai-marelui sinagogii, învăţător al legii lui Dumnezeu, care, blocat în litera Legii, ajunsese să nu mai înţeleagă sensul real, duhovnicesc şi îndreptător al acesteia, anume acela de a-l întâlni pe om cu Dumnezeu, confundând astfel binele cu răul. („nu omul este pentru sâmbătă ci sâmbăta este pentru om”)
Hristos ne învaţă că poruncile divine au, de fapt, rolul de a-l ajuta pe om în calea lui spre mântuire, nicidecum de a limita sau restrânge libertăţile sau darurile date acestuia de către Dumnezeu.
Prin aceasta înţelegem şi că omul este de fapt cununa Creaţiei şi că tot ceea ce Dumnezeu a creat este spre folosul omului.