Ştiri 19 decembrie 2012
Arheologii israelieni, în cooperare cu Google, vor să posteze pe internet toate cele câteva zeci de mii de fragmente de manuscris.
Documentele, care datează de acum două milenii, au fost descoperite în anul 1947 şi se numără printre cele mai importante documente antice din Orientul Mijlociu.
Ele conţin, printre altele, cea mai veche versiune cunoscută a Bibliei evreieşti.
Creştinii din Nepal sunt prigoniţi de către hinduşii extremişti.
Aceştia au ucis sau furat toate animalele creştinilor.
O altă formă de persecuţie este interdicţia de a înhuma pe creştini pentru că întinează pământul.
Hinduşii sunt de obicei arşi, iar creştinii nu pot accepta o asemenea tradiţie.
În urmă cu 60 de ani existau 29 de creştini într-o misiune în Nepal, iar în prezent sunt peste 1 milion, cei mai mulţi, convertiţi dintre hinduşi.
Toate unităţile poştale din judeţul Constanţa vor fi închise în prima şi a doua zi de Crăciun.
De asemenea Compania Naţională Poşta Română anunţă că şi în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2013 unităţile poştale vor fi închise.
În data de 24 decembrie, în mediul urban, oficiile poştale vor fi deschise între orele 08:00-14:00, dar în mediul rural acestea vor fi închise.
Amenzile aplicate persoanelor sărace vor putea fi plătite în rate pe doi ani sau înlocuite cu muncă.
Persoanele fizice trebuie să achite amenzile în maxim trei luni de la hotărârea de condamnare definitivă.
Judecătorul delegat va putea dispune plata în rate pe o perioadă care nu poate depăşi doi ani sau muncă în folosul comunităţii, dacă nu dispun de posibilităţi financiare pentru plata integrală.
În cazul persoanelor juridice, neachitarea amenzii conduce la executare silită.
Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege adoptat ieri, de Guvern.
Persoanele condamnate şi aflate în închisoare vor avea dreptul la comunicare online.
De asemenea, vor avea posibilitatea de a se oferi voluntari pentru a presta o activitate în interesul comunităţii, iar obligativitatea eliberării condiţionate va fi valabilă numai din regimurile deschis sau semideschis.
Noile prevederi au fost aprobate ieri de Guvern, printr-un proiect de lege care reglementează modul de executare a pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Ministerul Educaţiei solicită evitarea organizării unui număr mare de competiţii şcolare într-o perioadă scurtă de timp.
Într-o notă trimisă inspectoratelor şcolare judeţene, ministerul recomandă monitorizarea constantă a calendarului competiţional, pentru a putea oferi elevilor „şansa participării necondiţionate”, la concursurile şcolare, dar şi pentru „evitarea elementelor de stres la elevi”.
Totodată, în notă se arată că toate competiţiile se vor desfăşura fără perturbarea orarului şcolar.
Programul Prima Casă va continua şi anul viitor.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de ieri a Guvernului.
Măsurile luate asigură derularea fără probleme a programului şi va permite bancherilor să ofere şi în 2013 credite din plafonul alocat în acest an.
Astfel, programul ar putea continua cel puţin până la jumătatea anului viitor.
În proiectul iniţial se propunea alocarea a încă 200 milioane euro, dar în noua hotărâre nu se mai face nicio referire la plafonul suplimentar.
Societatea Română de Pediatrie a lansat un program pilot de vizite la domiciliul proaspetelor mame.
Acesta se va derula cu ajutorul asistentelor de neonatologie.
Pentru început, programul va avea o durată de trei luni, interval în care se doreşte sprijinul a 500 de mame.
În cadrul proiectului, mai multe asistente din secţiile de neonatologie au fost instruite astfel încât să le poată oferi sfaturi practice şi informaţii specializate mamelor despre siguranţa, imunizarea şi alimentaţia corectă a nou-născutului.
România şi Statele Unite au semnat încă trei acorduri pentru implementarea scutului antirachetă.
Ambele ţări au ca obiectiv comun operaţionalizarea în anul 2015 a componentei de la Deveselu.
Cele trei noi documente bilaterale semnate ieri sunt necesare pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului bilateral cu privire la cooperarea în domeniul apărării antirachetă, încheiat la Washington în septembrie 2011.
Rusia a decis să reia jocurile militaro-patriotice sovietice în şcoli.
Potrivit unui cotidian rusesc, scopul măsurii este de a le reintroduce elevilor valorile patriotice.
Este vorba despre o nouă structură de stat, numită Rospatriotism ce va fi implementată anul viitor.
Astfel, vor fi reintroduse cursurile de orientare militară, precum şi alte activităţi de manevrare a puştii Kalaşnikov, precum şi concursuri de aruncări de grenade, pe care le urmau elevii şi liceenii în perioada sovietică.