Ştiri 30 ianuarie 2013
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire la faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi lună.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie, de la ora 8.45, la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Constanţa, zona Cireşica.
Tot astăzi, de la ora 18, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfinţire a căminelor studenţeşti din zona Pescărie, iar mâine de la ora 18, vor fi sfinţite căminele situate pe Bd. Mamaia.
Din luna martie temperaturile vor fi exclusiv pozitive.
Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, lunile martie şi aprilie se vor caracteriza prin încălziri semnificative a temperaturii aerului, cu până la 13 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.
În luna februarie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa, în general, în limite apropiate de normele climatologice, cu excepţia sud-estului şi sudului ţării, unde, local, valorile termice pot fi mai ridicate decât cele normale.
Zona Casa de Cultură din Constanţa este cea mai poluată din oraş.
Potrivit unui studiu al Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Constanţa, la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada I. G. Duca este cel mai poluat aer din oraş.
Pe de altă parte, constănţenii care locuiesc în cartierul Faleză Nord au parte de cel mai curat aer din municipiu.
Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” va fi reabilitat.
Valoarea totală a proiectului este de 40 milioane de euro, din care 18 reprezintă fonduri europene nerambursabile.
Obiectivul general constă în reabilitarea platformelor de staţionare aeronave şi a bretelelor de acces la pista de aterizare-decolare din incinta aeroportului.
Proiectul se va desfăşura în perioada decembrie 2012 – martie 2014.
Delfinariul din Constanţa va fi modernizat.
Renovarea acestuia va fi realizată cu fonduri europene în valoare de 1 milion 100 de mii de euro, obţinute de Consiliul Judeţean Constanţa.
Astfel, sala de vară a Delfinariului va fi extinsă şi acoperită. În acelaşi timp, vor fi amenajate grupuri sanitare şi se va monta un lift hidraulic, special pentru persoanele cu dizabilităţi.
O altă investiţie importantă este cea în instalaţia de ventilaţie-climatizare.
Lucrările de modernizare vor fi gata în doi ani.
Linia ferată Bucureşti-Constanţa ar putea deveni obiectiv strategic.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a iniţiat o ordonanţă de urgenţă prin care acest tronson va fi păzit de Jandarmerie.
Decizia vine în urma furturilor de componente de cale ferată care au avut loc în ultima vreme, ce au făcut ca acest drum să fie parcurs în cinci ore, şi nu în două.
De luni, pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor primi taloanele speciale de călătorie pentru anul în curs.
Acestea vor fi distribuite de Casa Naţională de Pensii Publice împreună cu taloanele de pensii.
Astfel, până la data de 1 ianuarie 2015, pensionarii şi veteranii de război vor putea utiliza, acelaşi tip de documente de călătorie, respectiv taloanele speciale.
După această dată, se vor utiliza legitimaţii de călătorie de tip card.
Pensiile vor fi majorate de la 1 februarie cu 4%.
Camera Deputaţilor a adoptat ieri, în sesiunea extraordinară, ordonanţa de urgenţă care indexează pensiile.
Valoarea punctului de pensie a fost stabilită la 762,1 lei.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, legea trebuie să fie promulgată de preşedinte şi apoi publicată în Monitorul Oficial.
Noul Cod de Procedură Civilă va intra în vigoare la 1 februarie.
Săptămâna trecută, Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru anunţase că aplicarea noului Cod de Procedură Civilă se va amâna până la 1 iulie.
Membrii comisiilor juridice reunite au adoptat cu unanimitate de voturi un amendament prin care se prevede suplimentarea bugetului cu peste 35 de milioane de lei.
Această sumă reprezintă drepturi salariale pentru aproximativ 486 de posturi care urmează să fie ocupate odată cu intrarea în vigoare a codurilor.
Criza economică amplifică fenomenul violenţei în familie.
Grupurile sociale cele mai vulnerabile sunt persoanele în vârstă, copiii şi familiile monoparentale.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, Codrin Scutaru, violenţa în familie, determinată de alcoolism, sărăcie sau lipsă de educaţie s-a amplificat în ultimii 3 ani.
Specialiştii propun pentru combaterea acestui fenomen măsuri educative, inclusiv în şcoli, o legislaţie mai dură, precum şi derularea de campanii în mass-media, cu prezentarea de cazuri de succes.