Ştiri 5 aprilie 2011
Astfel, mâine începând cu orele 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
De asemenea, vineri, de la ora 17.00, Ierarhul Tomisului va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală.
Ieri a început sesiunea de consfătuiri a Proiectului educaţional „Alege Şcoala!”.
Evenimentul are loc la peştera Sfântul Apostol Andrei din Constanţa şi este susţinută de Părintele Sorin Şelaru, formator Patriarhia Română, şi Gabriel Mitroi, de la Fundaţia World Vision, Constanţa.
În proiect sunt implicaţi mai mulţi preoţi din Protoieria Medgidia, care vor fi instruiţi cu privire la prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile.
Proiectul „Alege şcoala!” este iniţiat de către Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România şi se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani.
Farmaciile nu mai au voie să vândă citostatice injectabile pentru bolnavii de cancer.
Printr-o hotărâre de guvern, statul a stabilit că singurul loc de unde pacienţii îşi pot cumpăra citostaticele injectabile este spitalul.
Însă în unităţile sanitare acestea nu există deoarece nu s-au făcut încă licitaţiile.
Autorităţile au dat liber comerţului cu citostatice injectabile în spitale deoarece nu mai puteau suporta costurile.
Militarii români vor fi obligaţi să participe la misiuni în afara României.
Plenul Senatului a adoptat un proiect de modificare a Legii privind statutul cadrelor militare.
Proiectul de lege prevede printre excepţiile la această obligativitate cazurile de militari care formează o familie monoparentală, au unul sau ambii părinţi invalizi şi nu au fraţi sau surori majori, apţi de muncă.
De asemenea, generalii şi amiralii vor avea rangul de demnitari ai statului român în exercitarea funcţiilor prevăzute cu grad similar.
Toate dosarele de încadrare în grad de handicap vor fi reverificate.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu, în cadrul dezbaterii proiectului de Lege privind asistenţa socială.
Potrivit unui document, prestaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi comasate într-un singur program, unificat cu pensiile de invaliditate.
De asemenea, o altă măsură pregătită de Executiv este asigurarea unui număr crescut de inspecţii pentru eliminarea fraudelor.
După aplicarea acestor măsuri, ponderea prestaţiilor sociale în PIB ar urma să scadă, până în 2013, de la 1,77 la 1,41%, iar cea a pensiilor sociale şi altor beneficii de la 1 la 0,67%.
Petrolul ar putea dispărea în următorii 50 de ani.
Potrivit unui raport, riscurile unui deficit de petrol persistă şi în condiţiile în care cererea rămâne constantă, deşi, Agenţia Internaţională a Energiei, estimează că în acest an, cererea de petrol va creşte cu 1%.
Raportul mai arată că alternativele, ca biocombustibilii şi petrolul de sinteză, obţinut din cărbune, ar compensa o scădere a producţiei convenţionale de petrol, dar numai în cazul în care preţul mediu al petrolului depăşeşte 150 dolari pe baril.
Conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, producţia mondială de petrol a atins deja maximul istoric.
Oamenii de ştiinţă americani au reuşit să creeze inimi din celule stem.
Aceste inimi sunt destinate transplanturilor, procedura putând fi ulterior folosită pentru a obţine în laborator rinichi, plămâni sau ficat.
În cazul transplanturilor de inimă tradiţionale, pacienţii trebuie să ia medicamente toată viaţa, pentru ca organul sa fie acceptat de către organism, ceea ce poate duce la hipertensiune, cedarea rinichilor sau diabet.
Potrivit specialiştilor, această problemă ar fi rezolvată dacă s-ar reuşi crearea unei inimi din celulele stem ale celui care urmează să primească transplantul.
Guvernul vrea să îngheţe preţul gazelor pentru populaţie timp de un an.
Autorităţile iau în calcul posibilitatea ca populaţia să primească un procent foarte mare de gaze din producţia internă, ceea ce ar însemna că, până în martie anul viitor, preţul final pentru consumatorii casnici să nu fie modificat.
Surse din sectorul energetic au declarat că ponderea gazelor de import în consumul populaţiei ar trebui să fie în jur de 5%, pentru ca preţul final să rămână constant timp de un an.
Totodată, faptul că utilizatorii industriali vor primi mai multe gaze de import ar putea duce la majorarea preţului plătit de firme cu circa 9%.
Senatul a respins proiectul privind reorganizarea Ministerului de Interne.
Acesta prevedea reducerea numărului de posturi cu aproape 10.000, pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat.
Potrivit documentului, reducerea numărului de angajaţi se realiza prin trecerea în rezervă, retragerea din activitate, încheierea contractelor de muncă şi încetarea raporturilor de serviciu.
Proiectul urmează să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Bulgaria îndeplineşte toate criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Aceasta a fost concluzia Grupului de evaluare Schengen, potrivit căruia Bulgaria îndeplineşte criteriile din punct de vedere al Sistemului Informaţional, dar au fost necesare eforturi suplimentare pentru gestionarea situaţiei la frontiera cu Turcia.
Conform raportului preliminar, România îndeplinea deja criteriile şi era pregătită să adere la Schengen din martie, dar a aşteptat progresele Bulgariei.
Astfel, proiectul ar putea fi votat la sfârşitul acestei luni, iar miniştrii de interne ai Uniunii Europene ar urma să aprobe aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.