Ştiri 12 martie 2013
Potrivit unui sondaj la polul opus se află Preşedinţia, Parlamentul României, Parlamentul European şi Agenţia Naţională de Integritate.
Aproximativ 70% dintre români au încredere în Biserică, 63% în Armată şi 47% în Poliţie.
Chestionarul a fost realizat în perioada 21 – 28 februarie 2013, cu o eroare maximă admisă a datelor de 3%.
Biserica Ortodoxă a Ciprului nu acceptă incinerarea.
Sinodul cipriot s-a reunit în data de 6 martie şi a decis că incinerarea reprezintă o descompunere violentă a trupului, contrară tradiţiei ortodoxe.
Argumentul principal pentru susţinerea înhumării celor decedaţi îl constituie faptul că trupul este locaş al Duhului Sfânt, prin primirea Sfintelor Taine, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel.
Parcarea maşinilor în piaţa Ovidiu va fi interzisă.
Măsura va fi luată în vederea derulării în bune condiţii a lucrărilor de reabilitare din zonă.
Viceprimarul Constanţei Decebal Făgădău, a precizat că locuitorii din zonă vor trebui, în perioada derulării lucrărilor, să-şi parcheze maşinile pe străzile laterale din zona Pieţei Ovidiu sau să folosească parcările existente în Portul Tomis, pe plaja Modern şi la Poarta 1.
În urma finalizării lucrărilor de reabilitare, Piaţa Ovidiu se va transforma în zonă pietonală, iar accesul maşinilor va fi permis doar riveranilor.
România va avea un nou punct de trecere a frontierei cu Bulgaria.
Acesta va fi dat în folosinţă la Lipniţa, în judeţul Constanţa peste aproximativ 3 luni.
Infrastructura a fost realizată pe bani europeni, iar construcţia în sine va fi suportată din bugetul Consiliului Judeţean.
Punctul de trecere a frontierei de la Lipniţa, va fi unul temporar, până la intrarea ţării noastre în Schengen.
El ar putea fi gata în cel mult trei luni şi va prelua o parte din traficul din celelalte puncte de frontieră, respectiv Vama Veche, Negru Vodă şi Ostrov.
Laptele contaminat cu aflatoxină provine din ţara noastră.
Autorităţile sanitare au depistat acest lapte la 3 ferme şi la două unităţi de procesare.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare a transmis populaţiei că tot ceea ce este pe raft la această oră şi în locurile controlate sanitar veterinar este bun de consum.
Inspectorii sanitari speră ca rezultatele finale ale tuturor probelor recoltate până acum să fie gata în cel mult două zile.
Medicii de familie şi spitalele sunt obligate să afişeze la loc vizibil “Drepturile pacientului”.
Anunţul a fost făcut de consilierul guvernamental Vasile Cepoi,în cadrul campaniei naţionale de informare “Săptămâna pacienţilor”.
Acesta a adăugat că nerespectarea acestei obligaţii va putea fi semnalată la numărul de telefon 0800.800.242.
Casa Naţională de asigurări de sănătate va trebui să verifice acest aspect.
O reducere experimentală la 9% a TVA-ului la pâine ar putea avea loc în a doua jumătate a anului.
Declaraţia aparţine premierului Victor Ponta.
El a adăugat că dacă rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoare adăugată ar putea fi diminuată şi la fructe, legume, sau carne.
Zilele libere din 2 şi 3 mai vor fi recuperate în luna aprilie.
Conform hotărârii de guvern, aceste zile vor fi recuperate sâmbăta, pe 13 şi 20 aprilie, sau prin prelungirea timpului de lucru, până la 30 aprilie.
Săptămâna trecută, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai din acest an să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public.
Prevederea este valabilă şi pentru angajaţii din sectorul privat, în măsura în care patronatele stabilesc astfel.
Rezistenţa la antibiotice constituie o ameninţare globală la fel de mare ca şi terorismul sau încălzirea globală.
Anunţul a fost făcut de consilierul guvernului britanic în materie de sănătate.
Aceasta a declarat că operaţii minore ar putea deveni mortale în 20 de ani dacă pacienţii nu pot combate infecţiile din cauza rezistenţei la antibiotice.
Profesorul în medicină a apreciat că Guvernele şi marile organizaţii din întreaga lume, inclusiv Organizaţia mondială a Sănătăţii trebuie să ia problema în serios.
România va introduce anumite condiţii pentru persoanele străine care vor dori să achiziţioneze terenuri agricole.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat că acestea vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014, când se va liberaliza piaţa funciară.
El a precizat că se are în vedere introducerea cerinţei ca investitorii străini să fie agricultori şi să aibă cunoştinţe în domeniu.
La rândul lor, reprezentanţii producătorilor agricoli au semnalat faptul că, numai în ultimii 10 ani, s-au pierdut un milion de hectare de teren arabil datorită achiziţiei realizate de străini.
Zonele polare ale Terrei au început să înverzească.
O serie de imagini făcute publice de cercetătorii de la NASA demonstrează că aceste zone, care până în urmă cu mulţi ani erau acoperite de zăpadă şi gheaţă, au început să fie ”populate” cu vegetaţie bogată şi copaci.
Specialiştii spun că temperaturile ridicate date de încălzirea globală acţionează în favoarea dezvoltării vegetative din emisferica nordică a planetei.
Cu toate acestea, extinderea acestor spaţii verzi ar putea fi oprită din cauze naturale, precum perioadele secetoase sau invaziile de insecte dăunătoare.