Ştiri 28 martie 2013
Din cauza condiţiilor meteo din ultima vreme, o parte din ansamblul rupestru a fost afectat.
Potrivit specialiştilor, este nevoie de măsuri urgente pentru protejarea permanentă a complexului rupestru.
Acesta datează din secolul 10 şi conţine 4 biserici şi două paraclise.
Arheologii au descoperit ansamblul în anul 1957, în timpul exploatării de la cariera de cretă din vecinătate.
Patriarhul Ecumenic a declarat că unirea Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică este posibilă.
Cele două Biserici au fost despărţite prin Marea Schismă din anul 1054.
Discuţiile despre posibila unire au avut loc în timpul vizitei pe care Patriarhul Bartolomeu I a efectuat-o la instalarea Papei Francisc, la Vatican.
De asemenea, Sanctitatea Sa a confirmat invitaţia pe care i-a făcut-o noului Papă de a vizita Patriarhia din Istanbul.
Patriarhul Bartolomeu şi Papa Francisc se vor mai întâlni anul viitor la Ierusalim.
Un stat american are cea mai restrictivă lege în materie de avort.
Guvernatorul statului Dakota de Nord a promulgat legea care interzice avortul dupa apariţia primelor bătăi ale inimii fătului, adică după 6 săptămâni de la concepţie.
Legea nu face nicio excepţie, nici în cazurile de viol, incest şi nici când sarcina pune în pericol sănătatea mamei.
De asemenea, actul normativ interzice avorturile efectuate doar pentru motive genetice sau pentru a alege sexul copilului.
Tinerii din Canada doresc interzicerea avorturilor.
Un sondaj arată că 8 din 10 tineri se opun ferm avorturilor.
De asemenea, mai mult de jumătate dintre respondenţi au spus că autorităţile trebuie să protejeze prin lege viaţa intra-uterină.
Astfel, cei mai mulţi dintre tinerii canadieni susţin dreptul copilului nenăscut la viaţă.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Medicii de familie ar putea primi mai mulţi bani.
Un nou proiect al contractului cadru prevede ca medicii de familie care au mai mult de 2.200 de pacienţi să primească cu 30% mai mulţi bani.
De asemenea, telemedicina s-a introdus ca serviciu decontabil în medicina de familie.
Totodată, persoanele care merg la spital vor fi verificate la internare şi la externare pentru a se evita spitalizarea fără motiv.
Noul contract cadru va intra în vigoare de luni, 1 aprilie.
Furtul de lemn din păduri va fi sancţionat penal.
Oficialii mai spun că administratorii de păduri vor organiza o licitaţie pentru firmele specializate în exploatarea lemnului.
Acestea vor efectua tăierea, după care comercianţii vor putea prelua marfa.
Statul la birou mai mult de şase ore creşte riscul de cancer sau diabet.
De asemenea, acelaşi risc îl au şi şoferii profesionişti.
Cauzele sunt sedentarismul şi consumul mic de energie fizică.
Specialiştii spun că, la bărbaţi, riscurile sunt aceleaşi indiferent de greutate.
Gropile de gunoi neecologice din România vor fi închise.
Măsura este prevăută de legislaţia europeană şi dă bătăi de cap autorităţilor române.
Conform statisticilor, singura groapă ecologică de gunoi din judeţul Constanţa se află în localitatea Ovidiu.
Primul manual şcolar digital s-a lansat ieri în România.
Prezent la eveniment, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că, din această toamnă va fi lansată pe internet şi o platformă de manuale digitale.
Aceasta va conţine toate manualele şcolare din România aprobate, inclusiv cele alternative.
Platforma va fi utilă şi profesorilor, care vor putea să îşi aleagă mai bine materialele didactice.
Programul şcolar „Cornul şi laptele” va continua, dar va fi modificat.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Oficialul a mai declarat că produsele vor fi distribuite doar în zonele unde datele arată că elevii le consumă.
De asemenea, demnitarul a adăugat că programul necesită zilnic 250 de tone de lapte.
Produsele notate fraudulos cu termenii “ecologic, biologic sau organic” vor fi oprite temporar de la comercializare.
Aşa prevede o hotărâre adoptată ieri de Guvern.
Operatorii care folosesc fraudulos termenii menţionaţi, primesc o amendă contravenţională şi sancţiunea de oprire temporară de la comercializare a produselor până la analizarea produsului.
Cafeaua, cornurile şi chipsurile ne pot îmbolnăvi de cancer.
Aceste alimente conţin o substanţă numită acrilamida, care se formează în timpul procesării la temperaturi înalte, de peste 120 de grade Celsius.
Potrivit unui studiu, această substanţă are legătură cu apariţia cancerului.