Ştiri 8 aprilie 2013
Tema conferinţei va fi “Războiul împotriva familiei: înstrăinare, conflicte şi divorţ”.
Evenimentul se va desfăşura mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură şi este organizat de Curtea Brâncovenească.
Extremiştii din Egipt urmăresc răpirea creştinilor bogaţi din ţară şi obţinerea de bani prin răscumpărare.
În ultimele 2 luni au existat 30 de cazuri de acest fel.
În provincia Minya s-au raportat 150 de răpiri de creştini, iar unii dintre ei nu au mai fost găsiţi niciodată.
Grupările islamiste justifică religios răpirile, deoarece creştinii sunt necredincioşi aflaţi într-un teritoriu musulman şi sunt văzuţi ca duşmani care trebuie să plătească răscumpărare.
Româncele avortează spontan din cauza sărăciei.
Un studiu arată că stresul provocat copiilor nenăscuţi în urma măsurilor de austeritate adoptate în România în anul 2010 a crescut probabilitatea de avort spontan.
De asemenea, rata natalităţii a scăzut dramatic în ţara noastră, în urma reducerilor financiare.
În februarie 2011, la nouă luni de la anunţarea măsurilor de austeritate, numărul naşterilor a scăzut sub 15.000 pentru prima oară din anul 1956.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut obezitatea ca boală cronică.
Specialiştii au declarat că această afecţiune complexă se dezvoltă într-o manieră progresivă.
Principalele complicaţii pe care le pot suferi persoanele obeze sunt diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială, boli hepatice şi biliare, afecţiuni osteo – articulare şi chiar cancer.
Medicii de familie trebuie să-şi găsească suplinitori când lipsesc din cabinet.
Obligaţiile medicului înlocuitor sunt cele prevăzute în contractul încheiat între medicul de familie înlocuit şi Casa de asigurări de sănătate.
Convenţia de înlocuire se încheie pentru perioada de absenţă în limita a doua luni pe an.
Programul Rabla va fi înlocuit cu un nou program pentru înnoirea parcului auto.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Programul va intra în vigoare din 15 aprilie şi prevede acordarea unor bonusuri suplimentare, în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.
Tichetul valoric va fi de 1.500 de euro şi va fi eliberat câte unul singur de persoană.
Demnitarul a adăugat că noul program nu va mai păstra numele de „Rabla”, întrucât vor fi acordate şi alte bonusuri, nu doar prime de casare pentru autovehiculele vechi.
Litoralul românesc va fi reabilitat cu bani europeni.
Autorităţile vor reconstrui plajele de pe litoral prin lucrări de înnisipare artificială.
Nisipul va fi scos din Marea Neagră sau Dunăre şi va permite lărgirea plajelor cu până la 150 de metri.
Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc se vor face în Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.
Valoarea totală a proiectului este de 145 de milioane de euro.
Petrom a ieftinit carburanţii.
Preţul benzinei şi al motorinei a fost redus cu 9 bani pe litru.
Astfel, Benzina Standard costă 5,91 lei pe litru, în timp ce un litru de benzină Extra va fi 6,33 lei.
Motorina standard va avea un preţ de 5,97 lei pe litru, iar motorina extra va costa 6,20 lei.
Limba română ar putea deveni limbă de stat în Republica Moldova.
Un proiect de lege prin care se doreşte schimbarea limbii moldoveneşti cu cea română a stârnit controverse în rândul politicienilor.
Rusia avertizează că iniţiativa ar avea un efect distructiv asupra relaţiilor dintre Republica Moldova şi separatiştii transnistreni.
Medicii suedezi refuză să mai opereze fumătorii care nu renunţă la viciu.
Aceştia vor fi operaţi doar în cazul în care este necesară salvarea vieţii.
Hotărârea vizează reducerea costurilor de recuperare a bolnavilor, în contextul în care statisticile arată că pacienţii fumători sunt expuşi unui risc dublu de apariţie a complicaţiilor postoperatorii.
Totodată, mai multe organizaţii cer interzicerea totală a fumatului din anul 2025 şi punerea în practică a unui program prin care suedezii să fie obligaţi să nu mai fumeze.