Ştiri 13 aprilie 2013
El s-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi este originar din Palestina.
Timp de 40 de ani a dus o viaţă ascetică, apoi a devenit îndrumător al monahilor din Sinai şi a rostit cuvinte de învăţătură în duminici şi sărbători.
A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, intitulată „Scara” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin ortodoxă.
Din acest motiv, sfântului i s-a atribuit şi supra-numele de Scărarul.
Sfântul Ioan s-a mutat la Domnul în jurul anului 649.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi mâine Sfânta Liturghie, de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel”.
Statul Uruguay a legalizat căsătoriile între homosexuali.
Legea a fost deja adoptată de Parlament și urmează să fie promulgată în două săptămâni, în ciuda opoziției Bisericii Catolice.
Uruguay devine astfel a doua țară din America Latină, după Argentina, care permite căsătoriile homosexuale.
Pe de altă parte, Senatul francez a aprobat adopţia în cazul cuplurilor homosexuale.
Unii senatori au criticat însă, proiectul de lege deoarece acesta ar duce la procrearea medicală asistată şi la utilizarea mamelor surogat.