Ştiri 22 aprilie 2013
Slujba Utreniei va avea loc într-un altar amenajat în apropiere de malul mării.
Apoi, Ierarhul nostru va oficia slujba Învierii la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
Lumina sfântă va fi adusă de la Ierusalim în noaptea Învierii.
ASCOR Constanţa organizează 2 evenimente cu tematică creştină.
Astfel, mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură, constănţenii sunt invitaţi să vizioneze filmul “Patimile lui Hristos” în regia lui Mel Gibson.
Miercuri, tot de la orele 18, Casa de Cultura va găzdui conferinţa Părintelui Rafail Noica pe tema “Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos”.
Intrarea va fi liberă.
Biserica Ortodoxă din Creta ajută populaţia aflată în criză.
Arhiepiscopia Cretei oferă alimente şi îmbrăcăminte la peste 1300 de oameni şi ajută cu medicamente aproximativ 1500 de familii.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Cretei a făcut un apel la populaţie pentru realizarea unei colecte cu alimente pe cei care se află în situaţii disperate.
Astăzi se încheie prima etapă de înscriere în învăţământul primar.
Afişarea distribuţiei elevilor în unităţile de învăţământ va avea loc pe 29 aprilie.
În municipiul Constanţa au fost înregistrate aproximativ 6.000 de cereri de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014.
Alocaţiile copiilor ar putea creşte anul viitor.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Oficialul a adăugat că alocaţiile trebuie să crească, în condiţiile în care acestea nu au mai fost majorate din anul 2008.
În prezent, alocaţia este 42 de lei.
Cuptoarele cu microunde produc mutaţii celulare.
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, ne sfătuieşte să renunţăm la cuptorul cu microunde.
Aceste aparate alterează calitatea alimentelor, distrug vitaminele şi substanţele nutritive.
De asemenea, compuşii toxici produşi de radiaţia microundelor cresc riscul de cancer.
CFR vrea sa introducă trenurile “low-cost” pe rutele spre mare.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
El a adăugat că preţul unui bilet pentru acest tip de transport va fi de 10 lei.
Ministrul a mai spus că durata călătoriei va fi de doar două ore, prin încheierea lucrărilor de reabilitare la magistrala Bucureşti-Constanţa.
Elevii claselor a 8-a vor susţine o nouă simulare pentru examneul de Evaluare Naţională.
Astfel, elevii constănţeni vor susţine mâine, prima probă, la Limba şi literatura română.
Joi, va avea loc proba la Matematică.
Rezultatele evaluării vor fi afişate pe 9 mai.
România este afectată de corupţie, iar sistemul judiciar rămâne vulnerabil la influenţele politice.
Acestea sunt câteva din concluziile raportului pe anul 2012 intitulat „Practici în materie de drepturi ale omului“, elaborat de Departamentul de Stat al Statelor Unite.
Raportul mai denunță și condițiile din penitenciare, precum și atingerile aduse libertății presei.
Comisia parlamentară pentru Drepturile Omului a respins introducerea buletinelor biometrice.
Pe acest proiect, trebuie să se mai pronunţe Comisiile juridică şi cea pentru tehnologia informaţiei.
Conform textului, de la 1 iulie, vor fi eliberate cărţi de identitate după model european.
Cetăţenii vor putea opta pentru tipul de document, electronic sau simplu.