Ştiri 1 iunie 2013
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, şi era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea –Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism.
Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Ele au rămas aici până în anul 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi, în biserica Arhiepiscopală din Suceava.
Mâine Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 5-a după Paşti sau a Samarinencei.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură despre apa cea vie a credinţei.
Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Această zi a fost iniţiată în anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de bună înţelegere între copii.
În 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, în 1990, România a ratificat şi ea această Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului în România şi alte 24 de ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Germania sau Rusia.