Ştiri 8 iulie 2013
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată şi a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a sfinţit paraclisul mănăstirii Capidava şi a pus piatra de temelie pentru biserica cea mare a mănăstirii.
Sfântul Sinod susţine definirea în Constituţia României a familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastoraţia în rândul credincioşilor cu scopul conştientizării şi apărării instituţiei familiei naturale, pentru diminuarea numărului divorţurilor, a avorturilor, a violenţei domestice şi a abandonului copiilor.
Totodată, eparhiile Patriarhiei Române vor susţine iniţiativa europeană Unul dintre noi, care are ca scop ridicarea nivelului de protecţie juridică a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a desfăşurat săptămâna trecută la Palatul Patriarhiei.
55,65% dintre absolvenţii clasei a 12-a au promovat examenul de Bacalaureat.
Procentul de promovare pentru absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 este de 62,32%, în timp ce pentru absolvenţii promoţiilor anterioare, care au participat la această sesiune, este de 30,82%.
La nivelul judeţului Constanţa, mai puţin de jumătate dintre elevi au obţinut notă de trecere la BAC.
România îşi va pregăti tinerii după modelul german şi austriac.
Măsura are ca scop reducerea şomajului, prin dezvoltarea învăţământului profesional, astfel ca tinerii să fie pregătiţi şi practic, nu numai teoretic.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că gradul de ocupare a locurilor de muncă în rândul tinerilor din România va creşte prin implementarea sistemului dual de învăţământ, după modelul german şi austriac.
În cele două state, învăţământul dual are rezultate excelente şi, de aceea, rata şomajului este foarte scăzută.
Salariile bugetarilor vor fi formate dintr-o parte fixă şi una variabilă.
Partea variabilă va fi acordată în funcţie de performanţa profesională.
Sistemul va fi introdus prin noua lege a salarizării din sectorul public, pregătită pentru anul viitor.
Agricultorii vor primi mai mulţi bani de la Uniunea Europeană, de anul viitor.
Politicienii au convenit şi asupra modificărilor care le-ar putea veni în ajutor tinerilor agricultori aflaţi la început.
În plus faţă de ajutorul care se acordă în prezent, noii agricultori vor primi, în primii cinci ani, un sprijin pentru venit suplimentar de 25%.
În prezent, 30% din cele 12 milioane de agricultori europeni au peste 65 de ani şi doar 6% sub 35 de ani.
Fermierii care ard miriştile vor rămâne fără subvenţii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a semnat un acord în acest sens cu Garda de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.
Bunele condiţii agricole şi de mediu interzic arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi arderea vegetaţiei şi a pajiştilor permanente.
Proprietarii care vor practica însă acest lucru vor fi sancţionaţi prin suspendarea subvenţiilor.
Abuzul de antibiotice duce la rezistenţă la aceste medicamente.
Declaraţia aparţine managerului Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.
În ultima vreme au fost înregistrate o serie de cazuri severe provocate de germeni cu o rezistenţă modificată la antibiotice.
El a adăugat că sunt cunoscute trei tipuri de modificări de rezistenţe majore: primul este cel multidrog rezistent, al doilea este rezistenţa extinsă la medicamente şi al treilea tip, rezistenţa la toate antibioticele.
Majoritatea medicilor recomandă vaccinarea pneumococică a copiilor.
România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Europa, iar o treime dintre decese sunt cauzate de pneumonie.
Cu toate acestea, doar 15% dintre părinţi cer vaccinarea pneumococică.
În opinia specialiştilor, cel mai important motiv pentru care părinţii nu îşi vaccinează copiii este faptul că nu îşi permit vaccinul, deoarece acesta nu este compensat sau gratuit.
Noi reguli de etichetare pentru produsele alimentare au fost publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Acestea au ca scop protecţia consumatorilor vulnerabili.
Astfel, eticheta „mâncare dietetică“ ar urma să dispară, iar alimentele pentru bebeluşi, copii şi persoane bolnave vor fi etichetate astfel încât cumpărătorul să ştie care sunt substanţele conţinute.
În ceea ce priveşte alimentele pentru bebeluşi, este interzisă promovarea lor prin reclame idealizate, de natură să descurajeze alăptatul.
Regulamentul ar urma să intre în vigoare de la jumătatea anului 2016.