Ştiri 14 septembrie 2013
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie arhierească la Mânăstirea Dervent, care îşi serbează unul din hramuri.
După Sfânta Liturghie va avea loc procesiunea spre Izvorul Tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.
Apoi, la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va sfinți trei troițe în localitatea Nuntași.
Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.
S-a născut în anul 1568, în Dalmaţia şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif, fiind hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica după Înălţarea Sfintei Cruci sau a Luării Crucii şi urmării lui Hristos.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți de la ora 7.45, biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din localitatea Nuntaşi.
Slujba va fi urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.