Ştiri 19 septembrie 2013
După slujbă, Ierarhul nostru va săvârşi sf. Liturghie Arhierească.
Parohia Negru-Vodă II s-a înfiinţat în anul 2006, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 2 octombrie 2007.
Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema o constituie “Principiile educaţiei româneşti” şi va fi susţinută de învăţătoarea Tudora Petcu şi de către profesorul Ioan Vlăducă.
Totodată, în cadrul conferinţei va fi lansat volumul intitulat “Bazele educaţiei româneşti”.
Evenimentul se va desfăşura astăzi, de la orele 18 la Curtea Brâncovenească.
Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat până la sfârşitul acestui an la Constanţa.
Anunţul a fost făcut de primarul Radu Mazăre, care a adăugat că şi ajutorul pentru încălzire va fi acelaşi.
Totodată, directorul RADET, Ilie Rachieru, a precizat că gigacaloria rămâne la acelaşi preţ care a fost adoptat în luna februarie 2013, adică cel de 351,54 lei.
Abonamentele RATC vor fi prelungite cu două zile din cauza grevei şoferilor.
Anunţul a fost făcut ieri de directorul general al RATC, Ovidiu Cristian Tănase.
Astfel, călătorilor care au avut abonamente valabile şi în datele de 16 şi 17 septembrie, zilele de grevă ale conducătorilor auto, li se va prelungi valabilitatea acestora cu două zile.
România se află pe locul cinci în Europa în ceea ce priveşte producţia de petrol şi gaze.
Totodată, gradul de dependenţă de importuri este de 25%, sub media europeană de 50%.
Principalul producător de petrol şi gaze din Europa este Norvegia, care a extras anul trecut 1,3 miliarde de barili echivalent petrol.
Urmează Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi România, cu o producţie de 102 milioane barili echivalent petrol.
Românii vor plăti CAS pentru venituri din chirii.
Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată de Guvern.
Baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări de sănătate aferente acestor venituri se stabileşte la fel ca în cazul contribuţiilor pentru pensie, limitată la cinci salarii brute.
Astfel, pentru acest an, suma maximă este de 611 lei pe luna la nivelul a cinci salarii.
Jumătate dintre angajaţii din întreaga lume sunt nefericiţi la locurile de muncă.
Procentul este mai ridicat comparativ cu anul trecut, când 47% dintre angajaţi se declarau nemulţumiţi de serviciul pe care îl aveau.
Motivele principale enumerate sunt reducerile de personal, diminuarea bonusurilor şi beneficiilor şi orele state peste program.
Astfel, 43% dintre angajaţi au declarat că se gândesc frecvent să-şi schimbe locul de muncă, faţă de 37% anul trecut.
Jandarmi călare vor patrula sezonul estival următor în staţiunea Mamaia.
Anunţul a fost făcut de conducerea jandarmeriei constănţene, care a făcut bilanţul misiunii Litoral 2013 în cadrul căreia nu au fost comise infracţiuni grave.
Jandarmii au asigurat ordinea şi liniştea publică în Mamaia, Năvodari şi staţiunile din sudul litoralului.
Zahărul este cel mai periculos drog natural.
Afirmaţia a fost făcută de şeful serviciilor de sănătate publică din Amsterdam.
El este de părere că utilizarea lui trebuie descurajată, iar utilizatorii, avertizaţi asupra pericolelor la care se expun.
Responsabilul olandez a mai spus că zahărul, spre deosebire de grăsimi sau alte alimente, perturbă apetitul şi creează dependenţă, efect folosit de industria alimentară pentru a creşte cererea.
În opinia specialistului, trebuie impuse taxe pe zahăr şi stabilite limite legale cu privire la cantitatea de zahăr care poate fi adăugată în alimentele procesate.
Substanțele nocive din țigări accelerează procesul de ateroscleroză.
Specialiştii spun că fumatul nu cauzează doar îmbolnăvirea plămânilor, ci și a inimii.
Astfel, pentru persoanele care nu fac mișcare deloc și au o dietă bazată pe grăsimi, riscul de a dezvolta boli coronariene este major.
Ateroscleroza presupune depunerea de colesterol pe vase mult mai rapid.
Potrivit medicilor, persoanele care fac mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi determină încetinirea acestui proces care duce la ateroscleroză.