Ştiri 9 octombrie 2013
Tema o constituie “Edictul de la Milan şi Libertatea religioasă.Impactul acestei libertăţi de-a lungul secolelor.”
Evenimentul va avea loc de la ora 9.30 în Aula Bibliotecii Universităţii Ovidius de pe bd. Mamaia.
Vor fi invitate personalităţi din România, Bulgaria, Italia, Polonia şi Statele Unite.
Simpozionul este organizat de Asociaţia Română a Oamenilor de Ştiinţă şi Centrul de studii şi cercetări juridico-canonice a celor trei religii monoteiste al Universităţii Ovidius în colaborare cu universităţi din Polonia şi Georgia.
Cununiile religioase din Grecia sunt în scădere.
Criza şi sărăcia din această ţară a afectat nunțile, botezurile și înmormântările.
Astfel, pentru prima dată, căsătoria civilă a depăşit numeric căsătoria religioasă în ultimii doi ani.
Mitropolitul Ignatie de Dimitrias, al Greciei, a declarat recent că în bisericile din eparhia sa, slujbele de nuntă vor fi gratuite, pentru cei care se confruntă cu probleme economice.
Guvernul cipriot va incrimina incitarea la ură şi violenţă contra homosexualilor.
Acesta a decis să modifice Codul Penal, în scopul protejării cetăţenilor ţării în faţa discriminării, inclusiv psihologice, sau a altor forme de violenţă, din cauza orientării lor sexuale.
Cadrul legal existent incrimineaza deja actele de instigare publică la violență sau ură împotriva oamenilor, din motive cum ar fi rasa, culoarea, religia, originea națională sau etnică.
O parte din primarii din Franţa se opun oficierii căsătoriilor homosexuale.
Ei intenționează să dovedească faptul că “sunt obligaţi, împotriva conștiinței lor, să facă înregistrarea unei căsătorii gay”.
Aceştia susţin că drepturile lor la propria conştiinţă le sunt violate.
Pe baza observațiilor lor, această obligaţie intră în contradicție cu articolul 10 al Declarației din 1789, care prevede că “nicio persoană nu va fi sancţionată pentru opiniile sale”.
Camera Deputaţilor a adoptat Declaraţia cu privire la comemorarea victimelor Holocaustului.
Prin această declaraţie, se solicită Guvernului să acorde întreaga susţinere pentru continuarea programelor de comemorare şi studiere a Holocaustului.
Potrivit documentului, actul de comemorare a tragediei Holocaustului înseamnă omagierea memoriei victimelor, membri ai comunităţii evreieşti şi ai comunităţii rome.
Cârnaţii româneşti au fost interzişi pe piaţa europeană din cauza unui colorant controversat.
Sistemul european de alertă alimentară a introdus pe lista produselor interzise în spaţiul comunitar, la sesizarea Italiei, un lot de cârnaţi fabricaţi în România, care conţin un colorant alimentar nedeclarat – E129.
Roşu allura este un colorant sintetic folosit în dulciuri, băuturi, condimente, medicamente şi produse cosmetice.
La nivelul Uniunii Europene, colorantul E 129 este acceptat, dar nu este recomandat consumului de către copii.
Uniunea Europeană recunoaşte nevoia României de a rezolva problema maidanezilor.
Aceasta însă vrea să se asigure că abuzurile vor fi evitate şi că ţara noastră dispune de resursele necesare pentru a aplica legea la standardele europene.
Comisarul European pentru Sănătate a precizat că trebuie respectate regulile care prevăd evitarea oricăror suferinţe necesare ale animalelor.
Parlamentul European a votat Directiva Anti-tutun.
Astfel, ţigările slim şi cele mentolate vor fi interzise de la comercializare.
Totodată, Parlamentul European a decis ca ţigările electronice să fie comercializate în orice fel de magazine, nu doar în farmacii.
Directiva doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra consecinţelor negative ale consumului de tutun, diferite tipuri de cancer, afecţiuni cardiovasculare, risc crescut de orbire sau fertilitate redusă.
Statele membre au la dispoziţie 5 ani pentru aplicarea prevederilor Directivei.
Un europarlamentar român a cerut Comisiei Europene să fie interzisă comercializarea sucurilor carbogazoase în şcoli sau în apropierea locurilor de joacă pentru copii.
El avertizează în privinţa pericolului acestora asupra sănătăţii celor mici.
Europarlamentarul a precizat că printre bolile cauzate de consumul băuturilor carbogazoase se numără obezitatea, scăderea densităţii osoase, care poate duce la osteoporoză, cariile dentare şi chiar posibile leziuni celulare.
Un elicopter SMURD transfrontalier între România şi Republica Moldova ar putea deveni operaţional de anul viitor.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Proiectul cu privire la acest tip de operare, în valoare de 7 milioane de euro, va fi semnat de cele două state anul viitor şi prevede dotări pentru ambele părţi.
Sarea din alimente este principala cauză a bolilor cardiovasculare.
Medicii cardiologi şi nutriţioniştii atrag atenţia asupra efectelor devastatoare pe care consumul exagerat de sare le poate avea asupra organismului.
Aceştia fac apel către populaţie să reducă ingestia de sare cu cel puţin o treime.
Potrivit statisticilor, în România se înregistrează, anual, 250.000 de decese, dintre care 150.000 sunt cauzate de bolile cardiovasculare, majoritatea de ateroscleroză, boală care poate fi prevenită.