Ştiri 28 noiembrie 2013
Acestea vor fi aduse la ora 16.45, de la Tesalonic de către IPS Pantelimon, Mitropolit de Theoupoleos.
Întâmpinarea lor se va face în faţa Sălii Sporturilor, de unde credincioşii, preoţii şi oaspeţii din Grecia vor pleca în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală pe traseul: Sala Sporturilor – Bdul. Tomis – str. Traian – Valea Portului – Catedrală.
Totodată, mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 16.30 slujba vecerniei la biserica Sf. Ap. Andrei din cartierul Palas, cu prilejul hramului.
Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Mănăstirea Peştera Sfântul Apostol Andrei îşi va sărbători hramul.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu mai mulţi ierarhi din ţară şi din străinătate, vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.
De asemenea, duminică, de la orele 17, la Casa de cultură va avea loc un concert de colinde.
Acesta va fi susţinut de coralele Arhiepiscopiei Tomisului, grupul vocal „Giocoso” al Centrului cultural judeţean „Theodor Burada”, grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, corul parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Constanţa, Grupul coral al şcolii 39 din Constanţa.
Invitată specială va fi Corala mixtă dirijată de PS Ciprian, din Bulgaria.
Peste 60 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse în Siria.
De asemenea, 70 000 de creştini ortodocşi din oraşul Homs şi mai mult de jumătate din creştinii din Alep şi-au părăsit locuinţele şi au migrat spre ţările vecine.
Aceste statistici au fost dezvăluite de către Ambasadorul Siriei în Rusia, Riad Haddad.
În aceste zile, zonele Al-Kassaa’ şi Bab Touma din Damasc, locuite în majoritatea lor de creştini, sunt expuse tirurilor de mortiere ale teroriştilor.
Cinci noi sensuri giratorii vor fi amenajate în Constanţa.
Acestea vor fi construite pe bulevardul Mamaia, în zona Perla, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu cu strada Sucevei, bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Rovas, pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecţie cu strada Cumpenei şi în zona Brotăcei.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au declarat că pe aceste sectoare existau probleme cu viteza excesivă iar pericolul de accidente era crescut din cauza celor care forţau pătrunderea în intersecţie.
Aspirina, paracetamolul şi ibuprofenul în formă solubilă cresc riscul de atac de cord cu 22%.
De asemenea, posibilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială este de şapte ori mai mare pentru persoanele care iau aceste medicamente.
Potrivit celor mai recente studii, analgezicele pot provoca atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale şi chiar moarte, întrucât acestea conţin prea multă sare.
Zilele de 27 decembrie şi 3 ianuarie vor fi libere.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a adăugat că acestea vor fi recuperate în luna ianuarie.
Guvernul vrea să stabilească zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end.
O decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.
Românii sunt europenii care au primit cele mai multe cetăţenii ale altor state din Uniunea Europeană.
Potrivit unui raport Eurostat, aproximativ 26.000 de români au primit cetăţenie străină, iar ţara preferată a fost Ungaria.
Românii sunt urmaţi de polonezi cu 11.000 de cetăţenii, italieni 7.500 şi portughezi – 6.900.
Numărul românilor care au primit cetăţenia unui stat UE a crescut cu 72%, faţă de 2010.
Oficiile poştale vor fi închise pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.
Ca urmare a programului anunţat, presa cotidiană şi periodică cu data de apariţie 30 noiembrie 2013 va fi distribuită în data de 2 decembrie 2013.
De asemenea, subunităţile poştale cu activitate de tranzit vor asigura schimburile de expediţii poştale planificate, prelucrarea şi îndrumarea trimiterilor poştale în timp util şi se vor lua toate măsurile pentru protejarea trimiterilor poştale şi a valorilor.
Românii care au lucrat în condiţii grele se pot pensiona mai devreme.
Este vorba despre românii încadraţi în grupa I de muncă şi anume mineritul sau siderurgia.
Astfel, la 35 de ani cotizaţi în grupa I, reducerea vârstei standard de pensionare este de 12 ani.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor.
Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna decembrie.
Anunţul a fost făcut ieri de Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în timpul şedinţei de guvern.
Data a fost devansată pentru ca pensionarii să aibă bani de sărbători.
Medicii au decis să renunţe la greva generală.
Nemulţumiţi de condiţiile în care îşi fac datoria, cadrele medicale organizaseră luni, o greva de avertisment, si erau pregătiţi să intre de astăzi, în grevă generală.
Totuşi, negocierile purtate in ultima clipă au avut un rezultat pozitiv, iar guvernanţii au acceptat o parte dintre propunerile acestora.
Astfel, Guvernul a deblocat 1.200 de posturi din sănătate şi ar urma să dea mai mulţi bani la spitale.
În plus, Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zile nelucrătoare.
Polonia va începe exploatarea gazelor de şist anul viitor.
Anunţul a fost făcut de ministrul adjunct pentru Mediu, Piotr Wozniak.
O primă extracţie, cu titlu experimental, a fost lansată în iulie, iar Guvernul prevede investiţii de 12,5 miliarde euro până în 2020 pentru a exploata aceste zăcăminte.
Polonia consumă în prezent 14 miliarde de metri cubi de gaze anual, dintre care două treimi sunt importate din Rusia.