Știri 3 martie 2014
Este cel mai aspru şi cel mai lung post dintre posturile rânduite de biserică.
El ne aduce aminte de cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a postit în Muntele Carantaniei, înainte de a ieşi la propovăduire, dar şi de toate perioadele de 40 de zile mai însemnate din istoria Vechiului Testament.
Durata totală a postirii este de 48 de zile, până la Duminica Învierii Domnului, deoarece după Postul Mare urmează Săptămâna Patimilor.
În tot acest timp, credincioşii consumă alimente de post şi participă la slujbele special rânduite în biserică pentru această perioadă.
Dezlegări la peşte vor fi numai de sărbătoarea Buneivestiri, pe 25 martie şi în Duminica Floriilor, pe 13 aprilie.
În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
Acestea încep chiar din această seară, cu slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujbă ce va fi săvârşită în primele 4 zile ale acestui post.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului cel mare în fiecare seară de la ora 17, iar miercuri, de la ora 8, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
Slujba Canonului cel Mare este de fapt un imn liturgic dedicat pocăinţei pe care suntem datori să o facem faţă de Dumnezeu, din cauza păcatelor şi greşelilor noastre.
De asemenea, o altă slujbă specială din acest post va fi şi slujba deniilor din a 5-a şi ultima săptămână a postului, cea a Patimilor Domnului.
Postul nostru de radio va transmite slujba Canonului cel Mare în direct.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Întrunirea Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe pentru pregătirea Sinodului Panortodox.
El va răspunde astfel invitației Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.
Evenimentul va avea loc la Istanbul, în perioada 5-9 martie 2014.
În timpul întrunirii vor fi analizate diferite aspecte referitoare la organizarea şi desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, precum şi teme de actualitate cu privire la relaţiile dintre Bisericile Ortodoxe Autocefale.
În Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Patriarhiei Ecumenice.
Marele Muftiu al Arabiei Saudite a declarat că bisericile creştine din Arabia Saudită trebuie închise.
Această afirmaţie a fost făcută pe fondul încercării comunităţii creştine copte de limbă arabă de a ridica o biserică proprie în ţara saudiţilor.
Deşi au existat încercări la nivel oficial, între autorităţile egiptene şi cele saudite, nu s-a eliberat autorizaţia de construire.
Arabia Saudită permite creştinilor să intre în ţară în calitate de lucrători străini pentru muncă temporară.
Conform statisticilor, peste un milion de creştini locuiesc în Arabia Saudită.
Aceştia aparţin Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Copte din Egipt, Bisericii Siro-Iacobite, dar şi Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient.
Organizația Amnesty International acuză Israelul de crime de război.
Potrivit unui raport, în trei ani de la conflictul armat israeliano-palestinian, israelienii au ucis zeci de civili palestinieni care aveau imunitate.
Raportul califică aceste acțiuni ale israelienilor, drept crime de război.
Autoritățile armatei israeliene au respins, deja, această acuzație, și au declarat că Israelul doar a răspuns la creșterea actuală a violențelor din partea palestiniană.
Potrivit datelor ONU, din anul 2011, israelienii au ucis 45 de civili palestinieni în Cisiordania.
Facturile la electricitate ar putea să crească luna viitoare cu 0,5% – 1%.
Măsura ar putea fi aplicată ca urmare a majorării de către ANRE a cotei de certificate verzi pe care furnizorii de electricitate trebuie să o îndeplinească pentru anul trecut. Impactul creşterii cotei de certificate verzi va fi de 5-6 lei pe componenta de energie regenerabilă din facturi.
Profesorii nu vor primi bani în plus pentru corectarea lucrărilor de la simulări.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Acesta a mai spus că profesorii români primesc bani pentru “examene reale, de evaluare naţională şi Bacalaureat.
Ministerul Educației a crescut bugetul pentru plata cadrelor didactice cu 10%, anul trecut, la Bacalaureat, iar anul acesta se va face același lucru.
Traficul pe podul de la Agigea va fi întrerupt astăzi.
Ca urmare a lucrărilor de reabilitare a acestui pod, circulația rutieră va fi oprită astăzi, între orele 23.00 şi 3.00, şi mâine, între orele 9.00 şi 13.00.
În aceste condiţii, CNADNR recomandă șoferilor să folosească rute ocolitoare.
Elevii claselor întâi și a doua vor beneficia de manuale noi.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că ministerul va începe procedura de achiziţie pentru acestea.
Ministrul a adăugat că procesul de schimbare a manualelor este unul care va dura patru-cinci ani.
În clasa a 5-a schimbarea manualelor nu este realizabilă , pentru că nu se știe dacă gimnaziul se termină la sfârşitul clasei a 8-a sau a 9-a.
Astăzi are loc simularea examenului de Bacalaureat.
Potrivit calendarului, elevii claselor a 11-a și a 12-a susțin astăzi proba de limba şi literatura română.
Mâine va avea loc testarea la limba şi literatura modernă, miercuri, proba obligatorie a profilului şi vineri, proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 14 martie şi notele nu vor fi trecute în catalog.
Consumul exagerat de carne de pui poate duce la grave probleme de sănătate.
Ultimele studii au constatat că puiul crescut cu actuala tehnologie, chiar și cel ecologic, oferă mai multă energie din grăsimi decât din proteine.
Hormonii de creştere sunt oferiţi animalelor în scopul de a le face să câştige cât mai repede în greutate.
Aceștia pot avea repercusiuni asupra sănătăţii oamenilor, astfel că pot determina apariția unor afecțiuni grave cum ar fi pubertare precoce, cancer de sân sau de prostată.