Știri 14 mai 2014
Acestea vor fi situate la Dobromir şi Lipniţa, iar construcţia lor este aproape de finalizare.
Peste 12 milioane de euro, obţinute din fonduri europene, au fost investite pentru realizarea unor şosele transfrontaliere, care vor lega localitatea constănţeană Dobromir de cea bulgară Krushari şi localitatea Lipniţa de Kainargea.
Biletele RATC se pot cumpăra şi prin SMS.
Astfel, călătorii pot trimite un mesaj la numărul 7424 cu numărul traseului pe care doresc să meargă.
Călătorul va primi prin SMS un cod unic prin care se confirmă achiziţia biletului și care va fi prezentat controlorului.
În ceea ce priveşte preţurile pentru aceste tichete electronice, ele sunt puţin mai mari decât la chioşcuri.
Astfel, tariful pentru o călătorie costă 2,4 lei, iar un abonament pentru o zi este de 6 lei.
Pacienţii internaţi nu-şi vor mai plăti tratamentele.
O dată cu intrarea în vigoare la 1 iunie, a contractului cadru, spitalele sunt obligate să suporte, pentru asiguraţii spitalizați, toate cheltuielile, inclusiv cele pentru medicamente.
O altă modificare importante este, reducerea birocraţiei, prin utilizarea biletelor de trimitere în format electronic, introducerea facturii electronice şi utilizarea dosarului electronic de sănătate al pacientului.
Accidentele cerebrale au fost încadrate în grad de handicap.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii au semnat un ordin comun pentru aprobarea criteriilor de încadrare în grad de handicap a acestora, în condițiile în care pacienţii care suferă accidente cerebrale vasculare rămân pentru tot restul vieţii cu dizabilităţi.
Vor beneficia de indemnizaţie de handicap şi bolnavii de hemofilie, coxartroză sau tulburări neurologice.
Utilizarea excesivă a telefonului mobil creşte riscul de cancer cerebral.
Conform unui studiu francez, riscul de a dezvolta anumite tumori cerebrale este mai mare la cei care petrec peste 15 ore pe lună cu telefonul mobil lipit de ureche, adică jumătate de oră pe zi.
Ancheta oamenilor de știință nu a confirmat, însă, o legătură între tumorile cerebrale şi folosirea regulată a telefonului.
Cu toate acestea, riscul este de două ori mai mare în cazul utilizatorilor intensivi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasat în 2011 undele telefoanelor mobile drept „posibil cancerigene pentru om”.
Românii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din lume.
Așa arată un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit căruia România se află pe locul cinci în topul țărilor cu cei mai mari consumatori de alcool.
Pe primul loc se afla Belarus, urmat de Republica Moldova și de Lituania.
La polul opus al clasamentului se află state din Africa și din Orientul Mijlociu.
Statisticile arată că alcoolul ucide în fiecare an 3,3 milioane de persoane pe plan mondial, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi actele de violenţă la un loc.
OMS avertizează că alcoolul crește riscul de dezvoltare a peste 200 de boli, inclusiv ciroza hepatică și anumite tipuri de cancer.
Guvernul va şterge datoriile istorice din industria de apărare.
Premierul Victor Ponta a declarat că procedurile au fost acceptate de Uniunea Europeană deoarece datoriile erau imposibil de plătit.
Șeful Guvernului a adăugat că o astfel de măsură era necesară pentru a relansa un sector esențial pentru economia românească.
Pe lista companiilor din industria de apărare care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei se află Romarm cu filialele sale.
Inspecția Tehnică Periodică va fi mai greu de obținut.
Ministerul Transporturilor a emis un ordin prin care vrea să oblige stațiile ITP să monteze camere și să filmeze toate verificările mașinilor.
Acest lucru ar putea fi posibil din 2017.
Înregistrările trebuie păstrate cel puțin 2 ani și puse la dispoziția inspectorilor Registrului Auto Român atunci când aceștia le cer.
Dotările suplimentare ar putea aduce prețuri mai mari pentru șoferi.
Topirea gheţarilor din Antarctica este ireversibilă.
NASA a anunţat că acest lucru va provoca o creştere a nivelului oceanelor de peste 1,2 metri.
Studiul NASA se bazează pe 40 de ani de observaţii care indică faptul că gheţarii din Antarctica de Vest au trecut de punctul în care mai puteau fi salvaţi.
Potrivit specialiștilor, nivelul maximal al oceanelor va fi atins în 2100, când topirea va ajunge la final, iar partea aceasta din Antarctica va fi ca oricare alt ocean.