Știri 25 august 2014
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, evenimentul se va desfășura în zona Sat Vacanţa – Parcul Tăbăcărie.
La această ediție vor participa două asociaţii de reconstituire istorică din România şi o asociaţie din Bulgaria.
Ca şi la ediţiile precedente, Festivalul Antic Tomis va cuprinde ateliere de arte şi meşteşuguri antice, precum prelucrarea metalului, ceramică, textile şi vestimentaţie, gastronomie, tehnică militară și pielărie.
De săptămâna viitoare, va începe programul ”Litoralul pentru Toți”.
Astfel, turiștii care vin în vacanță în perioada 1 – 28 septembrie pot beneficia de tarife reduse la cazare.
Programul este lansat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism, Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Asociația Litoral – Delta Dunării.
În program s-au înscris, până acum, 26 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie aproximativ 2000 de locuri pe serie.
Astăzi au început probele scrise ale Bacalureatului de toamnă.
Candidaţii au la dispoziţie trei ore pentru a rezolva cele trei subiecte și nu vor putea ieşi din sala de examen mai devreme de o oră şi jumătate.
La fel ca în sesiunea din iulie, elevii vor primi subiecte diferite în funcţie de profil.
Mâine, este programată proba la limba maternă, iar miercuri proba obligatorie a profilului.
Notele vor fi afișate pe 1 septembrie, iar în aceeași zi vor putea fi depuse contestații.
Pe 4 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale.
Cei mai mulți elevi constănțeni abia știu să deschidă calculatorul.
Deși competențele în ceea ce privește utilizarea calculatorului sunt dobândite încă de la vârste fragede, există o mulțime de tineri care nu au noțiuni elementare de folosire a aparaturii.
Dintre cei 320 de absolvenți constănțeni care au susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, proba de evaluare a competențelor digitale, din cadrul sesiunii august – septembrie a Bacalaureatului, unul singur a reușit să obțină calificativul ”experimentat”, alți 15 fiind notați cu ”avansat”. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, cei mai mulți candidați, 210, sunt ”începători” în ceea ce privește utilizarea calculatorului.
TVA-ul la pâine va rămâne la 9%.
Declarația a fost făcută de ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care a adăugat că măsura este valabilă, indiferent de discuțiile care vor avea loc în perioada următoare cu Fondul Monetar Internațional.
Măsura de reducere a TVA la 9% la pâine a condus, în primele șase luni de aplicare, la scoaterea la suprafață a 142.000 de tone de făină și pâine, care până în septembrie 2013 erau produse la negru.
Ministerul Sănătății va achiziționa 500.000 de doze de vaccin antigripal.
Bugetul estimat pentru cumpărarea dozelor este de 7 milioane de lei.
Vor fi vaccinate, ca în fiecare an, persoanele cu vârste peste 65 de ani, cele cu boli cronice, copiii și vârstnicii instituționalizați, personalul medical și gravidele.
Ministerul Sănătății va derula campania prin cabinetele medicilor de familie și în unitățile sanitare cu paturi.
Populaţia lumii îmbătrâneşte într-un ritm alert.
Potrivit unui raport, 13 țări vor ajunge să aibă 20% din cetăţeni trecuţi de 65 de ani, pana in 2020.
Mai mult, in 2030, atunci când bebeluşii de astăzi vor ajunge la 16 ani, populaţiile din 34 de tari vor avea in componență 20% pensionari.
Acest procent a fost deja atins chiar in clipa de față de Germania, Italia si Japonia.
Coeficientul de inteligență al oamenilor este din ce în ce mai scăzut.
Potrivit oamenilor de știință, occidentalii au pierdut în medie 14 puncte IQ din perioada victoriană şi până acum.
Țările cele mai afectate de scăderea coeficientului de inteligență sunt Marea Britanie, Danemarca şi Australia.
Explicaţiile pentru aceste fenomen sunt diverse, iar una dintre ipotezele cele mai pesimiste susţine că oamenii şi-au atins deja limita maximă de inteligenţă.
Cel mai folosit colorant alimentar are potenţial cancerigen
Este vorba despre caramel, un aditiv folosit pentru a da culoare unor alimente precum sosurile, berea, băuturile pe baza de cola, fructele uscate, oţetul si îngheţata.
Potrivit Institutului Ştiinţific de Sănătate Publica din Belgia, caramelul, care este obţinut prin topirea zaharului in apă, poate genera, sub influenta căldurii, unele substanţe toxice.
Printre acestea, se număra THI, substanţa care împiedică funcţionarea corecta a reacţiilor sistemului imunitar.
Americanii nu își iau concediu de teama de a nu fi concediați.
Dacă in țările europene concediul de odihna standard durează de la patru pana la sase săptămâni, SUA este singura țară dezvoltata care nu prevede prin lege un astfel de repaus.
Cei mai mulţi angajaţi americani au parte, in medie, de zece zile de concediu pe an.
Potrivit unui sondaj, americanii profita însă doar de jumătate din aceasta perioada destinata relaxării.
Principala explicaţie pentru care americanii se tem să-și ia concediul de odihnă este nesiguranţa locului de muncă.