Știri 3 septembrie 2014
Cu acest prilej sâmbătă seara, la invitația IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sosi din Grecia IPS Serafim, Mitropolit de Pireu.
Acesta va ajunge în Portul turistic Mangalia, la ora 19.30 împreună cu moaștele Sf. Ierarh Nectarie, vindecătorul de cancer.
Apoi, de la ora 20.00,locuitorii Mangaliei sunt invitați la o procesiune religioasă, pe traseul: Portul turistic, str. Ștefan cel Mare, șos. Constanței, sens giratoriu, biserica „Sf. Mina”.
Duminică, de la ora 8.30, ÎnaltpreaSfințitul Teodosie și IPS Serafim, vor oficia Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sf. Mina” din Mangalia.
Slujba va fi transmisă în direct de postul nostru de radio.
Luni, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă va prăznui Nașterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, biserica Sfânta Maria din Constanța îți va sărbători hramul.
Astfel, Duminică seară de la ora 19.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și IPS Serafim, Mitropolit de Pireu, vor oficia slujba Vecerniei și a Sfântului Maslu.
Biserica este situată pe Bulevardul 1 mai, în zona Far.
Apoi luni, în ziua praznicului, cei doi ierarhi vor săvârși slujba Sfințirii mari a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae de lângă localitatea 23 August.
După târnosire, IPS Teodosie și IPS Serafim vor oficia Sfânta Liturghie Arhierească.
Constănțenii sunt invitați să doneze rechizite școlare pentru copiii săraci din mediul rural.
Asociația Tinerilor pentru România desfășoară până pe 14 septembrie, la nivel național, a doua ediție a campaniei “Trimitem copiii la școală”, în parteneriat cu Librăriile Diverta și Consiliul Şcolar al Elevilor din Liceul “George Emil palade”
Constănțenii pot aduce rechizitele în punctele de colectare aflate în Librăriile Diverta din mall-urile Maritimo și City-Park, după cum ne-a spus președintele asociației, Cristian Tănase:
Grecia a votat o nouă lege anti-discriminare.
Ministrul grec al Justiției, a prezentat ieri proiectul de lege anti-rasism în Parlament.
Modificările se referă la probleme legate de genocid și de discriminare sexuală.
Potrivit proiectului de lege vor fi sancționati contestatarii genocidurilor împotriva armenilor și creștinilor greci din zona Pontica si a crestinilor din Asia Mică, care au fost recunoscute de către Parlamentul Elen.
Biserica Greciei și-a exprimat sprijinul pentru proiectul de lege.
ANM a emis o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.
Astfel, de astăzi de la ora 11 până mâine la ora 15:00 va ploua, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte.
În regiunile sudice, sud-estice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar izolat, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 70…80 km/h.
Constănțenii vor avea din nou apă caldă.
CET Palas anunța că astăzi de la ora 20, va furniza din nou apă caldă în municipiul Constanța.
Luni, 8 septembrie, de la ora 0, până pe 14 septembrie, ora 17, constănțenii din zonele Tomis Nord, Tomis III, Inel II, Galeriile Soveja, Eden, Institutul de Marină, Marinarul, CET, Palas şi Brătianu, nu vor avea apă caldă.
Locuitorii din zonele Dacia, Tomis III și Faleză Nord vor rămâne fără apă caldă spre finalul acestei luni.
La Constanța se desfășoara Olimpiada internaţională de lectură.
Până sâmbătă, 51 de elevi de clasa a 7-a și a 12-a din România și Republica Moldova vor participa la prima olimpiadă de lectura desfășurată în țara noastră.
Competiţie este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa.
Toţi angajaţii statului ar putea fi scutiţi de la plata sumelor încasate ilegal.
Așa prevede un amendament votat de plenul Senatului, care va intra săptămâna viitoare în dezbaterea deputaților.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că în acest moment nu se ştie care va fi impactul bugetar.
A arătat, însă, că e o măsura reparatorie pentru bugetari, fie că e vorba de angajații din sănătate, administrație locală sau alte categorii.
Ministerul Sănătăţii a primit ieri primele 50.000 de doze de vaccin anti-hepatitic B.
Aceasta este prima tranșă din cele 200.000 pe care Ministerul le va achiziţiona în acest an.
Recuperarea copiilor nevaccinaţi se va realiza sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene, prin cabinetele medicilor de familie şi maternităţi.
Conform calendarului, vaccinul va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, dar şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor.
Aviatorii vor primi din nou pensii speciale.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis, ieri, revenirea la pensiile speciale în cazul aviatorilor.
Proiectul adoptat prevede că pensia specială pentru piloţi, ingineri de bord, personal navigant, stewardese se determină prin aplicarea unui coeficient de 80% la media veniturilor pe care piloţii şi personalul navigant le-au avut în ultimele 12 luni.
Astfel, se poate ajunge ca un pilot să aibă o pensie de cel mult 9.000 lei.
CNA a stabilit regulile de desfăşurare in audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României.
Campania electorala in audiovizual se va desfăşura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.
În această perioadă televiziunile si radiourile, publice si private, vor fi obligate sa ofere gratuit spații in emisiunile lor candidaţilor la preşedinţie si sa respecte reguli stricte.
Comisia Europeană ar putea interzice uscătoarele de păr, prăjitoarele de pâine si fierbătoarele cu o putere mai mare de 2000 de wați.
Executivul comunitar vrea sa reducă puterea lor cu 30% până în 2019.
Mai mult, pe lista neagra ar putea intra si smartphone-urile, astfel ca producătorii ar urma sa fie obligaţi sa realizeze baterii mai bune, in condiţiile in care majoritatea telefoanelor inteligente de pe piaţă se descărca in mai puţin de 24 de ore.
Reamintim că Uniunea Europeana a interzis, de la 1 septembrie, producerea si vânzarea aspiratoarelor mai puternice de 1.600W.