Știri 12 septembrie 2014
Astfel, mâine, de la ora 7:45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși sfinţirea mare a Bisericii cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Localitatea Satu Nou este situată pe malul lacului Oltina.
Duminica, Ierarhul nostru va răspunde invitației PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și va participa la slujba de sfințire a Bisericii Mănăstirii Caraiman.
Lăcașul de cult va avea hramul Sfânta Cruce.
Și Mănăstirea Dervent din Constanța își va sărbători duminică al doilea hram.
Cu acest prilej Preasfințitul Siluan, Episcopul Ungariei, va oficia Sfânta Liturghie.
RATC Constanța va introduce noi bilete de călătorie.
Astfel, prin răzuirea cu o monedă pe spatele biletului, în dreptul dreptunghiului alb trebuie să apară sigla RATC.
De asemenea, pe fața biletului, în benzile verticale colorate cu cerneală roz, dacă sunt ținute între degete și ajung la temperatura corpului, culoarea va dispărea.
Măsura introducerii noilor bilete a fost introdusă pentru verificarea autenticității acestora.
Biletele deja cumpărate pot fi utilizate până la expirarea lotului actual.
Cardurile naționale de sănătate vor fi distribuite la Constanța din 22 septembrie.
Reprezentanții CAS spun că este vorba despre aproximativ 475.000 de carduri pentru persoanele care sunt majore și asigurate.
Ele vor fi distribuite prin intermediul Poștei, iar fiecare persoană va intra în posesia lor doar cu confirmare de primire.
În cazul în care constățenii nu vor fi găsiți acasă, documentele vor ajunge la CJAS și apoi vor fi redistribuite.
Traficul pe podul Agigea nu va mai fi întrerupt la 15 septembrie pentru lucrările de reabilitare.
Șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marin Dima, a precizat că restricţia de întrerupere totală a traficului, în anumite intervale orare, în timpul zilei sau nopţii, nu va fi impusă.
În schimb, va rămâne în vigoare, şi după data de 15 septembrie, restricţia cu privire la limitarea vitezei la 50 de kilometri pe oră.
Pensiile vor fi majorate cu 5% de la 1 ianuarie 2015.
Anunțul a fost făcut de cu ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Aceasta a precizat că, în prezent, reprezentanții Ministerului Muncii lucrează alături de cei ai Ministerului de Finanțe și la reglementări în vederea majorării pensiilor mici, care ar putea să fie puse în aplicare tot de anul viitor.
Ministrul a adăugat că se va reveni şi la acordarea de pensii speciale personalului navigant.
Este vorba despre aproximativ 1.800 de persoane, piloţi şi stewardese.
Postlicealele vor înlocui colegiile în universități.
Dacă, până acum, în cadrul facultăților funcționau colegii unde admiterea era condiționată de diploma de Bacalaureat, din anul universitar 2014 – 2015, acest lucru se va schimba.
Potrivit unei ordonanțe de urgență, colegiile devin școli postliceale.
Decizia Ministerului Educației de a permite universităților să înființeze școli postliceale este o măsură socială prin care sunt formați profesional tinerii care nu au reușit să promoveze Bacalaureatul.
Elevii din clasa I şi a II-a nu vor avea manuale pe bănci.
Responsabilii din Educaţie anunțaseră că în 15 septembrie cei mici vor avea, pe lângă cărţile tipărite, şi unele electronice.
Problema manualelor de clasa I şi a II-a a apărut în momentul în care licitaţia de desemnare a editurilor a fost contestată de cei care au pierdut.
Acum, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor trebuie să evalueze peste 10 contestaţii, ceea ce înseamnă că elevii vor primi manualele peste abia o lună.
Copiii români primesc cei mai puţini bani de cheltuială pe săptămână din Europa.
Potrivit unui studiu, în România, copiii mai mici de 10 ani primesc în medie 2,25 euro de cheltuială săptămânal, cei cu vârste între 10 şi 15 ani, echivalentul a 3 euro, iar cei mai mari de 15 ani aproximativ 11 euro.
Sondajul mai arată că părinţii italieni sunt cei mai generoşi de pe continent, și alocă în medie, 5 euro pe săptămână pentru copiii mai mici de 5 ani şi 30 de euro pentru adolescenţii de peste 15 ani.
Studiul arată că banii de buzunar ajută la formarea unor mai bune abilităţi de gestionare a finanţelor proprii la maturitate.
Mişcarea fizică regulată îmbunătăţeşte performanţele şcolare ale adolescenţilor.
Potrivit unui studiu efectuat în Scoția, s-a descoperit o corelaţie directă între mişcarea fizică şi rezultatele bune la şcoală.
Aceasta s-a dovedit mai semnificativă la vârsta de 16 ani, dacă adolescenţii începuseră activităţile fizice la o vârstă timpurie, cu o creştere importantă a performanţelor şcolare cu fiecare 17 minute suplimentare de sport practicate de tineri.