Știri 15 septembrie 2014
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif, și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
Elevii și preșcolarii încep astăzi noul an școlar.
Ministrul Educației, Remus Pricopie a anunțat că elevii de clasa I vor face recapitularea noţiunilor pe care le-au învăţat la clasa pregătitoare, după care vor învăţa după fișe.
De asemenea, elevii de clasa a II-a vor folosi manualele vechi pentru a parcurge programa.
Anul şcolar a început şi pentru elevii seminarului teologic Sf. Dionisie Exiguul din Constanţa.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat în această dimineaţă sfânta liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală, unde a rostit şi un cuvânt de învăţătură.
O parte din constănțeni vor rămâne miercuri fără apă rece.
Pentru executarea lucrărilor de racordare a noului tronson din magistrala de alimentare cu apă din stațiunea Mamaia la sistemul centralizat de distribuție, RAJA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, în intervalul 0.00 – 16.00.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Aurel Vlaicu – Al. Lăpușneanu – Aleea Lotus – Cișmelei – Dispensarului, abonații de pe b-dul Aurel Vlaicu, pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu bulevardele Tomis și Al. Lăpușneanu, precum și cei de pe străzile adiacente: Diamantului, Smarandului, Opalului, Perlei și Aleea Universității; Aleea Hortensiei; Satul de Vacanță și Complexul Dobrogea; zonele Mamaia Nord, Hanul Piraților și Mamaia Sat.
Studenţii la Medicină vor face obligatoriu, de anul acesta, un stagiu de practică la Ambulanţă.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Conform ministrului, medicina de urgenţă este baza pregătirii pentru orice specialitate.
El a mai precizat că vor fi livrate primele 37 de ambulanţe noi în ţară, pentru 13 judeţe unde există deficit mare de maşini.
Șoferii vor circula fără restricții de circulație către sudul litoralului în această toamnă.
Potrivit CNADNR, până pe 15 martie 2015, pe Podul de la Agigea va fi permisă circulația tuturor categoriilor de autovehicule, fără restricții de tonaj, pe cele patru benzi de circulație, cu excepția autovehiculelor și coloanelor agabaritice. Cu toate acestea, va fi menținută restricționarea vitezei de circulație la 50 km/h.
Ministerul Sănătăţii va aloca fonduri suplimentare pentru serviciile de ambulanţă la rectificarea bugetară din această toamnă.
Potrivit ministrului Sănătății, sumele vor fi distribuite pentru investiţii în infrastructură, reparaţii parc auto, dar şi pentru deblocarea de posturi şi pentru promovarea personalului deja existent pe posturi.
Ministerul Sănătăţii a aprobat anul acesta scoaterea la concurs a peste 160 de posturi în cadrul serviciilor de ambulanţă la nivel naţional, iar procesul este continuu.
Turiştii pot descoperi viața și tradiţiile de la sat în cadrul campaniei “Vacanțe la țară”.
Aceasta se desfășoară până pe 31 octombrie.
Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala editie a programului pornesc de la 175 lei/ persoana/6 zile la o pensiune de 2 margarete și ajung la 290 lei/ persoana/6 zile la cele de 5 margarete.
Fiecare pensiune participantă va oferi din partea casei micul dejun.
Programul Vacanțe la țară este organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic și Cultural și Asociaţia Natională a Agenţiilor de Turism.
Cerealele de tipul grâului provoacă boli cardiace şi cardiovasculare.
În urma unei cercetări ştiinţifice, experţii au descoperit că cerealele de tipul grâului pot creşte nivelul colesterolului cu până la 60%.
Acest tip de colesterol este asociat cu bolile cardiace şi cele cardiovasculare.
Potrivit specialiştilor, românii mănâncă fără să se hrănească iar acest lucru se reflectă în sănătate.
România se află pe primele locuri în Europa la bolile de inimă, la cele cerebrovasculare, la cancer şi obezitate.
Amenzile CNA ar putea fi raportate la bugetele de venituri şi cheltuieli ale televiziunilor şi posturilor de radio.
Așa prevede un proiect de lege ce va fi depus la Prlament de către senatorul Sorin Roşca Stănescu.
El a precizat că astfel, o amendă nu va putea duce la dispariţia unui post de televiziune sau de radio, care va fi incapabil să plătească o sumă foarte mare.
Senatorul a mai spus că, în noul proiect de act normativ, sancţiunile pentru televiziunea publică vor fi mai mari faţă de celelalte televiziuni.
Băncile refuză să afişeze comisioanele pe ecranul bancomatelor.
Acestea argumentează că ar fi imposibil să treacă pe ecran taxele tuturor băncilor.
Oficialii de la Protecţia Consumatorilor, care au propus această măsură, îi contrazic însă pe bancheri, și spun că ordinul va fi pus în practică, anul acesta.
Un client care are două interogări lunare de sold, două extrageri la bancomat, la care se adaugă taxele de administrare, plăteşte 400 de lei comision anual.