Știri 18 noiembrie 2014

Moaștele Sfântului Sfințit Ierarh Varlaam al Moldovei vor sosi săptămâna aceasta la Medgidia.
Acestea vor ajunge la biserica Sfântul Dumitru din Medgidia joi, 20 noiembrie de la mănăstirea Secu si vor rămâne aici până duminică, 23 noiembrie.
Joi, Sfintele moaște vor fi întâmpinate la intrarea în oraș de oficialități, si cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, se va merge în procesiune până la Biserica Sfântul Dumitru.

Biserica Ortodoxă va cinsti joi pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Bistrița Olteană, cu prilejul hramului.
Apoi, de la ora 16, ierarhul nostru va întâmpina sfintele Moaște ale Mitropolitului Varlaam al Moldovei, la intrarea în municipiul Medgidia.
De la ora 18, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Constanța, zona Compozitorilor.
Vineri, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie a hramului paraclisului mănăstirii Capidava.
Sâmbătă, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Nectarie din Constanța, urmată de botezul unui musulman în vârstă de 29 de ani.
Duminică, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia slujba sfintei liturghii la mănăstirea Colilia, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Constănțenii sunt invitați la un eveniment cultural-artistic inedit.
Este vorba despre drama muzicală sacră ’’Constantin Brâncoveanu’’, prilejuită de anul comemorativ ’’100 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni’’.
Spectacolul va avea loc mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură din Constanța.
Muzica aparține compozitorului Sabin Drăgoi, iar libretul este semnat de Sandu Tudor, ca omagiu – acatist adus domnitorului martir, în regia lui Liviu Manolache.
Mai multe detalii ne oferă IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:


Această frescă muzicală a avut prima reprezentație la Opera Română din București în anul 1935 și nu a mai fost interpretată de atunci, din cauza constrângerilor comuniste.
Spectacolul va fi susținut de corala Armonia, acompaniată de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski și de pianista Silvia Țigmeanu și dirijat de Adrian Stanache.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și de Asociația Constanța Altfel.
Intrarea va fi liberă.

Un medicament eficient contra cancerului ovarian a fost omologat în Statele Unite.
Agenţia americană pentru medicamente a aprobat Avastin, folosit în paralel cu chimioterapia, pentru a trata cancerul ovarian recurent și rezistent la chimioterapia pe baza de platină.
Decizia se sprijină pe un studiu care a demonstrat că acest tratament reduce cu 62% riscul de agravare a bolii.
Avastin a fost aprobat pentru această indicaţie în Uniunea Europeană, la începutul lunii august.
Cancerul ovarian prezintă cea mai ridicată rată de mortalitate în rândul celor ginecologice.

Elevii constănţeni renunţă la şcoală din cauza sărăciei.
Potrivit declaraţiei liderilor Asociaţiei Elevilor din Constanţa, motivele care stau la baza abandonului școlar sunt cotizaţiile pentru fondul clasei şi fondul şcolii, lipsa manualelor şi necesitatea achiziţionării lor, nedecontarea transportului sau a navetei și impunerea uniformelor şcolare din bugetul familiei.
Conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean, anul trecut peste 150 de elevi au renunțat la școală, majoritatea fiind la liceu.

Primul laborator de testare a radiaţiilor telefoanelor mobile din România a fost inaugurat ieri la Brașov.
ANCOM a investit peste 18 milioane de lei în acest proiect şi a presupus proiectarea, construcţia, furnizarea, instalarea şi integrarea echipamentelor specifice, precum şi instruirea personalului care va deservi laboratorul.
Aşadar, radiaţiile telefoanelor mobile din România vor putea fi testate pentru a se vedea dacă respectă normele UE în privinţa protecţiei sănătăţii şi siguranţei utilizatorului.

ASCOR Constanța organizează astăzi și mâine o serie de activități religioase.
Astfel, astăzi are loc Conferința cu titlul ”Păcatul, provocare majoră pentru tinerii de astăzi”, în fosta sală a Senatului din Campusul Universitar eveniment la care va participa și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Mâine, de la ora 14.00, preoții vor sfinți căminele C1 și C2 (situate pe b-bul Mamaia), iar de la ora 15.30 va avea loc slujba de sfințire a căminelor din Faleză Nord, zona Pescărie, la care va participa și IPS Teodosie.

Taxa de traversare pentru autoturisme a podului Calafat-Vidin ar putea fi redusă.
Ministrul bulgar al transporturilor, a explicat că este preconizată o întâlnire între partea bulgară şi cea română pe această temă. Acesta a subliniat faptul că pe podul Ruse – Giurgiu, taxele pentru autoturisme s-au redus, de partea bulgară, de la 6 la 2 euro, printr-un decret al Consiliului de Miniştri, în direcţia Bulgaria – România, iar cele de partea română s-au redus la 3 euro.

Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității.
La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature.
Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor iar 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
În România, mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.

Primele doze de vaccin antigripal au ajuns la Constanța.
În această primă etapă vor fi imunizaţi gratuit pacienţii care prezintă cel mai înalt risc de îmbolnăvire.
Printre aceştia constănţenii infectaţi cu HIV sau cei cu TBC. Medicii de familie vor putea să vaccineze persoanele înscrise pe listă doar după ce va veni cea de-a doua tranşă de ser antigripal.
Pentru imunizarea tuturor categoriilor de risc din Constanța ar fi nevoie de aproximativ 30 de mii de doze.
Vaccinul protejează împotriva a două tulpini gripale de tip A și una de tip B.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept