Știri 8 decembrie 2014
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Spiridon din cartierul Inel II.
De asemenea, vineri, de la ora 9, Ierarhul nostru împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După sf. liturghie, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţitului Teodosie.
Dialogul dintre teologie și filozofie este dezbătut astăzi la Constanța.
Conferința internațională are loc în sala Ovidiu a Hotelui Ibis din Constanța, și este organizată de Institutul de Cercetare în Filosofie, Religie și Știință din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța.
La eveniment participă Inaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului alături de 16 profesori și cercetători de la centre universitare și institute de prestigiu din țară și străinătate.
Conferința Filozofie și Teologie în dialog. Perspective răsăritene și occidentale își propune să evidențieze deschiderea interdisciplinară a teologiei față de alte științe, în mod special filosofie.
Membrii Asociației Naționale a Surzilor din România, filiala Constanța vor primi daruri.
Astfel, astăzi, de la ora 13.30, Crucea Roșie Constanța în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului (reprezentată de părintele Gheorghe Nadoleanu, consilier eparhial) și alți credincioși vor dărui haine și alimente unui număr de 50 de familii, membre ale asociației.
Colaborarea dintre Crucea Roșie și Arhiepiscopia Tomisului datează din anul 1923 când, în luna iunie, episcopul Ilarie al Constanței, a fost numit președinte al Crucii Roșii Constanța.
Ministrul grec al Justiției a declarat că nu va sprijini legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în țară.
Demnitarul a susținut că aceasta dăunează societății și reprezintă un pericol pentru tradiții.
El a mai adăugat că în plus, convenția drepturilor omului interzice asta iar când se vorbește despre căsătorie, se vorbește despre un bărbat și o femeie.
În Belgia a avut loc prima târnosire a unei biserici romaneşti.
Este vorba despre Biserica Parohiei Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Materne, din Gent.
Slujba a fost oficiată de ÎPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale.
Bisericile din Mosul au fost transformate în închisori, de catre jihadiștii Statului Islamic.
Potrivit unei agenții de știri, recent au fost duşi deţinuţi, in Biserica caldeana a Neprihănitei Zămisliri, din estulul Mosulului.
Există, de asemenea, rapoarte că Manastirea Sfantul Gheorghe din oraş a fost transformată într-un centru de detenție pentru femei.
Rapoartele vin la o săptămână după ce militanții Statului Islamic au distrus o mănăstirea caldeană, pe care au folosit-o anterior ca bază de operațiuni.
Guvernul a majorat cuantumul ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice cuvenit veteranilor de război şi văduvelor de război.
Până săptămâna trecută, valoarea ajutorului era de 265 de lei iar acum acesta a ajuns la 300 de lei.
De acest sprijin beneficiază peste 22.000 de persoane.
Peste 5.000 de dosare depuse în programul Casa Verde, blocat în anul 2011, vor primi finanţare de peste 30,5 milioane de lei.
Alte aproximativ 12.000 de dosare au fost acceptate şi alte aproape 2.600 au rămas în analiză.
Programul Casa Verde presupune acordarea de finanţări pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă.
Finanţarea acordată pentru un dosar acceptat în program este de 6.000 sau 8.000 lei.
Dreptul românilor de a fi despăgubiţi pentru întârzierile CFR a fost amânat încă 5 ani.
Conform regulamentului european, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării sau ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet.
Guvernul României a amânat termenul de la care călătorii pot primi despăgubiri pe teritoriul României, până în decembrie 2019.
Argumentul este că astfel de despăgubiri ar crea CFR pagube semnificative.
Romanii sunt pe ultimul loc in Uniunea Europeană la consumul de pește.
Fiecare român mănâncă, în medie, 4-5 kg de pește pe an, în timp ce media europeană este de 18 kg.
De cele mai multe ori, românii cumpără ținând cont de preț, nu de calitate.
Aceștia aleg din magazine mai ales macrou sau hering congelat.
Pe de altă parte, consumul de pește crește mai ales în perioada Postului de Crăciun, precum și primăvara, de Bunavestire și de Florii – când este dezlegare la pește.
La nivel mondial, cei mai mari consumatori de pește sunt japonezii, iar în Europa – islandezii cu 90 de kilograme pe cap de locuitor pe an.
Cel mai mare telescop din lume va fi construit în Europa.
Acesta va avea cele mai mari dimensiuni din lume, pentru un telescop optic cu infraroșu și este supranumit de cercetatori “cel mai mare ochi către cer “.
La începutul acestei luni, Consiliul ESO a dat undă verde demarării primei faze a construcției telescopului.