Știri 19 ianuarie 2015
Aceasta este o manifestare religioasă organizată pe plan internaţional din anul 1992, la iniţiativa Consiliului Mondial al Bisericilor.
În intervalul 18- 25 ianuarie, reprezentanţii bisericilor istorice se întâlnesc cu credincioşii cu care se vor ruga pentru unitate în lăcaşurile de cult participante la octava ecumenică.
Cel puţin şapte biserici au fost incendiate în Niger, în manifestații violente contra Charlie Hebdo.
Cele şapte lăcaşuri de cult – majoritatea biserici evanghelice, dintre care unele funcţionau în mici vile, fără niciun semn religios distinctiv – au fost incendiate pe malul stâng al Niamey.
De asemenea, numeroase hoteluri sau diverse magazine care aparțin unor nemusulmani sau care aveau însemne ale unor întreprinderi franceze au fost distruse.
Publicarea de caricaturi jignitoare la adresa sentimentelor religioase trebuie oprită.
Consiliul Mondial al Poporului Rus a cerut impunerea unui moratoriu care urmează să fie aplicat publicării de caricaturi jignitoare la adresa sentimentelor religioase și profanării simbolurilor religioase.
Cosiliul spune că apologia adusă principiului libertății, într-o asemenea măsură, este periculoasă. În cadrul sistemelor de valori în care credința este mai presus decât viața, libertatea de a încălca dreptul la viață al unui om, poate părea o crimă mai mică decât libertatea de a încălca sentimentele religioase”.
Atacurile împotriva bisericilor creștine din Țara Sfântă continuă.
De data aceasta, este vorba despre o biserică ortodoxă dependentă de Patriarhia Ierusalimului, care a fost victima a acestor atacuri.
Conform rapoartelor mass-mediei, pe 10 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, după ce au forţat încuietoarea, și au distrus lumânări, icoane, cărți liturgice și CD-uri.
Vandalii au spart, totodată, sertarul special pentru donații și au furat toate darurile enoriașilor către biserică.
Curtea Supremă a SUA va decide dacă homosexualii se pot căsători pe teritoriul întregii ţări.
Decizia va fi luată la sfârşitul lunii aprilie de cea mai înaltă jurisdicţie din această ţară.
Secretarul Justiţiei Eric Holder a dat asigurări că Guvernul “va îndemna Curtea Supremă să facă din căsătoria pentru toţi o realitate pentru toţi americanii”.
Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală, în prezent, în 36 dintre cele 50 de state şi la Washington.
Până în 2013, statul federal nu putea să recunoască în mod legal căsătoriile gay încheiate în state care au legalizat-o, din cauza unei legi adoptate de Congres în 1996.
Ministerul Sănătăţii a publicat cele 21 de medicamente scoase de pe lista compensatelor.
Măsura este luată pentru a face rost de bani pentru noile medicamente care urmează să fie incluse pe lista compensatelor.
Jumătate din medicamentele eliminate de pe listă sunt suspendate de ani de zile de pe piaţa Uniunii Europene, deci nu generează cheltuieli.
Pentru alte 12 medicamente compensarea va scădea la 20% din preţ.
Preţul gazelor naturale va fi mai mic cu 10-15% la vară.
Declarația aparține unuia dintre cei patru membri ai Consiliului de Administraţie Romgaz, Dumitru Chisăliţă.
El a spus că această variantă a fost deja discutată de administraţia Romgaz şi crede că piaţa îi va forţa şi pe ceilalţi producători să reducă tarifele.
Administratorul Romgaz a explicat că scăderea cotaţiilor la petrol va avea impact peste 6-9 luni asupra preţului gazului natural, adică în trimestrul doi sau chiar trei, în România.
Elevii fiecărei școli vor putea să se distingă între alți copii de vârsta lor cu ajutorul ecusonului sau a uniformei.
Măsura, completată de alte decizii stabilite la nivelul unităților de învățământ, ar avea ca scop reducerea violenței școlare.
În documentul care poate fi consultat pe site-ul ministerului, www.edu.ro este prevăzută, printre altele, și înființarea în fiecare unitate de învățământ a unei Comisii de Prevenire și Combatere a Violenței în Mediul Școlar.
Taxa de trecere a podului de la Fetești se va putea plăti electronic şi prin SMS din 15 martie.
Potrivit ministrului Transporturilor, Ioan Rus, vor fi desfiinţate toate staţiile de taxare, ci va fi păstrată una pentru fiecare sens. Acesta a adăugat că acolo unde vor dispărea barierele, controlul se va face cu ajutorul camerelor de supraveghere, ca la rovinietă.
Primul test al noului sistem de taxare va fi în minivacanţa de 1 Mai, când se speră că şoferii nu vor mai trebui să stea la cozi kilometrice pentru a plăti taxa pe A2, așa cum s-a întâmplat vara trecută.
2014 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată la nivel global.
Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de NASA şi Agenţia americană pentru oceane şi atmosferă.
Acestea au subliniat că fenomenul reflectă mai ales creşterea emisiei de gaze cu efect de seră ca rezultat al activităţii umane.
În luna decembrie 2014 s-a înregistrat, de asemenea, o temperatură medie la suprafaţa oceanelor şi a uscatului fără precedent în ultimii 134 de ani pentru ultima lună a anului.
Temperatura medie din decembrie a fost cu 0,77 grade Celsius peste media înregistrată în secolul al 20-lea.
Limba maternă rămâne în memorie, chiar dacă nu mai este vorbită.
Un studiu dezvăluie modul în care limba maternă modelează dezvoltarea creierului la scurt timp după naștere.
Cercetătorii au analizat grupe de copii cu vârste între 9 și 17 ani. Un grup a fost constituit din copii născuți și crescuți în familii francofone, fără nicio noțiune de limbă chineză.
Al doilea grup a fost format din copii născuți în China, adoptați de familii francofone, iar al treilea grup l-au reprezentat copii născuți în China.
Rezultatul indică faptul că toți copiii care au avut contact cu limba chineză la vârstă foarte fragedă au manifestat activări cerebrale particulare, indiferent dacă au continuat sau nu să vorbească această limbă, în timp ce ele nu au fost prezente la cei care au fost în contact exclusiv cu limba franceză.
Utilizarea exagerată a îngrășamintelor artificiale ar putea distruge viața pe Terra.
Mai mulți specialiști din Statele Unite au criticat utilizarea exagerată a îngrășamintelor artificiale precum cele fosfatice și azotoase pentru faptul că acestea depășesc ‘limitele planetare’ care permit existența vieții pe Pamânt.
Aceștia au descoperit că “noi, oamenii, am determinat schimbarea amplă a ciclurilor naturale ale azotului și fosforului mult mai mult decât oricare alt fenomen”, iar creșterea este de ordinul a 200 până la 300 la sută.