Știri 21 ianuarie 2014
Cu acest prilej, Mănăstirea de lângă localitatea 23 August își va sărbători unul din hramuri.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sf. liturghie, de la ora 8.45 la acest lăcaș de cult.
Biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe din Cairo va fi inaugurată pe 24 aprilie.
Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, Teodor, s-a întâlnit cu Primul-Ministru al Egiptului, Ibrahim Mahlab.
Patriarhul l-a informat pe Primul-Ministru egiptean, cu privire la faza finală a renovarii istoricei biserici Sfântul Gheorghe.
El a subliniat că această biserică este un simbol al prieteniei între oamenii din Egipt, Grecia și Cipru, precum și un simbol al coexistenței și respectului între creștini și musulmani.
Uniunea Europeană trimite României ajutoare pentru creșterea absorbției fondurilor.
Oficialii europeni au hotărât să ajute România, dar și alte șapte state europene care se află pe ultimele locuri în privința atragerii fondurilor europene în exercițiul financiar care se încheie și pentru care mai pot fi implementate proiecte doar până la sfârșitul acestui an.
La sfârşitul lui 2014, România a avut o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune de 52%, iar comisarul pentru Politică Regională a afirmat că s-au făcut progrese faţă de perioada precedentă de programare 2007 – 2013.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va efectua controale la asiguratori în urma modificării normei RCA.
Reprezentanții ASF vor verifica modul de calcul al tarifelor poliţelor pentru tineri şi vor aplica sancţiuni dacă vor identifica abuzuri.
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a solicitat conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că cei mai mulți dintre ei nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
Peste 2.500 de școli din România nu au autorizații sanitare de funcționare.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Mihai Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că a fost încheiat un acord cu Ministerul Dezvoltării pentru remedierea problemelor de infrastructură care au dus la această situație.
La Constanța, 9% din unităților școlare nu au obținut avizele sanitare de funcționare.
Elevii de clasa I vor avea abecedare noi pe 9 februarie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că a fost respinsă contestația care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie.
Referitor la noile manuale pentru clasele a III-a și a IV-a, ministrul a anunțat că săptămâna viitoare se poate lansa licitația pentru manualele pentru clasa a III-a, în timp ce pentru clasa a IV-a, urgența nu este atât de mare.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificările Codului Muncii.
Proiectul de lege stabileşte că salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară.
În plus, prevede că salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine pe întreaga perioadă a unui an calendaristic.
Astfel, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.
Diversitatea hranei la nivel global este afectată de schimbările climatice.
Așa arată un document publicat de ONU, potrivit căruia protejarea culturilor de plante și a animalelor au o importanță crucială pentru viitor.
Conform specialiștilor, anumite plante comestibile sălbatice se pot dovedi mai rezistente la condițiile climatice ale unei planete care se încălzește, decât anumite culturi agricole răspândite. Asigurarea securității alimentare și protejarea speciilor afectate de schimbările globale reprezintă unele dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă omenirea.
Un tratament revoluţionar pentru hepatita C va ajunge în curând în România.
Acesta a fost aprobat de autorităţile europene, după ce i-a vindecat pe aproape toţi pacienţii trataţi în cadrul studiilor clinice, inclusiv pe cei cu ciroză.
Producătorul trebuie să obţină un preţ pentru a-l aduce în țara noastră, iar procedura durează cel mult 90 de zile.
Statul român investeşte 103 milioane de euro pentru obiective sportive.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, şi cel al Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, au semnat, ieri, un acord prin care 103 de milioane de euro vor fi alocați în realizarea a 52 de obiective sportive până în 2017.
Din cele 52 de obiective, 18 sunt destinate sportului de performanţă, iar 34 sportului de masă.
În Constanța va fi construit un bazin de nataţie și o sală polivalentă cu o capacitate de 5.000 de locuri.
Lucrările vor fi terminate anul viitor.