Știri 26 februarie 2015
Cu acest prilej, mâine, de la ora 16.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sf. Maslu la biserica „Sf. Cuv. Gherman” din cartierul constanțean Poarta 6.
Apoi, de la ora 19.45, Ierarhul Tomisului va oficia sf. liturghie arhierească la schitul „Sfântul Cuv. Gherman”, amplasat lângă orașul Băneasa.
Sâmbătă, IPS Teodosie va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Sf. Ioan Casian, cu prilejul hramului.
După slujbă, la ora 11, va fi lansată cartea ’’Frumusețea care va salva lumea’’, a ieromonahului Ioan Bute.
Apoi, la ora 19, va avea loc spectacolul de teatru intitulat ’’Întoarcerea Zidarului’’, în sala mare a Casei de Cultură din Constanța.
Acesta prezintă legenda Mănăstirii de la Curtea de Argeș, iar intrarea va fi liberă.
Pacienţii ar putea beneficia de servicii medicale la cerere în spitalele de stat, dar în regim privat.
În aceste condiţii, consultaţiile ar putea avea loc numai în afara programului de lucru stabilit de unitatea sanitară de stat, fără să afecteze programul de spitalizare.
Pe de altă parte, proiectul de lege precizează însă că, în spitalele publice, medicii care potrivit programării asigură serviciul de gardă în ziua respectivă nu pot acorda servicii medicale la cererea pacientului.
Potrivit documentului, modalitatea de tarifare ar urma să fie stabilită prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Reprezentanții companiilor farmaceutice trebuie să reducă preţurile la un nivel accesibil până la 10 martie.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Sănătăţii să discute cu reprezentanţii acestor companii şi să insiste pe dreptul românilor de a beneficia de preţuri corecte.
Încă din anul 2009, Ministerul Sănătăţii a stabilit că medicamentele trebuie să aibă preţuri mai mici sau cel mult egale cu nivelul minim din 12 state de referinţă, printre care Cehia, Bulgaria, Ungaria, Italia şi Germania.
2% din încasările Loteriei Naţionale vor ajunge la Cultură.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta.
În completare, ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, a declarat că măsura preconizată de Guvern reprezintă “o veste foarte bună pentru toți operatorii culturali”.
Premierul i-a solicitat ministrului Culturii să existe o procedură transparentă de cheltuire a banilor proveniți din încasările Loteriei Naționale.
Costurile poliţelor RCA pentru tineri vor fi reduse cu aproximativ 50%.
5 din cele 10 companii de asigurări din România au făcut acest anunț.
Până în prezent, asigurarea RCA atingea chiar şi preţuri de peste 4.000 de lei pe an.
Chiar și după reducerea de aproximativ 50%, prețurile polițelor RCA pentru tineri tot vor fi cu până la de 2,2 ori mai mari decât categoria majoritară.
Programul “Prima maşină” va începe luni.
Până în prezent, zece bănci au anunţat că vor acorda credite garantate de stat pentru achiziţia unui autoturism.
De avantajele programului „Prima mașină” pot beneficia persoanele care la data solicitării creditului au vârsta minimă de 18 ani, nu au mai fost proprietarii unui autoturism nou şi nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare.
De asemenea, potenţialii beneficiari trebuie să dispună de un avans de minim 5% din preţul de achiziţie al autoturismului, care va fi asigurat printr-o poliţă CASCO pe toată durata de valabilitate a garanţiei.
Operatorii de telecomunicații vor fi obligaţi să lanseze pachete de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi.
Aceștia vor include în portofoliu, în termen de opt luni de la intrarea în vigoare a unei decizii a ANCOM, oferte care vor asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de telefonie şi acces la internet adaptate nevoilor lor specifice.
Astfel, utilizatorii cu dizabilități auditive sau de vorbire vor avea la dispoziție pachete de servicii mobile care vor include cel puțin SMS-uri nelimitate în rețea și 150 de SMS-uri naționale la un tarif recomandat de maxim 4 euro/lună, precum și trafic lunar la internet mobil de minim 300 MB.
Ministerul Justiţiei cere suplimentarea bugetului pe 2015 cu două milioane de lei.
Potrivit unui proiect de hotărâre, suma va fi folosită pentru deratizare, dezinsecţie și achiziţionarea de saltele si aşternuturi pentru penitenciare, precum și pentru realizarea unor studii de fezabilitate pentru două închisori noi.
CEDO obligă România să plătească 196.400 euro din cauza condiţiilor din închisori.
O nouă lege care le-ar intrezice analfabeţilor să dea examenul auto a trecut de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor.
Conform noilor prevederi, cei care doresc să urce la volan ar putea fi obligaţi să prezinte o adeverinţă care să ateste faptul că au absolvit 8 clase.
Oamenii spun că adoptarea acestei legi este cu atât mai necesară dacă luăm în calcul numeroasele accidente tragice provocate de şoferi analfabeţi.
Statul Alaska a legalizat consumul de marijuana în scop recreativ.
Acesta devine al treilea stat american, după Colorado și Washington, care legalizează cultivarea de canabis pentru consum propriu.
Consumul privat devine complet legal pentru adulți, însă rămâne ilegal în spațiile publice și se pedepsește cu amendă.
Potrivit unui raport recent, 14 state americane vor autoriza consumul de canabis în scopuri recreative până în anul 2020.
Marea Britanie este prima ţară din lume care permite, prin lege, naşterea unor copii “cu trei părinţi”.
Este vorba despre o nouă tehnică de fecundare in vitro, cu material genetic recoltat de la trei persoane: tatăl, mama şi încă o femeie.
Obiectivul este prevenirea unor malformaţii grave, transmise genetic, iar primul bebeluş conceput în acest fel s-ar putea naşte anul viitor.
Transferul mitocondrial, desemnat de presă prin formula “bebeluşi cu trei părinţi”, a primit aprobarea Parlamentului după ce Camera Lorzilor a respins o moţiune împotriva sa.
Susţinătorii metodei au declarat că amânarea aplicării sale ar avea urmări extrem de grave.