Știri 10 martie 2015
Astfel, studiul religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, cum se întâmplă în Suedia, sau poate fi disciplină opţională, ca în Slovenia.
În Suedia şi Grecia, organizarea predării religiei este responsabilitatea exclusivă a statului, în Germania şi Austria este subiectul unei cooperări apropiate între stat şi culte şi în sarcina exclusivă a cultelor în Ungaria.
În ceea ce privește numărul de ore, majoritatea elevilor europeni au o oră de religie pe săptămână, însă elevii din ţări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia şi Croaţia au câte două ore, iar cei din Belgia, trei ore pe săptămână.
Avionul Solar Impulse 2 a plecat, ieri, într-o călătorie istorică în jurul lumii.
Propulsat doar cu energie de la Soare, aparatul a pornit la drum din Abu Dhabi.
Avionul solar va efectua călătoria în 12 etape.
Prima escală va fi în Oman, apoi în India, Myanmar, China, Hawaii, SUA, sudul Europei sau nordul Africii, în funcţie de condiţiile meteo.
Centrul de comandă al acestei misiuni se află în principatul Monaco.
Cei ce doresc să urmărească misiunea pas cu pas o pot face pe site-ul solarimpulse.com.
Proiectul Monitorul prețurilor a debutat la 1 martie.
Acesta a fost anunţat de la sfârşitul anului trecut de către Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor.
Iniţiativa vizează informarea corectă a consumatorului asupra celor mai mici preţuri la produsele alimentare de bază şi a magazinelor de unde acestea pot fi cumpărate.
Potrivit ANPC, lansarea acestui proiect are loc în contextul negocierilor de la nivelul Comisiei Europene cu privire la asigurarea transparenţei pe lanţul comercializării produselor de la producător până la raftul magazinelor.
Un proiect similar a fost realizat de către Guvernul Greciei şi a avut ca rezultat, după trei luni de la implementare, o scădere a preţurilor cu 7%.
Ministerul Sănătăţii va aloca 12 milioane de lei pentru reabilitarea secţiei de pediatrie a Spitalului Județean Constanța.
Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Totodată, Consiliul Judeţean va asigura o finanţare de un milion de lei, bani prevăzuţi în bugetul judeţean.
După renovare, secţia de Pediatrie va avea tot 90 de locuri, ca în prezent, deşi va deservi atât populaţia din întregul judeţ Constanţa, cât şi pe cea din Tulcea.
Instituţiile europene caută soluţii pentru stoparea încălzirii globale.
Acestea vor lansa noi mecanisme financiare care vor finanţa proiectele „verzi“.
Specialiştii avertizează că o creştere de 5-6 grade Celsius a temperaturii globale va genera dezastre fără precedent.
Comisia Europeană va încuraja băncile să crească volumul creditării acordate proiectelor de eficienţă energetică, precum şi prin îmbunătăţirea expertizei de creditare în acest sector.
Noile bancnote euro includ măsuri de siguranţă suplimentare.
Banca Centrală Europeană a introdus pe piaţă o nouă bancnotă de 20 de euro din seria „Europa“.
Aceasta include un element de siguranţă inovator, respectiv o „fereastră-portret“ poziţionată în hologramă.
Similar noilor bancnote de 5 şi 10 euro introduse deja pe piaţă, noua bancnotă de 20 de euro include un „număr verde-smarald“ şi un portret al Europei în filigran.
Aceasta va fi cea de-a treia bancnotă din seria „Europa“, după cea de 5 euro intrată în circulaţie în luna mai 2013 şi urmată la sfârşitul lunii septembrie 2014 de noua bancnotă de 10 euro.
Românii sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii din Germania.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că în spațiul public din Germania au fost publicate în trecut informaţii referitoare la români bazate pe prejudecăţi.
Totodată, el a evocat rolul minorității germane din România, cu o istorie de peste 900 de ani și a subliniat că aici “identitatea și naţionalitatea se combină într-un mod fericit și paşnic” aşa cum ar fi de dorit și în alte regiuni din Europa.
Constănțenii din mai multe zone, nu vor avea mâine apă potabilă.
În intervalul 8.30 – 16.00, nu vor avea apă rece consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Tomis – Soveja – Ștefăniță Vodă – Aurel Vlaicu – Tomis, dar și abonații de pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Alexandru Lăpușneanu și str. Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Tratamentele cu radioterapie ar putea fi decontate integral de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din luna mai.
Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Cât despre temerile producătorilor farmaceutici legate de decizia de ieftinire a medicamentelor, care va intra în vigoare după Paşte, şeful CNAS, Vasile Ciurchea asigură că există un sistem riguros de control al stocurilor.
Medicamentele vor fi cu 20% mai ieftine, după Paşte.
România ocupă locul doi în clasamentul țărilor europene care poluează cel mai mult raportat la cât produce.
Potrivit unui raport de specialitate întocmit de Agenţia Europeana de Mediu, primul loc este ocupat de Bulgaria.
Conform documentului, 50% din impactul dăunător al poluării aerului reprezintă 1% din producătorii industriali din Europa.
În acest caz pagubele ajung la 165 miliarde de euro, anual.
Cea mai păguboasa industrie este cea energetica, aceasta fiind responsabila de 67% din totalul daunelor provocate.
Compozitorul Marcel Dragomir a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani.
Acesta s-a născut pe 30 octombrie 1944, la Câmpina.
A fost celebru pentru şlagăre precum “Un albastru infinit” şi “Să mori de dragoste rănită” și a rămas în memoria oamenilor în special pentru colaborarea cu Angela Similea, artistă căreia i-a scris nenumărate piese.
Studiile muzicale le-a început la Liceul “George Enescu” din Bucureşti și le-a continuat la Conservator.
A fost profesor de clarinet-saxofon la Şcoala Populară de Artă din Capitală şi redactor principal la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române din Bucureşti.