Știri 1 aprilie 2015
Aceasta a trăit undeva prin secolele V sau VI, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.
La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt.
Mai târziu, ajunge la Ierusalim, unde realizează starea ei de păcătoșenie și simte o mare dorinţă de îndreptare.
De aceea, pleacă în pustia de dincolo de Iordan, unde vieţuieşte timp de 47 de ani.
În această stare este descoperită de un monah pe nume Zosima care o și împărtășește cu trupul și sângele Domnului.
Conform aceluiaşi monah, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii.
S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.
Patriarhia Română este implicată în proiecte imobiliare majore în Franţa.
Conform unui raport recent, dinamismul demografic al comunității ortodoxe din Franța necesită noi lăcașuri de cult, în ciuda resurselor financiare limitate.
Aceasta deoarece, timp de 40 de ani, religia ortodoxă a cunoscut o creștere în această țară, ca urmare a populațiilor imigrante din țări cu majoritate ortodoxă.
În acest context, bisericile ortodoxe importante ar putea beneficia de un sprijin mai activ din partea autorităților locale, de exemplu, prin furnizarea de hale comunitare sau terenuri de construcții, la tarife atractive.
ANM a emis o informare meteo de intensificări ale vântului și precipitații mixte pentru toată țara.
Aceasta este valabilă de astăzi până vineri, la ora 18.
În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși local 55…60 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă.
În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri.
Un Centru de intervenție în regim de urgență va fi înființat în cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța.
Centrul reprezintă o premieră pe țară și va oferi asistență socială și medicală, consiliere psihologică a mamelor care se află în dificultate sau consilierea mamelor care prezintă risc de abandon al copiilor.
Beneficiarii direcți ai centrului sunt cuplurile mamă-copil aflate în situații de risc de degradare sau ruptură a legăturilor familiale, în care copilul nu depășește vârsta de 3 ani.
Un nou contract-cadru in sănătate a intrat în vigoare de astăzi.
Astfel, vaccinarea copiilor si a elevilor se va face numai la medicul de familie, care vor putea acorda un număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.
Printre noile reguli din sistemul sanitar care intră de astăzi în vigoare, se afla un program nou de radioterapie şi reluarea asigurării gratuite a fertilizării in vitro.
Tot de azi, coplata va fi percepută doar pentru îngrijirile ambulatorii de reabilitare medicală, domeniu pentru care nu era prevăzută până acum.
Asiguraţii vor plăti cel puţin 5 lei si cel mult 10 lei pe seria de proceduri.
Tarifele pentru gazele naturale livrate consumatorilor casnici se modifică de astăzi.
Clienţii E.ON Energie vor plăti cu un procent şi jumătate mai mult, în vreme ce GDF SUEZ scade prețurile de furnizare cu 9%.
Piaţa gazelor livrate populaţiei este complet liberalizată din decembrie anul trecut.
Cadrele didactice îşi vor recupera integral, anul acesta, banii câştigaţi în instanţă.
Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop a precizat că Executivul a achitat, anul trecut, către primării, jumătate din sumele necesare punerii în practică a hotărârilor judecătorești referitoare la plata profesorilor.
Liviu Pop a adăugat că, prin legea bugetului de stat pe anul 2015, s-a stabilit ca din primul trimestru sa fie făcută plata şi pentru celelalte hotărâri.
O noua ediţie a programului Rabla începe astăzi.
Mai întâi, producătorii, importatorii și distribuitorii de autoturisme trebuie să se înscrie.
Urmează validarea dosarelor iar abia apoi, proprietarii de maşini vechi le pot duce la centrele de casare.
Persoanele fizice vor avea la dispoziţie 20.000 de tichete valorice în format electronic.
Bugetul alocat noii ediţii a programului de înnoire a parcului auto este de 200 de milioane lei.
Codul fiscal a primit aviz negativ din partea Consiliului Fiscal.
Potrivit unui comunicat al instituției, implementarea prevederilor Codului fiscal va conduce la deviaţii de proporţii de la ţintele bugetare pe termen mediu.
De asemenea, reducerile ample la nivelul taxelor şi impozitelor sunt nesustenabile.
Consiliul fiscal este o instituţie independentă, înfiinţată prin legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare.
Cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar pentru anul 2015-2016 au fost aprobate prin hotărâre de Guvern.
Numărul de locuri pentru învăţământul profesional va fi mai mare cu 2.000 faţă de anul şcolar în curs, în timp ce în învăţământul liceal de masă vor fi cu circa 4.000 de locuri mai puţin.
Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2015-2016 este în consonanţă cu valoarea impusă de Strategia Europa 2020. România, care a implementat învăţământul universitar pe cicluri din cadrul procesului Bologna, se situează la valorile cele mai mici în cadrul Uniunii Europene la indicatorul privind educaţia terţiară în grupa de vârstă 30-34 ani.