Știri 3 aprilie 2015
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Slujba va fi urmată de o rugăciune de mulțumire, deoarece duminică se împlinesc și 14 ani de când Înaltpreasfințitul Teodosie a fost întronizat Arhiepiscop al Tomisului.
Apoi, de la ora 16.00, la biserica „Cuvioasa Parascheva” din Cumpăna, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Botez pentru trei copii instituționalizați, proveniți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Luni, de la ora 9, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sf. Maslu la biserica Schimbarea la Față, din Constanța, cunoscută și sub numele de Biserica Greacă.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.25, Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 23.45, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 165 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Statul va reabilita mai multe clădiri cu bulină roşie din Constanţa.
Ieri a fost aprobat programul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de intervenţie pentru cele 67 de clădiri cu risc seismic ridicat, iar valoarea totală se ridică la cinci milioane de lei.
Este vorba despre imobile cu destinaţia de locuinţe multietajate, încadrate prin expertiză tehnică în clasa întâi de risc seismic şi care prezintă pericol public.
Toate cele 67 de clădiri au fost construite înainte de 1977, dintre care 48 sunt situate în Bucureşti, iar celelalte în Constanţa, Câmpina, Tulcea, Covasna, Bacău, Ploieşti, Suceava şi Târgu Mureş.
De astăzi se dau pensiile și salariile.
Decizia a fost luată de Guvern în contextul în care Paștele se sărbătorește mai devreme anul acesta.
Astfel, potrivit calendarului, plata pensiilor va începe de astăzi, prin poştă, şi din 7 aprilie, pe cardul bancar, astfel încât până pe 10 aprilie să fie finalizate toate plăţile.
De asemenea, salariile bugetarilor vor fi achitate în intervalul 6 – 8 aprilie.
Ora de religie în şcoli a fost reglementată de parlamentari.
Proiectul de lege prevede că înscrierea sau reînscrierea elevului la obiectul religie se face prin cerere scrisă, iar schimbarea opţiunii sau retragerea se face tot prin cerere scrisă.
Proiectul, care modifică Legea educaţiei în acord cu decizia recentă a Curţii Constituţionale pe această temă, a fost votat de deputați cu 213 voturi și unul împotrivă.
Elevii români chiulesc mai puțin decât cei din alte 30 de state.
Studiul Internațional cu privire la Procesul de Predare – Învățare, desfășurat în 34 de țări, arată că elevii români copiază, absentează nemotivat și întârzie mai puțin, în medie, decât cei din alte state.
De asemenea, actele de vandalism, agresare și intimidare a colegilor și furturile sunt la nivel mai scăzut în școlile românești. Cu toate că România stă mai bine la nivelul absențelor, numărul acestora este alarmant.
Doar la Constanța, în primul semestru al anului școlar 2014 – 2015, cei 110.000 de elevi înscriși în învățământul preuniversitar au strâns aproape 1 milion de absențe.
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost aprobat de deputaţi.
Acesta prevede că persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism nou al cărui preţ de achiziţie să nu depăşească suma de 50.000 de lei.
Beneficiarul programului este persoana care declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism nou, nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare şi are vârsta de minim 18 ani.
Garanţia statului va fi de maxim 50% din finanţarea acordată. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 5 februarie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
În Constanța se construiește cel mai mare centru de cercetare a cancerului.
Acesta va avea o suprafaţă de aproximativ 780 de metri pătraţi şi reprezintă o investiţie de 21,5 milioane lei din fonduri europene.
Fundaţia a fost deja ridicată în această lună, iar valoarea totală a echipamentelor se va ridica la suma de 5 milioane de euro.
Centrul va fi o platformă dezvoltată pe patologia malignă, unde medici primari, doctoranzi şi oameni de știință vor putea realiza lucrări de cercetare.
Clădirea va fi amplasată în curtea Spitalului Judeţean, pe o suprafaţă concesionată de Consiliul Judeţean Constanţa.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru Constanța și alte 11 județe.
Aceasta se află în vigoare până la ora 15.
Astfel, în intervalul menționat, pe arii extinse în județele Constanța și Tulcea se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55 – 65 km/h.
Orice serviciu medical din pachetul de bază va fi acordat pe baza cardului de sănătate, de la 1 mai.
Potrivit CNAS, de la această dată, cardul de sănătate va deveni singurul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, pentru persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani.
Astfel, potrivit noilor reglementări intrate în vigoare la 1 aprilie, în asistenţa medicală primară și în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară utilizarea cardului naţional de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale.