Știri 15 aprilie 2015
Astfel, mâine de la ora 19.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Crucea situată în localitatea Crucea.
Vineri, de praznicul Izvorului Tămăduirii, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9.00 la mănăstirea Dervent, care își sărbătorește hramul.
Clerul și credincioșii vor merge apoi, în procesiune, la Izvorul tămăduitor, unde va fi săvârșită slujba de sfințire a apei, Aghiasma mică.
Turcia reacţionează violent după declaraţiile Papei Francisc referitoare la “genocidul armenilor”.
Suveranul Pontif a declanşat un scandal diplomatic sâmbăta trecută când a vorbit despre uciderea a 1,5 milioane de armeni, pe atunci supuşi ai Imperiului Otoman, în urmă cu 100 de ani.
Ankara a rechemat ambasadorul de la Vatican şi i-a cerut explicaţii reprezentantului Sfântului Scaun în Turcia.
În replică, Papa a afirmat ieri că drumul Bisericii este unul al adevărului și că acesta a fost primul genocid al secolului.
Papa Francisc este primul Suveran Pontif care foloseşte cuvântul “genocid” pentru a descrie evenimentele din 1915.
Şoferii ar putea scăpa de sancţiunile pentru parcările ilegale.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Supremă cu privire la ridicarea maşinilor de pe străzi şi amezile primite.
Potrivit sesizării, doar Guvernul poate decide astfel de sancţiuni, prin lege, nu consiliile locale, aşa cum se întâmplă acum.
Aceasta înseamnă că şoferii pot obţine în instanţă anularea deciziilor de ridicare a maşinilor.
Mai mult, cei care au plătit ca să-şi recupereze vehiculele ar putea obţine despăgubiri în instanţa.
Judecătorii Înaltei Curţi vor analiza sesizarea în următoarea perioadă, iar decizia va fi definitivă.
Legea cu privire la limitarea plăților în numerar și la persoanele fizice a fost publicată în monitorul oficial.
Acesta va intra în vigoare peste 30 de zile, însă prevederile referitoare la limitarea comisioanelor interbancare se aplică peste un an.
Potrivit Legii, sunt interzise încasările în numerar, integral sau fragmentate, pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare depășește 5.000 lei, respectiv 10.000 lei.
Documentul limitează și plățile făcute între persoane fizice la 50.000 de lei.
În 2-3 ani România ar putea rămâne fără medici specialiști.
Declarația aparține ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care consideră că acest lucru este posibil dacă în 2015 nu vor fi adoptate o serie măsuri pentru stimularea financiară a personalului medical.
El a precizat că susține proiectul de lege din Parlament care se referă la impozitarea “contribuției” pacienților pentru motivarea personalului medical.
Potrivit acestuia, tarifele personalului medical vor fi stabilite de o comisie la nivelul Ministerului Sănătății, prin norme care să fie modificate anual sau la doi ani.
Peste 1.000 de medicamente din noul catalog național, vor fi mai ieftine.
Potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale, Marius Savu, unele se vor ieftini şi cu până la 20%.
În plus, din noul Catalog naţional al prețurilor medicamentelor de uz uman vor face parte 40 de medicamente în plus față de actualul catalog.
O altă problemă care ar urma să fie rezolvată ar fi actualizarea preţurilor în funcţie de cursul de schimb valutar, adică de la 4,20 lei la 4,40 lei.
Părinţii australieni care refuză să-şi vaccineze copiii riscă să piardă ajutoare de la stat.
Anunțul a fost făcut de premierul australian, Tony Abbot.
În prezent, părinţii pot opta să nu le facă copiilor anumite vaccinuri, din motive religioase sau medicale.
Însă, conform noilor reglementări care vor intra în vigoare în ianuarie 2016, părinţii nu vor mai primi ajutorul de la stat de 11 mii de dolari pe an, dacă refuză vaccinarea pe proprie răspundere.
Excepţiile existente cu privire la vaccinare pe motive medicale sau religioase vor fi menţinute, dar criteriile religioase vor fi sporite.
Operația de cezariană trebuie efectuată numai atunci când este necesară din punct de vedere medical.
Organizația Mondială a Sănătății este îngrijorată de faptul că se recurge din ce în ce mai des la această intervenție.
Este prima oară când agenția ONU recomandă clar ca recurgerea la cezariană să fie limitată doar la motive medicale. Până în prezent, organizația a spus doar că rata ideală de cezariană este cuprinsă între 10% și 15% din nașteri, limite stabilite de experți în 1985.
De atunci, rata operațiilor de cezariană a atins 23% din numărul nașterilor în Europa.
Ibuprofenul sporește riscul unui infarct sau accident vascular cerebral.
Avertismentul a fost dat de Agenția Europeană a Medicamentului care subliniază că riscul cardiovascular crescut nu afectează decât pacienții care depășesc o doză de ibuprofen mai mare de 2.400 de mg pe zi.
Nu a fost observat niciun risc la persoanele care au luat mai puțin de 1.200 de mg pe zi, ceea ce înseamnă majoritatea pacienților.
Ibuprofenul este un medicament comercializat din anii 60 sub diferite denumiri, precum Advil sau Nurofen.
PET-urile sunt periculoase pentru sănătate.
Studii recente au demonstrat faptul că apa îmbuteliată în sticle de plastic are o mare concentraţie de bacterii nocive, atunci când este expusă constant razelor solare.
Deşi incoloră şi cu aspect cristalin, apa conţine microorganisme care sunt responsabile pentru un sfert din cazurile de greaţă, diaree, febră şi care, pentru bătrâni şi copii, pot fi fatale.
În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în Statele Unite ale Americii au demonstrat că este cancerigenă.