Știri 17 aprilie 2015
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea Dervent, de la ora 9.
Apoi, se va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.
Guvernul a alocat 60 de milioane de lei pentru construcția de locuințe ANL.
Banii vor fi acordați pentru blocurile a căror construcție va începe anul acesta și pentru cele care vor fi finalizate până în decembrie.
În județul Constanța, ar putea fi ridicate cel puțin trei blocuri cu locuințe pentru tineri.
Acestea vor fi construite în Costinești și Medgidia.
Pe de altă parte, la nivel național, în următorii cinci ani, vor fi construite 9.000 de locuințe pentru tineri, conform unui memorandum aprobat de Executiv la începutul lui februarie.
Elevii și-au câștigat dreptul de vot în consiliul de administrație al școlilor.
Senatul a adoptat propunerea legislativă care prevede că reprezentantul elevilor va redeveni membru cu drept de vot în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ din ciclul liceal şi postliceal.
Reprezentantul elevilor care va ajunge în forul decizional va fi desemnat în mod democratic de colegii săi și trebuie să aibă peste 18 ani.
În acest caz, Senatul este cameră decizională.
Numărul copiilor din Europa este în scădere.
Datele publicate de Eurostat arată că numărul copiilor din Europa a fost mai mic cu 10 milioane în anul 2014 comparativ cu 1994.
Ponderea acestora în totalul populației a scăzut în toate statele membre, cu excepția Danemarcei.
În cazul în care tendința se va menține, în 2050, copiii vor reprezenta doar 15% din populația Uniunii Europene.
Irlanda a avut, în 2014, cea mai mare pondere a copiilor în totalul populației, de 22%, urmată de Franța și Marea Britanie. La polul opus, s-a aflat Germania, unde copiii reprezintă 13% din populație.
Media la nivelul UE este de 15,6%, iar România se situează imediat sub această medie, cu o pondere de 15,5%.
România intenționează crearea unei Curți Internaționale cu privire la combaterea și judecarea crimei de terorism.
Ministerul Afacerilor Externe a organizat consultări, la nivel de experți juridici, cu reprezentanți din ministerele afacerilor externe din Olanda și Spania.
Această inițiativă aparține ministrului Bogdan Aurescu și a fost prezentată în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, din 9 februarie.
Toate programele naţionale de sănătate vor fi finanţate.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că va aloca în acest an 235 milioane de lei pentru continuarea programelor demarate în 2014 şi destinate rezolvării marilor urgenţe din sectorul intraspitalicesc.
Potrivit unui comunicat, în cadrul acestor programe vor fi decontate medicamente, consumabile şi materiale sanitare pentru cele mai grave cazuri tratate în terapie intensivă, pentru infarct miocardic, traumă, accident vascular cerebral şi moarte subită.
Imobilele confiscate vor fi preluate in proprietate de instituţiile publice.
În urma adoptării ordonanţei de urgență, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat ca imobilele confiscate pot fi obţinute de către autorităţile publice centrale sau locale în urma unei solicitări.
Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va adopta un prim act normativ referitor la bunurile confiscate, iar până la finalul acestei luni, se va înființa, în baza unui proiect de lege, și Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate.
70.000 de români suferă de Parkinson.
Așa arată statisticile Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, potrivit cărora boala Parkinson este considerată a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă în România.
Potrivit medicilor, cel mai adesea primele simptome ale bolii Parkinson apar în intervalul de vârstă 50-70 de ani.
În ultimii ani s-a observat însă, o scădere a vârstei la care este diagnosticată această boală, astfel că o persoană din 20 prezintă simptome de îmbolnăvire în jurul vârstei de 40 de ani.
Specialiştii susţin că boala Parkinson nu poate fi tratată, ci doar poate fi oprită din evoluţie.
Cu toate acestea, depistarea cât mai timpurie a bolii și urmarea tratamentului recomandat de medic, îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului.
Parlamentarii vor beneficia de pensii speciale.
Pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate, iar proiectul a fost semnat de 255 de parlamentari.
Potrivit documentului, deputaţii și senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar.
De indemnizaţie ar urma să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.