Știri 9 iulie 2015
Cu acest prilej, Mănăstirea Prodromița din localitatea Hârșova își va sărbători hramul.
Astfel, sâmbătă de la ora 17 va avea loc slujba Vecerniei, urmată de la ora 20, de Taina Sfântului Maslu și de la ora 0, de slujba Sfintei Liturghii.
Duminică, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Duminică va începe Tabăra Internaţională de Creaţie – Mănăstirea Dervent.
Anul acesta, proiectul cultural al Mănăstirii Dervent împlineşte zece ani de existenţă.
Evenimentul din acest an semnifică susţinerea unui parteneriat creator româno-moldovenesc ce va avea loc în perioada 12-23 iulie 2015.
22 de artiști plastici români din Constanța, București, Târgu Mureș și Chișinău vor participa la eveniment.
Coordonatorul proiectului este arhimandritul Andrei Tudor de la Mănăstirea Dervent.
Parohia Sfânta Maria din oraşul Negru Vodă organizează o tabără de vară pentru copiii din localitate.
Aceasta se numește Şcoala de Vară din Tinda Bisericii și se desfășoară pe tot parcursul acestei luni.
Iniţiativa aparține părintelui Daniel Butnaru, sprijinit de Asociaţia Victoria Învinge Nepăsarea, dar și de câţiva voluntari elevi ai Liceului Teoretic din Negru Vodă.
Astfel, aproximativ 50 de copii cu vârste între 6 și 13 ani participă zilnic, timp de patru ore, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare.
România are o creştere economică de 4,3 la sută.
Așa arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru din 2015, cu 4,1% faţă de perioada similară din 2014, iar faţă de trimestrul IV din 2014, economia românească a consemnat o creştere cu 1,5%, în urma revizuirii seriei ajustate sezonier.
Bugetarii vor avea cinci trepte de salarizare.
Noua lege a salarizării unice în sistemul bugetar va fi axată pe un raport de 1 la 18 între salariul minim şi cel maxim.
Cele cinci clase de salarizare ar urma să includă de anul viitor, conform propunerii guvernamentale, persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, persoanele cu studii medii sau care au absolvit şcoli profesionale, fără bacalaureat, persoanele cu studii medii cu bacalaureat, persoanele cu studii superioare de scurtă durată și cele cu studii superioare de lungă durată.
Mai mult de jumătate dintre gospodăriile din România aveau acces, anul trecut, la rețeaua de Internet.
Datele Institutului Național de Statistică arată că aproape 71% dintre acestea erau concentrate în mediul urban.
Interesul manifestat pentru conectarea la Internet este influențat, însă, de posibilitățile oferite în plan teritorial de furnizorii acestui serviciu și de disponibilitatea financiară pe care fiecare gospodărie o are.
Transpunerea acestora în decizia de conectare la rețeaua de Internet poate explica decalajele mari întâlnite între mediul urban și cel rural.
Institutul Cantacuzino va relua producţia de vaccinuri.
Guvernul a aprobat, astăzi, Hotărârea prin care se reglementează organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare „Cantacuzino”.
În acest fel se asigură, pentru anul 2015, finanțarea necesară funcționării institutului în condiții normale, cu posibilitatea trecerii în perioada următoare la producerea de vaccinuri și seruri.
Finanțarea Institutului Cantacuzino se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
Guvernul anunţă majorări ale salariilor în sistemul public până la sfârşitul acestui an.
Premierul interimar, Gabriel Oprea, a afirmat că executivul doreşte ca fiecare angajat la stat să primească un salariu corect în raport cu munca şi responsabilităţile sale.
Acesta a declarat că este convins că o creştere a salariilor va atrage competenţa, va genera o profesionalizare a actului administrativ şi implicit servicii publice mai bune şi mai eficiente pentru cetăţeni.
Copiii norvegieni îşi vor putea schimba sexul, în acte, de la vârsta de 7 ani.
Așa prevede unui proiect al Guvernului Norvegiei, aflat în dezbatere.
Copiii între 7 şi 16 ani se vor consulta întâi cu părinţii.
Dacă aceştia sunt de acord, sexul din acte va fi schimbat fără a fi necesar un examen psihologic sau medical, iar copiii vor avea dreptul să se răzgândească ulterior, fără a-şi mai consulta părinţii.
Legea este complementară unui alt proiect, conform căruia oamenii îşi vor putea modifica sexul din acte fără a fi necesar să treacă printr-o operaţie de schimbare de sex.
Românii care își cumpără mașini din Germania trebuie să țină cont de anumite condiții.
Astfel, românii trebuie să solicite autorităților competente germane plăcuțe cu numere de înmatriculare de export.
Acestea au caractere de culoare neagră, iar perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond roșu.
În caz contrar, atunci când ajung în România, șoferii riscă să se aleagă cu dosar de cercetare penală pentru punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.