Știri 11 septembrie 2015
Cu acest prilej, duminică, înaintea praznicului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși de la ora 9 Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Luni, în ziua praznicului, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8:45, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul unuia dintre hramuri.
După Sfânta Liturghie va avea loc o procesiune spre Izvorul Tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.
30 de copii defavorizați au primit rechizite și dulciuri din partea Parohiei „Buna-Vestire” din Constanța.
Darurile au fost oferite de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu prilejul apropierii începerii noului an școlar.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul a devenit deja o tradiție pentru parohia „Buna-Vestire”, care bucură atât pe copii cât și pe credincioși, după cum ne-a mărturisit părintele paroh Dănuţ Bertea.
Părintele Paroh Dănuț Bertea
Acţiunea face parte din proiectul „Dăruind vei dobândi” iniţiat şi susţinut de Protoieria II Constanţa, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului
Primăria Constanța a plătit 1 milion de lei pentru plata arieratelor școlilor.
În 2011, Legea Educației s-a schimbat, iar școlile nu mai sunt în administrarea autorităților locale.
Astfel, finanțarea de bază se face direct de la bugetul de stat.
Potrivit primarului interimar, Decebal Făgădău, 7 şcoli din oraş aveau nevoie urgentă de plata unor facturi restante la utilităţi în valoare totală de peste 800.000 lei.
Românii ar putea primi a treisprezecea pensie.
Este vorba despre cei care au pensii sub nivelul salariului mediu pe economie, care este de aproximativ 2500 de lei.
Potrivit unei inițiative legislative, a treisprezecea pensie ar urma să fie acordată o dată pe an, în baza unei cereri, dar numai dacă pensionarul nu are și alte venituri.
Suma ar putea fi egală cu salariul minim brut pe economie, care este în prezent de 1.050 de lei, iar banii vor fi plătiți din bugetul statului.
Proiectul de lege va fi analizat în comisiile parlamentare, iar Camera Deputaților este for decizional.
Șomerii și românii fără venituri vor fi obligați să plătească 66 lei lunar pentru Sănătate.
Un articol din noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare din 2016, prevede faptul că fiecare român, indiferent de venituri, va contribui obligatoriu la bugetul Sănătății, cu o cotă de 5,5% din salariu minim brut pe economie.
Excepție fac, printre alții, elevii și studenții în vârstă de până la 26 ani, femeile însărcinate și persoanele cu handicap.
De anul viitor, persoanele care nu realizează venituri vor fi obligate să depună la ANAF o declaraţie.
Astfel Fiscul va putea urmări dacă şi-au plătit CASS-ul.
Ministerul Educației a modificat structura anului școlar.
La iarnă, elevii vor avea o săptămână de vacanţă în plus, dar vor termina şcoala şi cu o săptămână mai târziu în luna iunie.
Astfel, întregul an școlar are 36 de saptamani de cursuri.
Vacanța de iarnă este programată între 19 decembrie 2015 și 10 ianuarie 2016.
Săptămâna Școala Altfel rămâne în săptămâna 18-22 aprilie 2016.
Potrivit ordinului de ministru, vacanța de vară va începe pe 25 iunie anul viitor și se va încheia pe 11 septembrie 2016.
Aproximativ 5.000 de români vor beneficia de tratament pentru hepatita C.
Noul tratament fără interferon are succes în 98% din cazuri. Ministerul Sănătăţii, împreună cu CNAS, au încheiat negocierile cu producătorii
Tratamentul durează 12 săptămâni, iar pacienţii trebuie să îşi ia angajamentul că vor respecta regulile tratamentului.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că alte şapte molecule au fost adăugate pe lista medicamentelor compensate.
Acestea se utilizează în tratarea cancerului pulmonar, a cancerului de piele sau a cancerului de prostată.
Numărul nașterilor și căsătoriilor este în creștere.
În luna iulie au fost înregistrate cu 3.910 naşteri mai mult decât în iunie.
Potrivit Institutul Naţional de Statistică, numărul căsătoriilor a crescut cu peste 8.300.
Totodată, au fost pronunțate, prin hotărâri judecătoreşti definitive, peste 2.200 de divorţuri, cu 420 mai puţine decât în iunie.
Elevii şi studenţii vor beneficia de reduceri la biletele de tren.
CFR Călători a anunțat reduceri de până la 50% la achiziţionarea biletelor de tren şi de până la 75% dacă elevii aleg abonamentele lunare.
Compania precizează că elevii beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio şi de o reducere cuprinsă între 20 – 30% la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio.