Știri 9 octombrie 2015
Cu acest prilej, duminică, de la ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Năvodari.
Aceasta a fost prima biserică ridicată în orașul situat pe malul Canalului Poarta Albă-Midia.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 14 octombrie 1988, iar construcția a fost finalizată în anul 1992.
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și Greciei a acuzat Europa și guvernul grec că încearcă să altereze creştinismul și identitatea poporului.
Înaltpreasfințitul Ieronim a vorbit despre o propunere guvernamentală recentă menită facilitării scutirii elevilor greci de orele de educaţie religioasă.
El a afirmat că reformele impuse de creditorii internaţionali degradează istoria Greciei și tradiţiile sale, desființează instituţia familiei și întăresc idei pervertite.
Arhiepiscopul a făcut apel la credincioșii si clerul ortodox al Greciei pentru a apăra tradiţiile și credinţa naţiunii.
Totodată, a adresat oficialităților invitația de a colabora cu Biserica ”pentru a da poporului un exemplu de cooperare si unitate”.
5.000 de tichete au mai rămas pentru programul Rabla.
Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, peste 19.500 de tichete, din cele 25.000 puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice în acest an în cadrul programului Rabla, au fost rezervate până în prezent.
Firmele, instituţiile şi reprezentanţii profesiilor liberale interesaţi să participe la programul Rabla pot depune dosarele de finanţare la sediul AFM până pe 30 octombrie.
Legea privind instituirea Zilei Dobrogei a fost promulgată.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat instituirea zilei de 14 noiembrie drept Ziua Dobrogei.
Aceasta este data la care în 1878, în urma Războiului de Independenţă, Dobrogea a revenit la teritoriul României. Proiectul, iniţiat de 27 de parlamentari, prevede că sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
Dentiştii cer ministrului Sănătăţii înfiinţarea specialităţii stomatologie pediatrică.
Totodată, stomatologii doresc redeschiderea cabinetelor şcolare și au arătat că este nevoie să se pună accentul pe prevenţie.
În România, 70% din populaţie este afectată de carii dentare.
În acest sens, Colegiul Medicilor Dentişti a înaintat ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, documentaţia necesară înfiinţării specialităţii pedodonţie.
Tot mai mulți români suferă de boli cardiovasculare.
Conform specialiștilor, principalul factor de risc pentru infarctul de miocard la populația tânără din România este fumatul.
Peste 60% dintre români mor din cauza bolilor cardiovasculare, iar media europeană este de 48%.
Vârsta medie a românilor care fac infarct de miocard este 58 59 de ani la bărbați și 65 67 de ani la femei.
Medicii spun că fumătorii mor cu aproximativ 10-15 ani înaintea celor care nu fumează.
Un medicament împotriva cancerului de piele în stadii avansate va fi disponibil în curând în Marea Britanie.
Acesta a fost deja testat în cadrul unei proceduri de aprobare accelerată, prin intermediul unui program guvernamental.
Testele au dovedit că medicamentul poate să oprească evoluţia tumorilor și chiar să le micşoreze.
Melanomul, cea mai grava forma a cancerului de piele, face peste 2.000 de victime în Marea Britanie, în fiecare an.
Unele tratamente contra astmului limitează creşterea în înălţime.
Conform unui studiu finlandez, copiii care folosesc inhalatoare cu corticosteroizi împotriva astmului în primii doi ani de viață se vor confrunta cu o limitare a creşterii în înălţime la vârsta adultă.
Studiul vine în sprijinul ideii că steroizii trebuie utilizaţi cu măsură în cazul copiilor preşcolari.
Normele medicale în vigoare recomandă evaluarea anuală a greutăţii și înălţimii copiilor care folosesc inhalatoare cu corticosteroizi în tratarea astmului, pentru a se detecta din timp semnele unei încetiniri a dezvoltării fizice a acestora.
Guvernul ar putea extinde săptămâna viitoare amnistia fiscală și asupra persoanelor fizice.
Potrivit unui proiect de lege, persoanele fizice care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat ar putea fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie 2016 obligaţiile principale de plată.
Actuala formă a proiectului prevede că măsura se va aplica și PFA-urilor, ONG-urilor, dar si companiilor aflate în insolvență.