Știri 28 octombrie 2015
Acesta a trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi a fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Datorită ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat către Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod a decis canonizarea sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.
Asociaţia Română a Cărnii ripostează la anunţul OMS despre carnea procesată.
Reprezentanții asociației consideră că evaluările Organizației Mondiale a Sănătății potrivit cărora carnea roșie și preparatele din carne ar fi cancerigene sunt aruncate cu ușurință pe piață, “fără niciun discernământ și fără nicio rigoare științifică”.
Aceștia admit că preparatele din carne de slabă calitate, cu aditivi neautorizați, pot fi nocive pentru sănătate, însă Asociația spune că s-a implicat activ pentru a scoate din piață astfel de produse.
Transilvania ocupă primul loc al celor mai tari destinaţii turistice ale anului 2016, intr-un top întocmit de Ghidul Lonely Planet.
Acesta este unul din cele mai aşteptate topuri de călătorie.
Transilvania se află pe primul loc al regiunilor unde trebuie să se îndrepte călătorii anul viitor, iar Botswana este pe primul loc în clasamentul țărilor ce trebuie vizitate.
Ghidul Lonely Planet susţine că în Transilvania sunt multe locuri de vizitat, cum ar fi satele săseşti sau bisericile fortificate.
Recomandările ghidului fac referire și la peşteri, aventuri pe munte și schi.
De asemenea sunt menţionate cafenelele din Braşov, Sighişoara și Sibiu.
Elevii ciclului primar și copiii de grădiniță intră, la sfârșitul acestei săptămâni, într-o vacanță scurtă.
Astfel, între 31 octombrie și 8 noiembrie, elevii din clasele din învățământul primar și grupele din ciclul preșcolar se află în vacanță, în timp ce restul elevilor vor merge în continuare la cursuri.
Următoarea vacanță, cea de iarnă, va începe pe 19 decembrie și se va încheia pe 10 ianuarie 2016, iar activitatea didactică din semestrul I se va continua între 11 ianuarie și 5 februarie.
Salariile asistenților sociali vor fi majorate cu 25%.
Senatul a adoptat această lege dar decizia finală aparține Camerei Deputaților.
Aproximativ 4.000 de asistenți sociali lucrează în sistemul public și cei mai mulți au salarii cuprinse între 800 și 1.000 de lei.
Dacă majorarea salariilor va fi aprobată și de Camera Deputaților, ar urma să se aplice chiar de luna aceasta în același timp cu majorările pentru medici și pentru alți angajați din sistemul sanitar.
Votul prin corespondență nu se aplică la alegerile prezidenţiale.
Proiectul legii a fost modificat, ieri, în cadrul Comisiei speciale parlamentare de Cod Electoral, prin adoptarea unui amendament iniţiat de mai mulți deputaţi.
Astfel, votul prin corespondență se va aplica doar la alegerile parlamentare, nu și la prezidenţiale sau europarlamentare.
Poliția Rutieră Constanța a primit 10 autoturisme noi.
Este vorba despre autospeciale Volkswagen Polo cu o capacitate de 1200 cmc şi 90 de cai putere care vor fi folosite în activităţile desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic. Prețul unei singure mașini complet echipată a fost de aproximativ 11 mii de euro.
Autospecialele au fost achiziționate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne.
Tarifele de roaming vor dispărea din Uniunea Europeană de la 15 iunie 2017.
Parlamentul European a adoptat noile reglementări care prevăd interzicerea taxelor suplimentare pentru roaming la utilizarea telefoanelor mobile în alte state din Uniune și noi reguli privind dreptul la acces internet.
Începând cu 30 aprilie 2016, taxele de roaming nu trebuie să depășească 2-5 eurocenți pe minut pentru apeluri, SMS sau la utilizarea internetului mobil.
Ministerul Muncii intenționează să creeze două programe naționale, unul de ucenicie și unul de stagii.
Acestea vor asigura trecerea de la sistemul de educație la piața forței de muncă a celor care nu au trecut într-o etapă superioară, respectiv la facultate sau universitate, dar și a absolvenților de studii superioare.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb a subliniat că Guvernul și Ministerul vor sprijini toți angajatorii și a recomandat reprezentanților mediului de afaceri să acceseze toate axele prioritare care sunt cuprinse în Programul Operațional Capital Uman.
Potrivit ministrului Muncii, șomajul în rândul tinerilor a scăzut în trimestrul II față de trimestrul I al acestui an, de la 24,5 la 20,5%.