Știri 13 noiembrie 2015
Acesta s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă.
Este atras de viaţă călugărească, astfel că în anul 374, petrece patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 este hirotonit diacon şi apoi sfinţit preot.
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoţească, Sfântul Ioan a devenit vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.
În anul 398 este ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.
Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.
S-a mutat la Domnul în anul 407, în oraşul Comane din Armenia.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se celebrează în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor și sărbătorilor de peste an este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare părinte al Bisericii.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârși de la ora 9, Sfânta Liturghie la biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din cartierul Palazu Mare, unde se află moaștele Sf. Ioan Gură de Aur.
După slujbă, vor fi premiați copiii participanți la concursul de creație ’’Sf. Ioan Gură de Aur, oratorul model și învățătorul înțelept.’’
Apoi, de la ora 14.30, medici din cadrul Spitalului Județean Constanța vor vorbi despre importanța postului.
Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Filip.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, sfânta liturghie la Mănăstirea Sf. Ap. Filip din localitatea Adamclisi.
Duminică va începe postul Nașterii Domnului.
Astfel, ierarhul nostru va săvârși de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Astăzi este Ziua Mondială a Bibliei.
Această zi își propune să sensibilizeze conștiința publică în privința rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viața liturgică și formarea duhovnicească.
Sfântul Sinod a instituit această zi în anul 2006 și ea coincide cu ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Tinerii constănțeni își pot testa gratuit glicemia.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, sărbătorită mâine, se va desfășura proiectul ”Zâmbește Dulce” în mai multe licee și centre universitare din Constanța, precum Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic ”Ovidius”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic ”Traian”, Liceul Teoretic ”George Călinescu”, Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” și Universitatea ”Ovidius”.
Testul glicemiei va fi efectuat de medici rezidenți și studenți de la Facultatea de Medicină.
În urma testării, medicii le pot sugera tinerilor a căror glicemie nu se încadrează în limitele normale să consulte un diabetolog sau să își stăpânească alimentația.
Medicii diabetologi solicită liderilor mondiali să introducă taxe pe zahăr.
Măsura este dorită pentru a scădea incidenţa obezităţii.
Specialiștii au argumentat că această măsură va salva vieţi şi va avea un impact benefic asupra bugetelor pentru sănătate.
Totodată, Federaţia Internaţională de Luptă împotriva Diabetului a cerut ca cele două epidemii moderne – obezitatea şi diabetul – să fie incluse pe agenda globală alături de alte probleme grave de ordin geopolitic şi financiar.
Diabetul este astăzi cauza mai multor decese decât virusul HIV, tuberculoza şi malaria la un loc.
Peste 40% din totalul celor aproximativ 7,5 milioane de gospodarii din România au nevoie de reparaţii, iar dintre aceste 52% sunt considerate urgente.
Așa se arata intr-un studiu al Institutului Național de Statistică, care mai evidențiază că la nivelul întregii țări circa 16% dintre gospodarii se confrunta cu probleme locative grave, cum ar fi igrasie, scurgeri ale retelelor de apa si canalizare sau lumina insuficienta.
Totodată, 34% dintre gospodăriile din mediul rural nu au un grup sanitar, iar in cazul locuinţelor din mediul urban, 32% nu au baie sau duș la interior.
Fumatul a fost interzis în toate spațiile din interiorul Teatrului Nottara din București.
Conducerea instituției a decis, de asemenea ca în piesele de teatru, țigările clasice vor fi înlocuite cu unele electronice.
În urma incendiului de la club Colectiv, reprezentanții teatrului au anunțat că se va renunța atât la lumânări, cât și la orice altă sursă de foc deschis, apelându-se, când va fi nevoie, tot la variante electronice.
România se va confrunta, în perioada următoare, cu intensificarea precipitațiilor ce vor conduce la creșterea riscului de inundații, în special în zona montană.
Potrivit expertului în Grupul interguvernamental pe Schimbări Climatice, Roxana Bojariu, una dintre principalele cauze este tăierile de păduri.
Aceasta a adăugat că numărul mediu anual de zile cu precipitații mai mari de 20 de litri/mp crește în România, dar cel mai mult în zonele de munte.
Totodată, stratul de zăpadă are tendință de descreștere.
Pe de altă parte, specialistul a precizat că în România, în special în regiunile sudice, sud-estice și vestice, numărul nopților tropicale se va înmulți.
Națiunile Unite a lansat proiectul “2016, Anul Internațional al Leguminoaselor”.
Sub sloganul “semințe nutritive pentru un viitor durabil”, Organizația pentru Alimentație și Agricultură din cadrul Națiunilor Unite a lansat acest proiect pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la beneficiile pentru sănătate ale consumului de legume.
Președintele Organizației pentru Alimentație și Agricultură a declarat că legumele au o cantitate de proteine dublă față de grâu și triplă față de orez.
Ele sunt, de asemenea, bogate în micronutrienți, aminoacizi și vitamine, componente vitale ale unei alimentații sănătoase.