Știri 18 noiembrie 2015
Acțiunea face parte dintr-un parteneriat dintre Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Societatea Biblică Interconfesională, la activitate fiind prezenți profesori din 26 de țări partenere.
Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Varsanufie și va participa la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Bistrița Olteană, cu prilejul hramului.
Sâmbătă, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, IPS Teodosie va oficia, de la ora 8.30 Sf. Liturghie a hramului paraclisului mănăstirii Capidava.
La ora 13.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cernavodă, iar seara va participa la Festivalul internațional de muzică „I. D. Chirescu”, desfășurat la Casa de cultură din Cernavodă.
Pe parcursul celor două zile de desfășurare a festivalului vor participa 12 coruri laice și bisericești, printre care se numără și coralele Arhiepiscopiei Tomisului „Armonia”, „Teodoxa” și Grupul bizantin „Sf. Vasile cel Mare”.
Duminică, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia slujba sfintei liturghii la mănăstirea Colilia, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Mitropolia de Pireu a Bisericii Ortodoxe a Greciei a lansat un apel special, ca urmare a intensificării neo-păgânismului.
Prin intermediul unor pagini web, neo-pagânii îi hulesc pe sfinţii ortodocşi și pe Hristos și lansează amenințări la adresa preoților și credincioșilor ortodocși.
Arhiepiscopia de Pireu reamintește că neo-păgânii au atacat bisericile ortodoxe și au cerut poliției să asigure protecția credincioșilor ortodocși.
Neopăgânismul reinvie învățături păgâne antice și practici spirituale, sub forma unei noi manifestări religioase.
Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității.
La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature.
Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor iar 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
În România, mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.
Prețul barilului de petrol a scăzut sub 40 de dolari, pentru prima dată după 2009.
Astfel, acesta a coborât vineri până la 39,21 dolari per baril.
Și în România, prețul combustibilului la pompă a scăzut în acest an, însă se menține la un nivel mai mare față de prețurile practicate de ale țări europene.
Programul de susţinere a probei teoretice la examenul auto s-a modificat de săptămâna aceasta.
Astfel, proba scrisă începe cu o oră mai târziu şi se desfăşoară în intervalul orar 10:00 – 14:00 de luni până joi, iar vinerea între 10:00 şi 13:30.
Măsura a fost luată în sprijinul candidaţilor din mediul rural.
Miniştrii Cabinetului Cioloş au depus ieri jurământul.
Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloș a primit ieri votul de învestitură în Parlament, cu 389 de voturi “pentru”, 115 “împotrivă” și 2 voturi nule.
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a declarat că noul guvern se va baza pe transparenţă în actul decizional, responsabilitate şi deschidere către dialog.
Impozitele pentru clădiri nerezidenţiale vor fi mai mari de anul viitor.
De la 1 ianuarie 2016, impozitul pentru proprietăţile imobiliare va fi stabilit în funcţie de destinaţia clădirii, conform prevederilor Noului Cod Fiscal.
La Constanţa, creşterea va fi cu peste 1620 de procente pentru clădirile nerezidenţiale.
Totodată, persoanele fizice vor plăti impozite mai mici pe clădirile de locuit.
Funcționarea restaurantelor sau a magazinelor în clădiri cu risc seismic va fi interzisă.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice funcționarea de baruri, restaurante, cinematografe, magazine și teatre în clădiri marcate cu bulină roșie.
Nerespectarea legii se sancționează cu amendă de la 50.000 la 70.000 lei și interzicerea emiterii autorizațiilor de funcționare pentru spațiul în cauză.
Centrul Cultural Republica a primit numele lui Jean Constantin.
Modificarea a avut loc la mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor și după ce reprezentanții Consiliului Județean Constanța au afișat sigla “Centrului Cultural Republica”.
Lucrările de reabilitare a fostului cinematograf au început în anul 2013.