Știri 5 decembrie 2015
Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Acesta este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii şi a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian.
Pentru blândeţea şi milostenia lui, dar şi pentru înţelepciunea deprinsă din învăţătura creştină, a fost hirotonit preot şi apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Liciei din Turcia de astăzi.
Datorită persecuţiilor romane anticreştine, Sfântul Nicolae a fost şi el întemniţat şi apoi eliberat odată cu edictul de la Milan al sfântului împărat Constantin cel Mare.
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la sinodul I ecumenic de la Niceea.
Tradiţia bisericească păstrează şi câteva minuni făcute de Sfântul Ierarh Nicolae, dintre care cea mai importantă este ajutorul dat unor fecioare care erau în pericol de a se prostitua din cauza sărăciei.
De aici a apărut şi obiceiul ca în noaptea de 5 spre 6 decembrie copiii să îşi pregătească ghetuţele pentru a primi daruri din partea Moşului Nicolae.
Din anul 1087, moaştele Sfântului Nicolae se află în oraşul Bari din sudul Italiei.
Conform datelor statistice, peste 800.000 de români îşi serbează astăzi onomastica.
Cu acest prilej, parohia Sf. Nicolae din localitatea Runcu, județul Constanța își va sărbători hramul.
Astfel, astăzi, de la ora 16.00, va fi săvârşită slujba Vecerniei, iar mâine, de la ora 8.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
După slujbă, credincioșii vor putea participa la agapa frățească, acțiune ce face parte dintr-un proiect de asistenţă socială al bisericii, proiect intitulat Sfânta Treime – izvor de milostenie.

Astăzi este Ziua Internațională a Voluntariatului.
Aceasta a fost desemnată în anul 1985 de către Naţiunile Unite și este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Ziua de 5 decembrie este sărbătorită şi în România din anul 2000.