Știri 15 ianuarie 2016
Cu acest prilej, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Antonie cel Mare din Năvodari.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.30, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.
Biserica Ortodoxă Română va sprijini inițiativa cetățenească de precizare în Constituţia României a faptului că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Decizia a fost luată ieri de către Sfântul Sinod, în cadrul ședinței de lucru desfășurată la Palatul Patriarhiei.
Totodată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost mandatat să participe la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care va avea loc între 22 şi 28 ianuarie 2016 în Elveția.
Sfântul Sinod a reînnoit apelul de ajutorare a parohiilor mai sărace de către parohiile cu posibilităţi financiare mai mari și a decis evaluarea impactului pe care modificarea sprijinului acordat de stat cultelor îl are asupra activităţilor edilitare şi social filantropice ale Bisericii.
ANM a emis o informare meteorologică de înrăutățire a vremii pentru toată țara.
Aceasta este valabilă pentru acest sfârșit de săptămână.
Astfel, astăzi, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ.
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.
Astăzi se împlinesc 166 de ani de la naşterea poetului naţional, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu.
Marele poet s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani şi a fost considerat drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.
Poetul a studiat la Viena si Berlin si a debutat în anul 1866 cu poezia intitulată “La mormântul lui Aron Pumnul”.
Printre operele sale, cele mai importante se numără poeziile Luceafărul, Revedere, Scrisoarea a 3-a sau basmul Făt-Frumos din Lacrimă.
Tot astăzi este celebrată şi Ziua Culturii Naţionale.
Aceasta a fost decretată oficial printr-o lege promulgată în anul 2010.
Institutul Cantacuzino va reîncepe producerea vaccinului antigripal.
După ce în acest an va fi realizată o microproducţie de teste, cel mai probabil anul viitor va putea fi reluată producerea vaccinului de către institut.
Potrivit managerului instituției, Adrian Ionel, la această microproducţie va fi aplicată şi o metodă nouă de distilare, care va elimina mai multe impurităţi.
Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu încă 143.000 numărul dozelor de vaccin antigripal pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă, în perioadele reci şi cu fluctuaţii de temperatură.
Demnitarii care au obținut sau vor obține titlul de doctor nu vor mai beneficia de regim preferențial.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației.
În acest moment, legea spune că demnitarii doctori sunt cazuri speciale și nu pot fi deposedați de titlul de doctor decât cu acordul ministrului Educației.
Adrian Curaj a declarat că doar universitățile vor acorda sau retrage titlurile de doctor, iar ele vor putea acționa inclusiv în cazul demnitarilor celor care au obținut deja acest tittlu.
Adrian Curaj spune că modificarea va fi făcută prin ordonanță de urgență săptămâna viitoare, în prima ședință de guvern.
Programul ”Rabla” va continua și în acest an.
Așa a anunțat ministrul Mediului, Cristiana Pașca – Palmer, care a mai spus că va fi nevoie de un studiu care să verifice cu cât s-a îmbunătățit calitatea aerului în marile orașe.
Pe de altă parte, ministrul Mediului a menționat că pentru 2016 nu este prevăzută nicio modificare a Timbrului de mediu, întrucât acesta contribuie consistent la bugetul destinat proiectelor de mediu din România.
Programul național de înnoire a parcului auto ”Rabla” funcționează în țara noastră de 11 ani.
Pacienţii din mediul rural vor putea fi consultaţi de specialişti, fără să mai fie nevoiţi să parcurgă drumul până la oraş.
Investigaţiile făcute de pacienţi la cabinetul medicului de familie vor ajunge în centre universitare.
Totul se desfășoară în cadrul unui program pilot de telemedicină, demarat în acest an de Ministerul Sănătăţii în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa.
La nivel național, 198 de medici de familie din toată țara și 500 de specialiști sunt cuprinși în proiect.
Echipamentele au fost achiziționate cu bani europeni, iar reprezentanții Ministerului Sănătății spun că este o premieră mondială, pentru că nu s-a mai făcut un asemenea program în sistemul de stat.
Minorii nu vor mai avea voie să intre în baruri și cluburi neînsoțiți.
Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecţie, respectiv ca minorii până în 16 ani să nu mai aibă voie să intre, neînsoţiţi, în cluburi, baruri şi discoteci.
Totodată, este interzisă comercializarea produselor alcoolice şi din tutun tuturor persoanelor care nu au împlinit 18 ani şi transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a băuturilor alcoolice şi din tutun minorilor.
Localul care nu respectă aceste reguli riscă să fie închis pentru o perioadă de 30 de zile, iar amenda în acest caz este de la 500 la 1.500 lei.
Propunerea a fost înaintată de un senator şi se află la Camera Deputaţilor.