Știri 1 iunie 2016

Sf. Iustin Martirul și Filosoful este cinstit, astăzi, în calendarul Ortodox.
Cu acest prilej, mânăstirea „Sfinților Români” – Poarta Alba-Galeșu își sărbătorește cel de-al doilea hram.
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul secolului al II-lea.
Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filozofie, astfel a cercetat conceptele filosofice ale vremii.
La Roma a deschis o școală de doctrină creștină.
Martirizarea Sf. Iustin are loc în vremea lui Marc Aureliu, între anii 165-166.
Biserica Ortodoxă îi pomenește amintirea la 1 iunie, iar cea Catolică la 14 aprilie.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, se roagă, astăzi, pentru copiii şi tinerii de pretutindeni, dar mai ales cei din România, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, dar și a Duminicii Părinților și a Copiilor.
Patriarhul României adresează un mesaj în care subliniază cultivarea legăturii armonioase dintre părinți și copii.
Prima duminică după data de 1 iunie a fost numită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Duminica Părinţilor şi a Copiilor, pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect dintre părinţi şi copii.
Familia creștină este binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi, orientat spre viaţă şi iubire eternă.
Cu prilejul Duminicii Părinților şi a Copiilor, Patriarhul îi îndeamnă pe părinţi să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să-şi păstreze sănătatea sufletească și trupească, să cultive libertatea de a face binele şi de a aduce bucurie celor din jurul lor.

Ziua copilului este sărbătorită astăzi în mai multe țări din lume.
Această zi a fost menționată pentru prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.
După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.
În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi dedicată copilului.

Sute de copii din județul Constanța vor primi dulciuri, astăzi, de Ziua lor și vor fi binecuvântați de Arhiepiscopul Tomisului.
De Ziua Internațională a Copilului, Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului a pregătit o surpriză pentru aproximativ 400 de copii aflați în evidența serviciilor sociale ale unor parohii din județul Constanța, din Cumpăna, Viișoara, Năvodari și Medgidia, comunității musulmane din Constanța și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
De la ora 12.15 copiii se vor întâlni cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la terasa „Briza” din Mamaia, în zona Butoaie, unde vor fi binecuvântați, vor participa la un program dedicat lor și primi dulciuri.

Un proiect de educație non formală este lansat, astăzi, la Negru Vodă.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent, astăzi, de la ora 13, la Cinematograful „Lumina” din Negru Vodă, unde va fi lansat proiectul coordonat de Asociația „Altium”.
Ierarhul Tomisului va oficia slujba de Te Deum și va rosti un cuvânt de învățătură. La activitate sunt așteptați să participe aproximativ 200 de copii din orașul Negru Vodă și din localitățile învecinate, Comana, Chirnogeni, Cerchezu, Darabani, Amzacea, Săcele, însoțiți de preoții parohi din comunitățile respective.
Plecând de la un proiect pilot lansat în Constanța, la biserica „Sf. ierarh Nectarie”, asociația își propune să organizeze și în Negru Vodă un club de mecatronică și un cerc de creativitate.
Pe viitor asociația va colabora cu biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Negru Vodă pe proiecte sociale destinate copiilor ce provin din familii defavorizate.

Mâine, începând de la ora 4 dimineața, IPS Teodosie va târnosi biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Tătaru, comuna Comana, din județul Constanța.
Slujba va fi urmată de oficierea Sfintei Liturghii arhierești.
Biserica a fost finalizată în anul 1999 pe terenul donat de către un tătar, iar la înălțarea clădirii a contribuit întreaga comunitate.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în luna august 1999.
Până atunci, creștinii parcurgeau 4 km până la cel mai apropiat locaș de cult.
Pictura bisericii a fost realizată în anul 2002, de către pictorul Alexandru Procora, ajutat de către ucenicii Ştefan Procora şi Virgil Purcaru.


Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește la acest sfârșit de săptămână pe sfinții dobrogeni Zotic, Atal, Camasie și Filip, de la Niculițel.

Cu acest prilej, sâmbătă, 4 iunie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă special amenajată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, jud. Tulcea, în care au fost descoperite sfintele moaște.
Vara aceasta se împlinesc 45 de ani de la descoperirea Sfintelor Moaște.
Duminică, 5 iunie, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din cartierul constănțean Faleză Nord, cu prilejul hramului.

Expunerea precoce la poluarea traficului poate afecta sănătatea pulmonară mai târziu, arată un studiu.
Astfel, copiii expuși frecvent la nivele mai mari de poluare a aerului din cauza autovehiculelor, au mai des probleme cu plămânii, potrivit unui studiu recent, citat de Reuters.
Plămânii și căile respiratorii sunt expuși la diferiți poluanți din atmosferă de-a lungul vieții, dar, cum plămânii nu sunt dezvoltați pe deplin la naștere, copiii sunt în mod particular vulnerabili la efectele adverse, a explicat principalul autor al studiului, dr Erica Schultz.
Cercetătorii au studiat aproape 2.400 de copii în perioada 1994-1996 în Suedia, pentru care aveau date în privința expunerii la poluarea atmosferică ca bebeluși și a funcțiilor pulmonare ca adolescenți.

Neo-liberalismul mărește inegalitățile și beneficiile sale au fost “exagerate”.
Verdictul nu vine din partea militanților de extremă stânga ci de la FMI, un apărător tradițional al acestei doctrine economice.
“Beneficiile anumitor măsuri care constituie o parte importantă a agendei neoliberale par să fi fost ușor exagerate”, scriu trei membri ai departamentului de cercetare al Fondului Monetar Internațional, într-un articol recent.
Potrivit evaluării lor, anumite transferuri de capital, în special investițiile externe direct, pot cu siguranță să susțină creșterea unei țări, dar alte fluxuri alimentează din contra, pe termen scurt, volatilitatea financiară și “cresc riscul de crash”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept