Știri 18 iulie 2016
Cu acest prilej, mâine, de la ora 18, Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Histria.
Miercuri, de la ora 9, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din localitatea Techirghiol.
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi, şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul 4.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Bulgaria.
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.
Sediul Centrului de Informare Cetățeni din cadrul centrului comercial din parcul Tăbăcăriei se mută pentru două zile.
Centrul se va reloca într-un alt spațiu din corpul nou al mall-ului.
Astfel, în zilele de joi, 21 iulie și vineri, 22 iulie, activitatea de relații cu publicul se va desfășura la sediul Primăriei Constanța, de pe strada Ecaterina Varga, numerele 25 – 27.
Și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor se va muta joi și vineri în noul corp al centrului comercial, dar fără să afecteze activitatea serviciului.
Administrația publică locală informează că atât Centrul de Informare Cetățeni, cât și Serviciul de Evidență a Persoanelor, își vor desfășura activitatea în aripa nouă a City Park Mall, la etajul unu, după programul normal de lucru, începând de luni, 25 iulie.
Bonurile fiscale câștigătoare la Loteria de ieri sunt cele din 13 iunie cu o valoare de 678 lei.
La extragerea de ieri au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 30 iunie 2016.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult o sută de premii.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, iar câștigătorii trebuie să depună bonurile fiscale, în original, copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Noi reguli privind asigurările RCA vor intra în vigoare la începutul lunii viitoare.
Se reduc contribuţiile asiguratorilor pentru supravegherea, controlul şi monitorizarea poliţelor RCA de la data de 1 august, anunţă Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.
ASF a aprobat, miercurea trecută, implementarea unei noi etape din procesul de diminuare a costurilor de reglementare și supraveghere suportate de entitățile care operează pe piețele financiare nebancare, hotărând eliminarea cotei aplicate tranzacțiilor realizate pe piața de capital de formatorii de piață, dar și reducerea contribuțiilor asiguratorilor pentru supravegherea, controlul și monitorizarea polițelor RCA.
O nouă lege din Arabia Saudită îi definește pe atei ca fiind teroriști.
Printr-un șir de decrete regale și un nou act general legislativ, în vederea contracarării terorismului în general, regele saudit Abdullah pare să se fi protejat de toate formele disidenței politice și de protestele care ar putea “deranja ordinea publică”, se arată într-o analiză a publicației The Independent.
Ministerul de Interne saudit a emis o serie de reglementări ale legilor în ultima lună.
Una dintre noile prevederi definește terorismul ca fiind “o chemare la gândirea ateistă sub orice formă, sau punând sub semnul întrebării fundamentele religiei islamice pe care se bazează această țară”.
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi, şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul 4.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Bulgaria.
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.
Rata de promovare a Bacalaureatului a crescut în județul Constanța după rezolvarea contestațiilor.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, procentul final de promovare a examenului de Bacalaureat 2016, sesiunea de vară, în judeţul Constanţa, este de 61,9%.
Doar 65 de elevi dintre cei peste 1.700 care au contestat rezultatele au scăpat de a doua sesiune după rezolvarea contestaţiilor.
Profesorii au avut trei zile la dispoziție pentru a recorecta lucrările contestate, iar sâmbătă au fost afișate notele finale.
Rata de promovare a crescut cu 1,38%, întrucât, înainte de rezolvarea contestaţiilor, procentul de promovare era de 60,52%.
Amintim că anul trecut 54,8% dintre candidații constănțeni au promovat Bacalaureatul.
Absolvenții de liceu care au ratat promovarea Bacalaureatului au posibilitatea să intre în șomaj.
Ei beneficiază de o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de șase luni.
Singura condiție este înregistrarea la agenția de ocupare a forței de muncă în raza căreia își au domiciliul, în cel mult 60 de luni calendaristice de la data absolvirii.
Indemnizația de șomaj se acordă tot după două luni de la data absolvirii.
Mii de turci au ieșit din nou în stradă noaptea trecută pentru a protesta față de tentativa de lovitură de stat militară care a zguduit puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan, au constatat fotoreporteri ai agenției France Presse.
În Istanbul și în Ankara, s-au adunat mii de bărbați, femei și copii, fluturând drapelul Turciei sau portrete ale președintelui țării.
Cel puțin 290 de persoane și-au pierdut viața în timpul tentativei de lovitură de stat a unui grup de membri ai forțelor armate în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit celui mai recent bilanț guvernamental prezentat duminică.