Știri 19 iulie 2016
Cu acest prilej, diseară, de la ora 18, Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba VecErniei la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Histria.
Mâine, de la ora 9, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din localitatea Techirghiol.
Patriarhul Ecumenic condamnă tentativa de lovitură de stat din Turcia.
Liderii comunităților religioase din Turcia au emis o declarație comună, în care au condamnat cu fermitate tentativa de lovitură de stat din Turcia.
Printre semnatarii acestei declarații se numără și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
“Ne exprimăm marea tristețe, vizavi de atacurile teroriste care perturbă pacea marii noastre națiuni și a lumii”, se arată, între altele, în declarația comună a reprezentanților creștinilor, evreilor și musulmanilor din Turcia.
Femeile sunt mai credincioase decat bărbații, în special femeile creștine, potrivit unui raport al cercetătorilor americani.
În timp ce 83% dintre femeile din întreaga lume se identifică drept parte a unui grup credincios, bărbații se bucură de un procentaj de doar 80%, susține raportul.
În țările musulmane și in Israel, bărbații participă la slujbe mai des decât femeile, dar, în țările creștine, predomină femeile.
În ceea ce privește rugăciunea, numărul femeilor care se roagă zilnic este cu 8% mai mare decât cel al bărbaților, mai arată studiul.
Sindicaliștii din administrația publică au suspendat protestul programat să înceapă astăzi.
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a decis să suspende greva generală pe perioadă nedeterminată, programată a fi declanșată azi, după ce, weekendul trecut, a încheiat un acord cu Guvernul României.
FNSA amenință, totuși, că va relua acțiunile de protest, în cazul în care termenele de soluționare a revendicărilor nu vor fi respectate.
Amintim că sindicaliștii din administrația publică locală au intrat marțea trecută, în grevă generală de o zi, anunțând organizarea unei greve pe termen limitat, începând din 19 iulie, ca urmare a declanșării de către FNSA a conflictului colectiv de muncă la nivel național.
Circulația trenurilor este întreruptă în Grecia.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că Uniunea Panelenă a Personalului de Tracţiune şi Organizaţia Feroviară Elenă au anunţat întreruperea circulaţiei trenurilor de călători până mâine.
De asemenea, circulaţia trenurilor de marfă va fi întreruptă până joi.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii web www.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia gratuită „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii și sfaturi de călătorie.
Elevii care au promovat examenul de Evaluare Națională află astăzi la ce liceu au fost repartizați.
Ministerul Educației publică primele rezultate ale repartizării computerizate în învățământul liceal de stat.
Candidaţii rămaşi nerepartizaţi, din cauza opţiunilor insuficiente sau ca urmare a neparticipării la prima etapă a admiterii, vor fi repartizaţi în data de 28 iulie.
Admiterea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, în proporție de 25%.
O a treia etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 1 și 2 septembrie.
Aproximativ 2.200 de absolvenți de liceu din Constanța vor da Bacalaureatul din nou luna viitoare.
Înscrierile la a doua sesiune a examenului național au început ieri și se vor încheia vineri, 22 iulie.
Potrivit calendarului examenului, în intervalul 16 – 17 august vor avea loc probele orale la limba română şi limba maternă, în perioada 17 – 19 august este programată proba orala într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în intervalul 18 – 19 august vor fi testate competenţele digitale.
Probele scrise vor incepe in data de 22 august, iar pe 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Mai bine de cinci tone de carne improprie consumului uman s-au descoperit în urma controalelor făcute săptămâna trecută pe litoral.
Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au continuat verificările în perioada 11 – 17 iulie, când au controlat peste 360 de unități din industria alimentară.
Aproximativ 220 dintre operatorii controlați își desfășoară activitatea în cele cinci zone de interes turistic Mamaia Nord, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia.
Cele mai multe produse alimentare au fost retrase de la vânzare pentru că erau depozitate în condiții necorespunzătoare de igienă.
Pe lângă cele cinci tone de carne confiscate, inspectorii au mai scos de la comercializare și aproape două tone de lapte, pește, ouă și produse din pește sau lactate.
Litoralul românesc se află sub cod galben de vânt puternic în aceste momente.
Administrația Națională de Meteorologie a emis la ora 6, o informare ce va fi valabilă până în jurul orei 12 în județele Constanța și Tulcea, cu precădere în zona costieră.
Potrivit specialiștilor, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăși la rafală 55 de kilometri pe oră.
Programul “Rabla” a fost suplimentat cu patru mii de tichete electronice.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer a anunțat ieri că programul funcționează foarte bine și este o premieră că toate cele 13 mii de tichete alocate anterior au fost epuizate.
Ea a mai spus că ritmul de achiziționare este extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut.
Ministrul a spus că se ia în calcul o nouă suplimentare după această etapă, în funcție și de celelalte linii de finanțare deschise pentru “Rabla Plus” și pentru infrastructura destinată mașinilor electrice.