Știri 15 iunie 2018
Acesta era ostaş creştin şi făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staţionată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
Acest Sfânt a pătimit împreună cu alţi 5 sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul.
În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-şi aducă aminte de el când va sosi în faţa Domnului, căci curând va urma şi el aceeaşi soartă.
Iar Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat şi i-a amintit de făgăduinţele făcute de către Domnul pentru cei ce vor răbda până la sfârşit.
Sfântul Isihie s-a încununat cu moartea martirică în anul 298, la 15 iunie, prin tăierea capului.
Astăzi este Ziua internațională a energiei eoliene.
Aceasta are scopul de a oferi posibilitatea descoperirii acestui tip de energie, a puterii și posibilităților pe care le deține.
Astfel, se poate reduce poluarea cauzată de producerea energiei din arderea combustibililor fosili.
Energia eoliană reprezintă la nivel mondial unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creștere, cu peste 100 de miliarde de dolari investiți în anul 2015.
Tot astăzi este și Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici.
Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în decembrie 2011 și reprezintă acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice.
Între 4 și 6% dintre persoanele în vârstă au fost victime ale unei forme de rele tratamente care pot duce la răni fizice, dar și la consecințe psihologice pe termen lung.
La nivel global, numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este în creștere, de la 542 milioane în 1995 până la aproximativ 1,2 miliarde, estimate pentru anul 2025.
Astăzi se împlinesc 129 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.
Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta si Primaria Orasului Navodari organizeaza mâine, o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din Năvodari, între orele 08.30- 13.30.
Băuturile energizante nu vor mai putea fi vândute minorilor.
Este vorba despre un proiect de act normativ publicat de Ministerul Sănătății.
Acesta vizează stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie.
Proiectul a fost publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pentru a se aplica, trebuie aprobat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial.
Conform documentului, comercianţii vor risca amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Astăzi și mâine vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în restul teritoriului.
Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.
Autobuzele etajate se întorc, din acest weekend, pe străzile Constanței.
Până pe 15 septembrie, linia estivală „CiTy Tour”, va circula pe noul traseu: Gară CFR – Piața Far – Poarta 5 – Silozurile Saligny (incinta Port) – Cuibul Reginei (incinta Port) – Portul Turistic Tomis – bd. Elisabeta – str. Termele Romane – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Batrân – bd. Mamaia până la Tabăra Turist, din Stațiunea Mamaia.
Noua linie va fi deservită de șase autobuze etajate cu plecări din Mamaia (Tabăra Turist), astfel: în perioada 16 – 30 iunie, în intervalul orar 09:00 – 18:00; între 1 iulie și 31 august, între orele 09:00 și 22:00, iar în perioada 1 – 15 septembrie, în intervalul orar 09:00 – 18:00.
Linia RATC 100 se va prelungi până în stațiunea Mamaia.
Potrivit Regiei, linia „100 Mamaia” va circula de mâine și până pe15 septembrie pe traseul: Gara CFR – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – City Park – stațiunea Mamaia până la Tabăra Turist, fiind deservită de 9 autobuze.
Acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 05:15 – 23:00, de luni până vineri, și între orele 05:45 – 23:00 sâmbătă, duminică și sărbătorile legale.
Abonamentele și gratuitățile emise pentru linia 100 sunt valabile și în stațiunea Mamaia.
În zona podului nou de la Agigea vor fi instituite restricții de trafic la începutul săptămânii viitoare.
Măsura va fi luată pentru refacerea covorului asfaltic și vor fi afectate două tronsoane.
Este vorba despre cel cuprins între sensul giratoriu de la Poarta 10 bis și intersecția cu strada Nicolae Titulescu, iar cea de-a doua porțiune este cuprinsă între aceeași intersecție și sensul giratoriu către Eforie.
Din această dimineață, restricțiile aplicate pe podul vechi de la Agigea au fost ridicate.