Știri 5 septembrie 2018
Slujba va fi urmată de Taina Sf. Maslu.
Tot vineri, Ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sf. Maslu la mănăstirea Sf. Ioan Rusul din localitatea Palazu Mic, de la orele 19.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Nașterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Biserica Sf. Maria din zona Far, de la ora 8.45.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Ioan Botezătorul, Haralambie și Nectarie și unei părticicele din lemnul Sfintei Cruci.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Sfinții Ioachim și Ana, de pe strada Badea Cârțan, cu prilejul hramului, de la ora 8.45.
Astăzi este Ziua Internațională a Carității.
Acțiunile de caritate contribuie la promovarea dialogului, a solidarității și înțelegerii reciproce între oameni, în situația în care sărăcia persistă în toate țările lumii, indiferent de situația lor economică, socială și culturală, mai ales în țările în curs de dezvoltare, potrivit ONU.
În semn de recunoaștere a eforturilor organizațiilor de caritate și a persoanelor, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională a carității.
Data a fost aleasă pentru a comemora trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza.
Comisia Europeană anunţă reluarea programului de încurajare a consumului de alimente sănătoase în şcoli.
Este vorba despre consumul de fructe, legume şi lapte.
Potrivit unui comunicat al executivului comunitar, în anul şcolar trecut numărul de şcoli participante a crescut, astfel că beneficiari au fost peste 30 de milioane de copii din întreaga Uniune.
Participarea este benevolă, dar toate statele membre ale Uniunii au ales să participe, integral sau parţial, la acest program.
Judeţul Constanţa este pe primul loc pe ţară la producţia de orz şi pe 5 la cea de grâu, în acest an.
De asemenea, se preconizează producţii bune şi la porumb.
În prezent, direcţiile agricole din ţară şi Ministerul Agriculturii, lucrează la stabilirea strategiei privind politica agricolă comunitară, în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din ianuarie 2019.
Cea mai mare provocare o constituie stabilirea cadrului financiar 2021-2027.
RATC recomandă elevilor, studenților și profesorilor să-și procure din timp abonamentele, pentru a evita aglomerația de la început de an școlar.
Potrivit Regiei, aceștia beneficiază de o reducere de 50%.
Astfel, prețul abonamentului pe o linie este de 27,50 de lei, cel pe două linii este 40 de lei, iar cel pentru toate liniile costă 62,50 de lei.
Abonamentele pot fi achiziționate de la toate chioșcurile de bilete RATC.
Patriarhia Ecumenică permite a doua căsătorie pentru preoți văduvi.
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia de a permite a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul divorțului intentat de soție.
Această decizie nu include situația în care preoții își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu altcineva.
De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat separat și trimis episcopului locului, ca mai apoi să fie validat și de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
În următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.
Franța este pe primul loc în Europa la nașteri în afara căsătoriei.
Potrivit Agerpres, rata este de 80% pentru copiii cu mame sub 25 de ani.
La nivelul Uniunii Europene, nașterile în afara căsătoriei au fost majoritare în opt state din 28, cu o medie de 42,6%.
Anul trecut, 60% din copii s-au născut în afara căsătoriei în Franţa iar în Grecia mai puţin de 10%.
Luni, elevii încep noul an școlar.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, cursurile anului şcolar 2018-2019 va avea 34 de săptămâni.
Elevii vor avea patru vacanțe în cele două semestre: de iarnă, intersemestrială, de primăvară și vacanța de vară.
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de o vacanţă școlară în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a, pe 7 iunie.
Ministerul Turismului a stabilit ca TVA să scadă la 5% pentru cazare şi restaurante.
Astfel,turismul va avea cea mai mică cotă a TVA-ului dintre toate sectoarele economice.
O altă măsură care vine în întâmpinarea stimulării turismului din România, dar şi cu efecte asupra sănătăţii populaţiei, va fi deblocarea turismului balnear prin redevenţe zero pentru apa geotermală şi apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la bugetele publice.
În plus, autorităţile locale şi societăţile comerciale vor putea accesa bani din fondul de investiţii, banii destinaţi special dezvoltării şi modernizării staţiunilor balneare.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 03:00.
Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la deal și la munte, precum și în regiunile sud-estice.
Ploile vor avea și caracter torențial, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30…40 l/mp și vor fi condiții de grindină.
În cursul nopții, fenomenele vor continua local în sud-est și pe spații mai mici în zonele montane.