Știri 12 noiembrie 2018
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Popului va sosi la Constanța.
Acesta va susține conferința cu tema ”Iubirea între bărbat și femeie – familia trebuie să fie veșnică și nefățarnică, chiar și azi în Anul Centenarului”.
Evenimentul se va desfășura joi, la parohia Bunavestire, din cartierul Inel I, de la orele 18.00.
Conferința face debutul unor seri duhovnicești ce vor avea loc la această biserică în postul Crăciunului.
Astăzi este Ziua mondială de luptă contra pneumoniei.
Cu această ocazie, specialiştii trag numeroase semnale de alarmă cu privire la incidenţa acestei boli, dar vorbesc şi despre importanţa măsurilor de prevenţie.
Reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie au declarat că pneumonia rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România.
În anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost provocate de această boală.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România, mor anual, 895 de copii din cauza pneumoniei.
20 noiembrie este ultima zi în care pensionarii beneficiari pot depune cererile pentru permisul de călătorie RATC.
Cererile împreună cu actele aferente se pot depune la toate punctele de vânzare ale R.A.T.C, la sediu RATC Constanța, de pe str. Industrială și la toate Cluburile Pensionarilor.
Beneficiarii sunt pensionarii cu pensii până la 1600 lei (inclusiv), persoane în vârstă de peste 60 de ani, care nu realizează venituri, persoane în vârstă, de peste 70 de ani, indiferent de venituri, elevii și studenții orfani, persoanele cu dizabilități, deținuții politic și șomerii.
O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă în orașul Mangalia.
Doritorii sunt așteptați la Clubul Nautic Callatis (Portul Turistic) din localitate cu un act de identitate valabil, între orele 8:30 – 13:30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța, Primaria Municipiului Mangalia și un grup de voluntari.
Peste 30 de kilometri de plajă, din stațiunile Mamaia și 2 Mai, vor fi refăcuți cu fonduri europene, în următorii 5 ani.
Lucrările, care includ înnisipare artificială și construirea unor diguri noi, vor viza într-o primă etapă Stăvilare Edighiol şi Periboina, din sudul Deltei, precum și nordul stațiunii Mamaia, zone din Constanța, Agigea şi Eforie.
În a doua etapă sunt incluse stațiunile de la sud de Costineşti.
Specialiștii spun că dacă nu s-ar interveni, linia țărmului s-ar retrage în câteva zeci de ani până la drumurile și clădirile din apropiere.
Programele şcolare sunt prea încărcate, nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale.
Așa relevă un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Pe lângă materiile deja existente, participanţii la acest sondaj de opinie susţin că ar trebui să se introducă şi unele noi, cum ar fi: educaţie pentru sănătate, antreprenoriat, educaţie financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoţiilor.
În privinţa temelor pentru acasă, jumătate dintre respondenţi susţin că sunt un factor de stres pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice.
De asemenea, studiul arată că unităţile de învăţământ au nevoie de multe dotări.
Valoarea pachetului alimentar din cadrul programului „Masă caldă în şcoli” va fi majorat cu aproximativ 40%.
Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă.
Astfel, valoarea pachetului alimentar zilnic de care beneficiază fiecare copil, va crește de la 7 la 10 lei.
O altă noutate în programul-pilot vizează trecerea de la ani şcolari la ani calendaristici, „pentru a simplifica procedurile de atribuire a contractelor”.
Femeile care fumează și suferă de diabet au mai multe șanse să dezvolte afecțiuni cardiace.
Așa arată o cercetare realizată la Universitatea Oxford.
Astfel, fumatul a 10-20 de ţigări pe zi, diabetul de tip 2 şi hipertensiunea au fost cu 40% mai puternic asociate cu riscul de infarct miocardic în cazul femeilor în comparaţie cu bărbaţii.
În acelaşi timp, hipertensiunea a fost asociată cu un risc relativ de peste 80% la femei.
Oamenii de ştiinţă au avertizat că bolile de inimă sunt încă ”neobservate” de majoritatea femeilor şi au lansat totodată un apel la egalitate în ceea ce priveşte accesul la tratament.