Știri 23 noiembrie 2018
Acesta a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, unde a primit numele Antonie.
Apoi, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690.
Pentru viaţa sa curată, sfântul a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al vindecării.
Cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, înainte de anul 1714 şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât în anul 1992, ca el să fie aşezat în rândul sfinţilor.
Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer, iar o particică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Darvari din Bucureşti.
Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot astăzi, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.
Corala bărbătească ortodoxă Armonia va participa duminică la Festivalul internațional de muzică corală “I.D. Chirescu”.
Acesta se va desfășura la Cernavodă, în două secțiuni: laică și religioasă.
Secțiunea laică se va desfășura la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, mâine de la ora 16:00, iar cea religioasă, la Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena”, duminică, de la orele 16:00.
La această ediție, vor participa aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria.
Printre invitați se numără Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dirijorul Corului de Cameră ”Preludiu” București, Voicu Enăchescu, profesorul și dirijorul Ioan Pelearcă și compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte.
Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați mâine, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS , din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.
Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.
Două din trei cupluri nu merg la medic înainte de a face un copil.
Potrivit unui studiu, 60% dintre cuplurile care își doresc un copil, nu îşi fac analizele necesare înainte de a obţine sarcina.
De asemenea, aproape jumătate dintre viitorii părinţi spun că nu şi-au planificat să facă un copil, iar sarcina a fost o întâmplare.
O treime dintre cupluri susțin că şi-au dorit sarcina, dar că nu au considerat necesar să meargă la medic înainte de concepție.
40 de milioane de persoane bolnave de diabet ar putea rămâne fără insulină până în anul 2030.
Pe măsură ce oameni din întreaga lume continuă să devină supraponderali, numărul cazurilor de diabet va continua să crească iar cantitatea de insulină va fi în scurt timp insuficientă.
Cercetătorii preconizează că numărul de adulţi cu diabet zaharat de tip 2 va ajunge la 25%, de la 406 de milioane în 2018 la 511 milioane în 2030.
În timp ce aproape 80 de milioane de oameni ar putea avea nevoie de insulină, doar 38 milioane ar putea avea acces la acest tratament, potrivit datelor actuale.
Diagnosticarea la timp a bolilor imunologice la copii este îngreunată, în România.
Acest lucru se datorează faptului că specializări ca imunologia și reumatologia pediatrică nu există la examenul de rezidenţiat.
Medicii atrag atenţia că această situaţie le poate pune copiilor viaţa în pericol.
Peste 300 de pacienţi cu artrită juvenilă au fost diagnosticaţi în capitală, în ultimii 5 ani, iar specialiştii estimează că sunt peste 500 de astfel de cazuri la nivel naţional.
În România, există centre regionale dedicate bolilor imunologice la copii în Constanţa, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi și Târgu Mureş.
Programul Rabla mai are la dispoziție 1.900 de tichete.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Fondului pentru Mediu.
De asemenea, pentru Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, sesiunea de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice a fost prelungită până la data de 7 decembrie.