Știri 22 ianuarie 2019
Astfel, în această perioadă, se va săvârși Taina Sfântului Maslu și Acatistul Icoanei Maicii Domnului Odighitria de la ora 17.00.
Biserica este situată în cartierul Tomis Nord, în zona Boema.
Strada Farului din Constanța a devenit cu sens unic.
Autoritățile au anunțat că de astăzi, se instituie sens unic pe strada Farului, dinspre bulevardul Tomis spre strada Docherilor.
Măsura a fost luată de Primărie, pentru fluidizarea traficului rutier.
Șoferii sunt rugați să manifeste atenție sporită în zonă și să respecte semnificația indicatoarelor de circulație.
ANM a emis o informare meteorologică de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 14.
În intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice.
Vântul se va intensifica în zonele montane și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea.
Din această noapte și în cursul zilei de mâine, în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Autobuzele RATC vor circula joi în program de week-end.
Potrivit Regiei, transportul public se va desfășura în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Chioșcurile RATC vor funcționa conform programului normal.
Măsura este luată întrucât joi, 24 ianuarie, este zi de sărbătoare legală.
Copiii români stau, în medie, 4 ore zilnic pe internet.
De asemenea, ei intră de 4 ori mai mult pe internet de pe telefonul mobil decât în urmă cu 5 ani, relevă un raport realizat anul trecut.
Aceștia caută muzică, videoclipuri și folosesc rețelele sociale.
Mediul online nu este însă unul sigur, de aceea părinții trebuie să fie atenți atunci când își lasă copiii să navigheze pe internet.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că joi, 24 ianuarie nu va avea program cu publicul, întrucât este zi de sărbătoare legală.
Cei care vor să doneze, sunt așteptați vineri, între orele 7.30 și 13.00, dar și sâmbătă, între orele 9.00 și 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Angajatorii vor putea acorda pensii suplimentare.
Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege în acest sens.
Astfel, dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, el are obligaţia să ofere această pensie tuturor angajaţilor săi.
Contribuţiile virate vor fi în cuantumuri diferenţiate pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.
Una dintre prevederile proiectului de lege spune că angajaţii vor putea beneficia de pensia ocupaţională doar dacă rămân cel puţin trei ani în companie.
Românii care locuiesc în Italia şi trăiesc sub pragul sărăciei ar putea primi lunar o alocaţie de la statul italian.
Subvenţia poate ajunge până la 780 de euro pe lună de persoană şi poate fi obţinută pentru o perioadă de un an şi jumătate.
În tot acest timp, beneficiarii trebuie să încerce să îşi găsească un loc de muncă şi pot refuza doar de două ori ofertele de angajare pe care le primesc.
Pentru a beneficia de ajutorul de la statul italian, solicitanţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă cel puţin zece ani de reşedinţă în Italia, să deţină o locuinţă mai ieftină de 30.000 de euro şi să nu aibă bunuri mai scumpe de 6.000 de euro.
Aproape 5 patroni din 10 anunță concedieri.
Așa arată un sondaj realizat de Consiliul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii!
Managerii reclamă că nu pot plăti salariile minime majorate de la 1 ianuarie, de la 1.900 la 2.080 de lei.
De asemenea, 6 din 10 patroni chestionați în sondajul de opinie au precizat că vor crește prețurile produselor și serviciilor din cauza costurilor mai mari cu forța de muncă.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu vrea să schimbe prevederile legale privind repetenția în clasele primare.
Aceasta vrea să ofere posibilitatea învățătorului de a lăsa repetent un copil, prin schimbarea legii, care în prezent nu poate lăsa repetent un copil până în clasa a III-a.
Ecaterina Andronescu spune că este nevoie de schimbarea legii, în condițiile în care 36% dintre elevi nu iau nota 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a.